Doreii de la Drumuri Naţionale sparg tiparele:Au „reabilitat” podul provizoriu de la Pucioasa!!!

Mare ambuteiaj mare, la ieşirea din Pucioasa spre Târgovişte. Nu că ar fi fost cine ştie ce valori ridicate de trafic pe prea-mediatizatul DN 71, a cărei odisee – vorbind despre uluitoarea tergiversare a proiectului de modernizare – bate de departe imaginaţia şi tragismul lui HOMER. Deranjul a fost generat de lucrările de reparaţii la podul provizoriu, ceea ce a presupus circulaţia semaforizată, pe un singur fir, alternativ, pe podul peste Pârâul Bizdidel. Un pod despre care specialiştii au spus încă de acum zece ani că nu mai prezintă siguranţă, fiind închisă o bandă de circulaţie, ca nu cumva să se nimerească două vehicule grele simultan pe structura şubrezită.
Ca să fim bine înţeleşi, o expertiză făcută cu un deceniu în urmă a pus în evidenţă gradul ridicat de uzură a podului şi au fost recomandate lucrări de consolidare în regim de urgenţă. Câţiva ani mai târziu, în primul mandat la Transporturi, ministrul Răzvan Cuc a văzut cu ochii lui în ce hal arăta podul peste Bizdidel şi a promis la rândul său consolidarea în regim de urgenţă. Între timp, câteva zeci de metri în amonte fusese montat un pod metalic, provizoriu. Ei bine, DOR-EII de la Drumuri Naţionale ne-au confirmat că „provizoriu” are pentru ei un înţeles aparte. Zilele acestea – o spunem cu amarăciune, s-au autodepăşit, ajungând să repare – să „reabiliteze” – ca să folosim un termen la modă, o structură de peste un deceniu provizorie.
Este ceva de noaptea minţii şi de neînţeles pentru orice om zdravăn la cap! Nu spunem că este neapărat rău că au turnat asfalt peste făgaşele ajunse la o adâncime considerabilă pe podul metalic. Este însă inacceptabil să fie amânate la nesfârşit intervenţii apreciate în mai multe rânduri ca necesare şi urgente şi să fie preferate asemenea cârpeli de doi bani, de parcă dâmboviţenii n-ar plăti rovinietă, acciza la carburanţi ori celelalte taxe şi impozite!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

A fost constituită Liga Aleşilor Locali Pro România Dâmboviţa

Sâmbătă dimineaţa a avut loc adunarea de constituire a Ligii Aleşilor Locali Pro România, filiala Dâmboviţa.În funcţia de preşedinte a fost aleasă Florina Mureşan, liderul grupului Pro România din Consiliul Judeţean. Cele trei funcţii de vicepreşedinţi au revenit primarului comunei Şelaru, Matei Gheorghiţă, primarului de la Vârfuri, Răzvan Bănaru şi […]