Published On: lun, iul. 23rd, 2018

Doliu în Poliţia Dâmboviţeană

nichiduta.ro

Un poliţist de la Poliţia Rutieră Dâmboviţa, care circula cu motocicleta a murit, după ce a fost spulberat, pe DN71, de un şofer care circula pe contrasens.
Tragedie, vineri de dimineaţă pe DN71 Bucureşti – Târgovişte, la intersecţia cu DJ 711B, în localitatea dâmboviţeană Ilfoveni.
Un poliţist de la Poliţia Rutieră Dâmboviţa, care circula cu motocicleta a murit, după ce a fost spulberat, pe DN71, de un şofer care circula pe contrasens. Din primele cercetări, un conducător auto de 37 de ani din Bucşani a circulat pe contrasens, având intenţia de a vira spre stânga, moment în care a intrat în coliziune cu motociclistul. Motociclistul, un bărbat de 40 de ani, poliţist, în urma impactului a decedat pe loc. Motociclistul este Manuel Ungureanu, un poliţişt de 40 de ani, fost şef al Poliţiei Moreni. Traficul a fost blocat în zona producerii accidentului, iar circulaţia rutieră a fost deviată prin localităţile Racoviţa şi Cazaci. Colegii poliţistului moto-ciclist Manuel Ungureanu, care şi-a pierdut viaţa, vineri, într-un cumplit accident, pe DN 71, au transmis condoleanţe familiei îndoliate. Agentul, în vârstă de 40 de ani, era căsătorit şi avea doi copii, cel mai mic de doi ani.
„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa adresează sincere condoleanţe şi profundă compasiune familiei îndurerate a colegului nostru, agent şef adjunct de poliţie Manuel Ungureanu, din cadrul Serviciului Rutier Dâmboviţa, plecat prea devreme dintre noi. În această dimineaţă, colegul nostru a decedat în urma unui tragic accident de circulaţie produs pe DN 71, în afara localităţii Ilfoveni. Poliţiştii dâmboviţeni îşi exprimă recunoştinţa şi respectul pentru cel care a slujit cu fervoare legea şi comunitatea, timp de 13 ani”, este mesajul colegilor poliţistului.
Pasionat de motoare, Manuel Ungureanu era căsătorit, avea doi copii, cel mai mic de doar doi ani. Era poliţist la rutieră şi locuia în Mircea Vodă. Lucra de 13 ani în poliţie, timp în care a schimbat mai multe posturi. Obişnuia să mergă la muncă cu motocicleta.
Manuel a schimbat, de-a lungul timpului, mai multe modele de motocicletă. Tatăl lui susţine că era foarte prudent, că lucrase pe motocicletă şi în poliţie şi că nu a avut incidente. De dimineaţă, a plecat tot cu motocicleta din Mircea Vodă, iar accidentul s-a produs după doar câţiva kilometri de casa lui. Colegii poliţistului sunt şocaţi. Îl aşteptau, ca de obicei, la muncă, dar când au fost anunţaţi de accident şi au văzut victima nu le-a venit să creadă. Rănile suferite au fost mortale. După impact, poliţistului i-a sărit casca şi s-a lovit la cap.
Un alt motociclist a fost accidentat de un şofer din Bucşani pe DN 72 Târgovişte-Ploieşti
La doar două ore după tragedia de pe DN71 Bucureşti -Târgovişte, la intersecţia cu DJ 711B, în localitatea dâmboviţeană Ilfoveni unde un poliţist de la Poliţia Rutieră Dâmboviţa, care circula cu motocicleta a murit, după ce a fost spulberat, de un şofer din Bucşani care circula pe con-trasens, un alt accident a avut loc, în urma căruia un motociclist din Târgovişte a fost lovit de un şofer în vârstă de 35 de ani din Bucşani. Nefericitul evenimentul pe DN 72 Târgovişte-Ploieşti, pe raza localităţii Adânca. Dragi parteneri de drum, ştim că timpul frumos şi asfaltul uscat aduc bucurie în sufletul oricărui iubitor de motoare.
Pentru a vă putea bucura din plin de călătoria cu motoare, poliţiştii, vă recomandă:
– Utilizaţi o cască de protecţie omologată, care îndeplineşte standardele actuale de siguranţă.
– Purtaţi întotdeauna îmbrăcăminte de protecţie întrucât numai aceasta vă poate asigura o bună protecţie în timpul unui accident şi vă protejează de intemperii. Vă sfătuim să optaţi pentru echipamentul modular”în straturi” astfel încât să-l puteţi adapta la condiţiile meteo în schimbare.
– Fiţi vizibili! Purtaţi haine strălucitoare, reflectorizante! Adăugaţi material reflectorizant în plus sau purtaţi o vestă reflectorizantă. Păstraţi-vă întotdeauna farul aprins şi rulaţi în poziţia de unde şoferii vă pot observa cu uşurinţă în oglinda retrovizoare (la 2/3 din lăţimea benzii). Evitaţi unghiurile moarte ale celorlalte vehicule.
– Abordaţi curbele cu viteză moderată, fără a le „tăia”! Multe accidente se întâmplă din cauza pătrunderii pe sensul opus.
– Păstraţi contactul vizual – nu presupune te văd ceilalţi. Încerca întotdeauna să ai contact vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale de a-ţi intersecta traiectoria. Anticipaţi intenţiile partenerilor de drum! Chiar şi atunci când şoferii, bicicliştii şi pietonii văd că te apropii, ei judecă greşit de multe ori distanţa şi viteza. Nu te baza numai pe buna lor reacţie.
– Feriţi-vă de vehicule la viraje şi intersecţii! Cel mai frecvent tip de accident de motocicletă este generat de şoferii care nu se asigură la executarea virajelor la stânga sau la schimbarea benzii de deplasare
– Fiţi pregătiţi pentru condiţii periculoase de drum – carosabil umed, scurgeri de lichide, nisip, pietriş, cale de rulare tramvai, gropi şi alte pericole rutiere de suprafaţă care vă pot afecta grav aderenţa generând accidente
şi… PE MOTOARE! „Existăm în trafic
şi trebuie să ne respectăm reciproc” – mesajul motocicliştilor din România
Existăm în trafic şi trebuie să ne respectăm reciproc. Este mesajul motocicliştilor din România, îngrijoraţi de numărul mare de accidente în care sunt implicaţi, multe din vina şoferilor care, spun ei, îi ignoră.
Mult mai vulnerabili la orice incident, atenţia sporită în trafic este de multe ori vitală pentru motociclişti, iar respectul trebuie să fie reciproc între toţi participanţii din trafic, subliniind faptul că în cazul celor pe două roţi orice incident poate avea urmări grave, chiar fatale, neavând protecţia unei caroserii. Este cunoscut faptul că o bună parte dintre conducătorii auto consideră motocicliştii nişte teribilişti, care încalcă regulile de circulaţie. Totuşi, această impresie este creată de câteva cazuri singulare, marea majoritate fiind simpli oameni cu o pasiune pentru motociclism, cu familie şi prieteni care îi aşteaptă să se întoarcă acasă, în siguranţă.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro