Dobra: Proiect de amenajare a rigolelor, realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean

Administraţia publică locală din Dobra se numără printre primele 21 din Dâmboviţa care accesează fonduri prin Programul Judeţean de Dezvoltare Locală. Este aici meritul primarului Daniel Nica, hotărât să valorifice toate oportunităţile de finanţare, dar şi pentru că a propus un proiect viabil, care a fost aprobat fără probleme de comisia tehnică de evaluare a CJD.
„Aşa cum am promis în programul meu electoral, dezvoltarea comunei este şi va fi principala prioritate! Vineri, 25 iunie, am semnat contractul de asociere cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa pentru proiectul „Asigurarea scurgerii apelor şi accese proprietăţi în comuna Dobra”,proiect realizat prin Programul Judeţean de Dezvoltare Locală, iniţiat de domnul Corneliu Ştefan, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Se vor executa lucrări de construcţie a şanţurilor şi acceselor la proprietăţi pe mai multe străzi din Dobra şi Mărceşti: Gârlei, Belu, Patentaşu, Morilor, Ghiţică, Fierarilor şi Chinezu. Valoarea totală a proiectului este de 3.673.136,62 lei, comuna Dobra va suporta 51,58% din cheltuieli şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, 48,42%%. Acum urmează să elaborăm documentaţia pentru obţinerea avizelor, iar din toamnă vom începe lucrările! Mulţumesc echipei mele şi conducerii Consiliului Judeţean pentru sprijinul acordat locuitorilor comunei noastre!”, a transmis primarul Daniel Nica.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Liberalii susţin scutirea de la plata majorărilor pentru târgoviştenii care îşi plătesc taxele până la 31 noiembrie

Grupul liberal din Consiliul Local Târgovişte vine cu propria variantă în ce priveşte acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor, susţinând oportunitatea scutirii de la plata majorărilor de întârziere pentru toţi târgoviştenii care îşi achită obligaţiile către bugetul local până la 31 noiembrie. Subiectul a fost abordat după ce executivul a propus […]