Distribuirea atestatelor de producător şi carnetelor de comercializare merge şnur, la Voineşti. Administraţia din Voineşti lăudată de prefectul loan Marinescu în Colegiul Prefectural

I.B.

sandu-gabrielProducătorii din Voineşti în mare parte şi-au ridicat atestatele de producător şi carnetele de comercializare şi sunt aşteptaţi şi ceilalţi să şi le ridice. La Voineşti, edilul Gabriel Sandu împreună cu angajaţii din primărie a făcut un program de lucru în zile de sâmbătă, 23 mai şi duminică, 24 mai, astfel încât au foat eliberate în cele două zile, 300 de atestate de producător şi 600 de carnete de comercializare şi totodată au fost actualizate şi 218 dosare pentru calamităţi, pentru anul 2014. Iniţiativa administraţiei locale din Voineşti de a lucra în folosul comunităţii în zilele de sâmbătă şi duminică a fost lăudată chiar de prefectul judeţului Dâmboviţa, loan Marinescu în cadrul Colegiului Prefectural. Mai mult, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Ioan Marinescu a spus că edilul Gabriel Sandru trebuie să fie luat drept model şi de alţi primari. Dacă înainte, mici producători puteau comercializa produse prin intermediul unui certificate de producător, din data de 4 mai, sunt obligatorii atestatul de producător şi carnetul de comercializare. Pe lângă atestatul de producător, care înlocuieşte actualul certificat de producător şi se eliberează tot de către primărie, dar după consultarea asociaţiilor locale ale agricultorilor, se introduce obligativitatea deţinerii unui carnet de comercializare a produselor. Acesta poate fi utilizat de persoana titulară a unui atestat de producător, precum şi de soţul/soţia, rudele/afinii de gradul I, pentru comercializarea produselor agricole obţinute în ferma proprie. Concret, filele din carnetul respectiv sunt completate în trei exemplare, pentru orice fel de vânzare de produse agricole, în orice cantitate şi structură sortimentală, indiferent de calitatea cumpărătorului (persoană fizică sau juridică). Dintre acestea, unul este remis cumpărătorului, unul este păstrat de vânzător, iar ultimul rămâne în carnet, în vederea restituirii acestuia primăriei emitente, în termen de 15 zile lucrătoare de la data utilizării ultimei file. Carnetul de comercializare trebuie completat şi în cazul transportului de produse agricole, indicând cantităţile şi sortimentele transportate. Nerespectarea regulilor privind utilizarea carnetului de comercializare se sancţionează cu amendă..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Copiii care beneficiază de măsură de protecţie socială, sărbătoriţi de DGASPC Dâmboviţa

Copiii aflaţi în structurile de protecţie ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa au fost sărbătoriţi vineri, în avans, pentru ziua lor, de 1 Iunie. Copiii au recitat, au cântat, au realizat desene pe asfalt şi au participat la concursuri, fiind răsplătiţi, la final, cu mici cadouri. […]