Published On: joi, aug. 1st, 2019

Discuţii aplicate între conducerea CJ Dâmboviţa şi reprezentanţii Arctic

nichiduta.ro

Conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa (CJD), reprezentată de preşedintele Alexandru Oprea şi vicepreşedintele Alin Manole, a primit vizita reprezentanţilor firmei Arctic, Murat Buyukerk, manager general, Hakan Salca, director de operaţiuni, Baran Bulbul, director economic, Kemal Ozmen, manager financiar şi Marian Şerban, directorul fabricii Beko din Thailanda.
Aceştia au dorit să mulţumească conducerii Consiliului Judeţean Dâmboviţa pentru sprijinul acordat în derularea celor două investiţii de la Ulmi şi Găeşti, adăugând că-şi doresc să colaboreze şi pe viitor cu administraţia judeţeană şi să continue să realizeze investiţii noi în judeţul Dâmboviţa.
Cu acest prilej, preşedintele CJD, Alexandru Oprea, i-a asigurat pe oaspeţi de întreg sprijinul pe care autorităţile judeţene îl pot da, pentru buna desfăşurarea a activităţii societăţii Arctic, pe care a catalogat-o ca fiind de o mare importanţă pentru dezvoltarea economică a judeţului Dâmboviţa, prezentă şi viitoare.
Alexandru Oprea a adus în atenţia reprezentanţilor Arctic stadiul proiectului pentru realizarea investiţiei „Modernizare DN 71 Bâldana -Târgovişte – Sinaia, km. 0+000 -km. 44+130 largire la 4 benzi de circulaţie şi km. 51+041 – km. 109+905 drum la 2 benzi” şi, totodată, le-a vorbit despre cel mai mare proiect de infrastructură de transport al judeţului Dâmboviţa, „Dezvoltarea infrastructurii de transport judeţean prin modernizarea DJ 720, DJ
720B, DJ 711 şi DJ 101B, pe
traseul limită judeţ Prahova -Moreni – Gura Ocniţei – Răzvad -Ulmi – Târgovişte – Comişani -Bucşani – Băleni – Dobra – Finta -Bilciureşti – Cojasca – Corneşti -Butimanu – Niculeşti – limită judeţ Ilfov”, investiţie derulată din fonduri europene, care a primit avizul favorabil pentru proiectul tehnic la începutul acestei luni.
Preşedintele CJD le-a solicitat reprezentanţilor Arctic sprijinul pentru dotarea cu aparate de aer condiţionat şi frigidere a Secţiei de Recuperare Neuromotorie Copii Gura Ocniţei.
De asemenea, conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa a răspuns pozitiv invitaţiei de a vizita cele două companii Arctic din judeţ, manifestân-du-şi interesul pentru a vedea evoluţia centrului din zona Ulmi, unde se construieşte cea mai mare fabrică de electrocasnice din Europa Centrală şi de Sud-Est.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro