Directorul Parcului Natural Bucegi, tratează cu indiferenţă autorităţile judeţene

Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a reunit în şedinţă ordinară în data de 18 aprilie 2018. Pe ordinea de zi au fost supuse aprobării 21 de proiecte de hotărâre. Consilierul Alexandru Oprea spune că reprezentanţii Parcului Natural Bucegi tratează cu mare sictir atât Consiliul Judeţean Dâmboviţa dar şi celelalte autorităţi locale şi asta pentru că, în urmă cu câteva săptămâni au avut loc două întâniri, la Sinaia şi Buşteni unde s-a discutat elaborarea noului Plan de managent al Parcului Natural Bucegi. La aceste întâlniri, judeţul Dâmboviţa nu a fost invitat. Mai mult, consilierul Alexandru Oprea a spus că, dacă noul Plan de managent al Parcului Natural Bucegi este elaborat, atunci cu greu autorităţile judeţene mai pot realiza investiţii.
Pe raza judeţului Dâmboviţa se află 55% din suprafaţa Parcului Natural Bucegi. Preşedintele CJ, Daniel Comănescu a dat asigurări că va face demersurile necesare ca domnul Horia luncu să vină în faţa CJ şi să ofere explicaţiile necesare. După această discuţie s-a trecut la ordinea de zi.
Ultimul proiect de pe ordinea de zi a mai stârnit ceva discuţii. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului CENTENAR 2018 care cuprinde proiectele culturale organizate în anul 2018, cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”.
S-a venit cu un program de activităţi, însă majoritatea dintre acestea nu au un buget stabilit. S-a motivat că banii vor fi alocaţi pentru aceste activităţi la rectificarea bugetară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Şcoala Siguranţei Tedi în Dâmboviţa

Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat activităţi preventive în cadrul Proiectului „Şcoala Siguranţei Tedi”, cu elevii din Titu Târg şi Costeştii din Vale. Astfel, poliţiştii şi cadrele didactice au implicat copiii în activităţi de educaţie rutieră, pentru a cunoaşte semnificaţia indicatoarelor rutiere şi regulile […]