DIRECŢIA GENERALĂ ANTICORUPŢIE SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE DÂMBOVIŢA 30 MAI – Ziua aniversară a Direcţiei Generale Anticorupţie

Ziarul Dambovita

27 mai 2020
Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne sărbătoreşte, la data de 30 MAI, 15 ani de la înfiinţarea ca structură de poliţie judiciară specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului.
Anul 2005, momentul în care Direcţia Generală Anticorupţie s-a constituit ca unitate de elită, este datorat voinţei autorităţilor româneşti şi sprijinului oferit de Uniunea Europeană, prin acordarea de asistenţă specializată din partea Marii Britanii şi a Spaniei.
În cei 15 ani de activitate în lupta împotriva corupţiei, Direcţia Generală Anticorupţie s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire cât şi a celor de combatere a faptelor de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional.
Fără îndoială că prevenirea reprezintă principala direcţie de acţiune împotriva corupţiei, concretizată prin desfăşurarea unor activităţi de instruire şi informare în rândul personalului propriu, dar şi prin campanii de conştientizare a societăţii civile, de educare a tinerei generaţii în dorinţa expresă de schimbare a mentalităţii populaţiei în ansamblul său.
Ca principal canal de comunicare cu publicul, CALL – CENTER anticorupţie 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României.

Prin toate acţiunile sale, Direcţia Generală Anticorupţie promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul, ca
standard atât pentru personalul propriu, cât şi pentru cel al M.A.I.
Fiindcă toate acestea nu ar fi posibile fără sprijinul partenerilor noştri, dorim să mulţumim tuturor instituţiilor de aplicare a legii, societăţii civile şi cetăţenilor.
De asemenea, mulţumim structurilor M.A.I. care au contribuit şi susţinut demersurile instituţionale în lupta împotriva corupţiei, precum şi personalului care a demonstrat integritate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi care a înţeles că numai printr-o atitudine corectă se poate construi o imagine demnă de rolul şi importanţa Ministerului Afacerilor Interne.
Vă reamintim faptul că, la nivelul judeţului Dâmboviţa, Direcţia Generală Anticorupţie este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa, cu sediul în municipiul Târgovişte, str. G-ral I.E. Florescu, nr. 8, telefon 0245/632870, e-mail dambovita.dga@mai.gov.ro.
Cetăţenii care doresc să sesizeze fapte de corupţie săvârşite de către personalul M.A.I., se pot prezenta în audienţă la sediul serviciului, în fiecare zi de miercuri a săptămânii, între orele 12:00-15.00, sau ori de câte ori consideră necesar.
SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE DÂMBOVIŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Deputatul Claudia Gilia: Cu toţii am văzut ce înseamnă ca un profesionist politruc să conducă învăţământul românesc

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, moţiunea de cenzură împotriva ministrului Educaţiei, Monica Anisie. Moţiunea intitulată „Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată” a trecut cu 172 de voturi „pentru”, 90 „împotrivă” şi 47 de abţineri.Deputatul PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia a ţinut să sublinieze […]