Published On: joi, ian. 12th, 2017

Din februarie, şi radierea SRL sau PFA se poate face gratuit

elefant.ro%20

De la 1 februarie, vor fi eliminate taxele cerute la Registrul Comerţului pentru radierea (în urma dizolvării sau lichidării) societăţilor cu răspundere limitată (SRL) sau persoanelor fizice autorizate (PFA). Măsura este inclusă într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial care mai înlătură, printre alte aproximativ 100 de taxe, şi pe cele pentru înmatricularea comerciantului şi înscrierea de alte menţiuni.
De la începutul lunii februarie, radierea unei entităţi (în urma dizolvării sau lichidării) fie ea cu personalitate juridică (SRL, SRL-debutant, etc) sau fără personalitate juridică (PFA, întreprindere individuală/familială) se va face fără plată. Eliminarea taxelor pentru această operaţiune este stabilită de Legea nr. 1/2017, publicată recent în Monitorul Oficial.
Această informaţie a fost confirmată pentru AvocatNet.ro de un reprezentat al Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Radierea unei entităţi înseamnă desfiinţarea efectivă a acesteia şi ştergerea ei din Registrul Comerţului. Radierea apare, în general, în urma dizolvării.
Dizolvarea este o modalitate de încetare a persoanelor juridice de drept privat. Atât Codul civil, cât şi Legea societăţilor nr. 31/1990 prevăd situaţiile în care intervine dizolvarea unei societăţi:
• dacă s-a împlinit termenul pentru care a fost constituită;
• dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit;
• dacă scopul pe care îl urmăreşte sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice ori dacă ele urmăresc un alt scop decât cel declarat;
• prin declararea nulităţii societăţii;
• prin hotărârea adunării generale a societăţii;
• prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
• falimentul societăţii;
• prin orice alt mod prevăzut de lege, actul de constituire sau statut.
Pe lângă facilitatea deja prezentată, Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife mai stabileşte că, începând cu luna următoare, înfiinţarea de SRL sau PFA, ori înscrierea de alte menţiuni în Registrul Comerţului, se va face tot gratuit.

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>