Published On: mie, mai 16th, 2018

Din 20 mai, poliţiştii vor putea dispune măsura suspendării înmatriculării vehiculelor

Ca urmare a intrării în vigoare a noilor prevederi ale Codului Rutier, începând cu 20 mai, poliţiştii vor putea dispune suspendarea înmatriculării, în cazul în care inspecţia tehnică periodică a vehiculului nu este valabilă. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul în care noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Suspendarea înmatriculării reprezintă o operaţiune administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumurile publice. Conform legii, va fi aplicată suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru care inspecţia tehnică periodică nu este valabilă. În cazul depistării în trafic a unui v ehicul a cărei inspecţie tehnică periodică a expirat, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, vor fi reţinute şi certificatul de înmatriculare, plăcuţele cu numărul de înregistrare şi se va elibera dovadă fără drept de circulaţie.
Suspendarea de drept a înmatriculării încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică. De asemenea, suspendarea înmatriculării se aplică şi în cazul în care noul proprietar nu a solicitat autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Suspendarea încetează la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate. Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>