Published On: lun, Dec 18th, 2017

DIANA IVĂNCESCU ESTE CEA MAI BUNĂ SPORTIVĂ DÂMBOVIŢEANĂ A ANULUI 2017

Atleta legitimată la Clubul Sportiv Târgovişte a reuşit să le devanseaze pe cele trei luptătoare, care au completat podiumul.
Performanţă de senzaţie obţinută Clubul Sportiv Târgovişte, care a dat judeţului cel mai bun sportiv al anului 2017, dar şi cel mai valoros antrenor. Potrivit clasamentului întocmit de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, cele mai bune rezultate în anul care se apropie cu paşi repezi de final, au fost obţinute de atelta Diana Ivăncescu, sportivă pregătită de Desdemona Banu lonescu.
Pe locurile imediat următoare sau clasat Maria Cioclea, Diana Vlăsceanu şi Georgiana Filip, toate trei practicante ale aceluiaşi sport: lupte.
Vestea bună e că performanţele celor trei luptătoare l-au ajutat pe Cornel Cornea să iasă, din nou, antrenorul anului 2017, în vreme ce Desdemona Bancu lonescu şi Nicu Tamaş au obţinut, la egalitate, locul 2.
În clasamentul sporturilor neolimpice primele locuri au fost obţinute, conform aşteptărilor, de practicanţii artelor marţiale. Gabriel Marin (AS Marin Marius Mihai Martial Arts) a câştigat întrecerea sportivilor, iar Ionuţ Munteanu pe cea a antrenorilor.
Clasamentele complete au arătat astfel:
Sportivi – sporturi olimpice
1. Diana Ivăncescu (Cs Târgovişte) -atletism
2. Maria Cioclea (CSŞ Târgovişte) 0 lupte
3. Diana Vlăsceanu (CSŞ Târgovişte) -lupte
3.Georgiana Filip (CS Târgovişte) – lupte
5. Gabriel Ştefan (CSM Târgovişte) – box
6. Andrei Grigore (CSM Târgovişte) – box
7. Valentin Negoescu (CS Târgovişte) -judo
8. Cătălin Cristea (CSM Târgovişte) – box
9. Alina Nedelcu (CSM Târgovişte) – box
10. Mihaela Panait (CS Târgovişte) -lupte. Antrenori – sporturi olimpice
1. Cornel Cornea (CS/CSŞ Târgovişte) -lupte
2. Nicu Tamaş (CSM Târgovişte) – box 2.Desdemona Banu lonescu (CS Târgovişte) – atletism
4. Gheorghe Stan (CS Târgovişte) – box
5. Ilie Torcică (CS Târgovişte) – judo. Sportivi sporturi neolimpice
1. Gabriel Marin (AS Marin Marius Mihai Martial Arts) – arte marţiale
2. Daniel Corduneanu (Palatul Copiilor Târgovişte) – karate
3. Lorin Petrescu (Pro Activ Târgovişte) – fotbal-tenis
4. Valentin Cârlan (CS Târgovişte) -karate
5. Alexandru Babeu (CSM Târgovişte) -radioamatorism)
6. Georgiana Ene (Koryo Dragomireşti) -karate
7. Daniel Oană (Palatul Copiilor Târgovişte) – karate
8. Alexandru Marinoiu (Koryo Dragomireşti) – karate
9. Călin Bulai (Clubul Copiilor Pucioasa) -aeromodelism
10. Denis Dobrescu (Clubul Copiilor Pucioasa) – automodelism Antrenori sporturi neolimpice
1. lonuţ Munteanu (CS Târgovişte) -karate
2. Pavel Babeu (CSM Târgovişte) -radioamtorism
3. Viorel Marinoiu (Koryo Dragomireşti) -karate
4. Mihai Marius Marin (AS Marin Marius Mihai Martial Arts) – arte marţiale
5. Alexandru Dumitru (Palatul Copiilor Târgovişte) – karate
5. Radu Foamete (Clubul Copiilor Pucioasa) – micromodelism

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>