Published On: joi, ian. 29th, 2015

Descinderi la hoţii de lemne şi animale

nichiduta.ro

mascatiPeste 200 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa împreună cu jandarmii au efectuat 21 de percheziţii pe raza localităţilor Târgovişte, Gura Şuţii, Găeşti, Raciu, Perşinari, Văcăreşti şi Măneşti, la persoane bănuite de furt calificat. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat mai multe motoferăstraie, topoare, telefoane mobile, două pistoale airsoft, o puşcă deţinută ilegal şi 10 mc de material lemnos. Din cercetări a reieşit că în perioada august 2014 – ianuarie 2015, cei în cauză ar fi sustras mai multe animale şi material lemnos, cauzând un prejudiciu total de 100.000 de lei. 21 de
persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgovişte, pentru audieri şi luarea măsurilor legale. 17 persoane din cele 21 au fost reţinute pentru 24 de ore şi vor fi prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. La activităţi au participat şi specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Poliţiştii vă învaţă cum să vă feriţi de hoţi
Este de ştiut faptul că majoritatea furturilor sunt comise în timp ce locatarii nu se află la domiciliu, ocazie cu care infractorii sustrag o diversitate de bunuri lăsate, de cele mai multe ori neasigurate. În mediul rural sunt vizate mai ales gospodăriile cu mai multe clădiri şi anexe în curte, fiind mult mai uşor de operat, dată fiind distanţa dintre acestea. Pentru siguranţa dumneavoastră, poliţiştii dâmboviţeni vă recomandă să ţineţi poarta încuiată, să nu permiteţi accesul în curte persoanelor care, sub pretextul comercializării diverselor bunuri, studiază gospodăria şi apoi sustrag diverse lucruri de valoare lăsate la vedere. Nu puţine sunt cazurile în care aceste persoane se prezintă la poarta dumneavoastră cu diverse pretexte, iar în timp ce unul dintre ei vă explică ceva sau încearcă o negociere, un altul se află deja în locuinţă sau curte, de unde sustrage bunurile de valoare. Hoţii acţionează în echipă şi în caz de pericol nu se opresc în a-i lovi pe proprietarii care le stau în cale. Nu ezitaţi să întrebaţi persoanele străine, pe care le sesizaţi în zonă, pe cine caută, deoarece aceste întrebări descurajează posibilii infractori. Înştiinţaţi Poliţia când observaţi că în satul dumneavoastră staţionează maşini cu mai mulţi indivizi care urmăresc activitatea persoanelor şi încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestora şi ale autoturismelor lor. Pentru a avea grijă de bunurile dumneavoastră este bine să instalaţi la toate căile de acces în curte, casă sau anexele gospodăreşti sisteme de închidere (lacăte, zăvoare, grilaje etc.). Pe cât posibil, în timpul nopţii, asiguraţi iluminatul zonelor unde sunt adăpostite păsările sau animalele, dar nu uitaţi: un câine de pază vă poate scuti de multe neplăceri. În timpul zilei nu lăsaţi animalele nesupravegheate pe câmp la păşunat. Atelajele înhămate lăsate nesupravegheate pe stradă constituie un pericol pentru circulaţia publică, dar şi o tentaţie pentru hoţi. Solicitaţi şi acordaţi sprijin poliţiştilor din comună pentru prevenirea furturilor de animale şi a altor bunuri din gospodăria dumneavoastră. Nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi nici măcar rudelor. Dacă vindeţi un obiect de valoare, un teren sau un animal, nu vă lăudaţi cu sumele obţinute. Nu ştiţi niciodată cui aţi putea trezi interesul! Rugaţi un vecin sau o rudă apropiată să vă supravegheze gospodăria de fiecare dată când plecaţi de acasă. Nu lăsaţi cheile în locuri uşor de găsit (preşul de la uşă, ghivece de flori, pe tocul de la uşă, sub pervazul geamului etc.). Atunci când persoane străine vi se par suspecte, sau vin să cumpere produse agricole sau băuturi alcoolice, anunţaţi urgent Poliţia prin apelul de urgenţă 112, care este pus gratuit la dispoziţia dumneavoastră.

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro