Published On: mar, nov. 19th, 2019

DESCHIDEREA SPRE SLUJIRE A BISERICII SCHITULUI SF. MC. FILOFTEIA

nichiduta.ro

În prezenţa a numeroşi credincioşi, sâmbăta, 16 noiembrie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de Părintele Vicar Eparhial, Părinţi Consilieri de la Centrul Eparhial, Ieromonahi, preoţi şi diaconi, a deschis spre slujire biserica celui mai nou aşezământ monahal din Arhiepiscopia Târgoviştei -Schitul Sf. Mc. Filofteia, situat în comuna Măneşti, judeţul Dâmboviţa.
După săvârşirea slujbei Aghias-mei celei Mici şi a Vecerniei, Înalt-preasfinţia Sa a hirotesit întru stareţă pe Pcuv. Maică Urpasiana Dumitrache, cea care va îndruma obştea schitului.
În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a evocat importanţa slujirii monahale în misiunea pastorală a Bisericii noastre strămoşeşti, arătând rolul mânăstirilor în susţinerea, aprofundarea şi mărturisirea spiritualităţii noastre ortodoxe în societatea contemporană, precum şi în intensificarea vieţii duhovniceşti a credincioşilor care se împărtăşesc de bucuria şi frumuseţea exemplului de solidaritate, rugăciune şi comuniune oferit de monahi.
La eveniment, au luat parte oficialităţi locale, precum şi domnul deputat Cornel Ştefan, membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Menţionăm că acest schit a fost ridicat în perioada anilor 20072019, la iniţiativa Înaltpreasfinţiei Sale, cu osârdia Pr. Gheorghe Chivulescu, de la Parohia Eroilor din Târgovişte, a Pcuv. Chiril Aionei, ieromonahul slujitor al schitului, prin contribuţia majoră a Arhiepiscopiei Târgoviştei, a autorităţilor locale şi a numeroşi sponsori.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro