Published On: joi, aug. 9th, 2018

DERBY DÂMBOVIŢEAN ÎN CUPA ROMÂNIEI

Marţi, 14 august 2018, şi miercuri, 15 august 2018, cu începere de la ora 17:30, va avea loc faza a doua a etapei naţionale a Cupei României.
fn conformitate cu formatul aprobat în şedinţa Comitetului de Urgenţă din 17 iulie 2018, în această etapă au intrat în competiţie cele 34 de câştigătoare ale fazei I şi 22 de echipe care au evoluat în ediţia precedentă a competiţiei Liga 3, urmând a se disputa un total de 28 de meciuri, într-o singură manşă, eliminatorie.
Conform articolului 30, punctul 9 din ROAF, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri şi, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.
Până în faza 16-imilor, echipa gazdă are obligaţia asigurării costurilor de organizare, cu excepţia baremurilor de arbitraj care vor fi suportate în procente egale 50%-50% de către ambele echipe. Echipa gazdă are obligaţia de a achita baremul de arbitraj în întregime, echipa oaspete având obligaţia de a achita ulterior către clubul gazdă jumătate din valoare.
Federaţia Română de Fotbal, prin Comisia Centrală a Arbitrilor, va delega arbitri pentru fiecare joc. Pentru faza a doua a Cupei României, bare-murile de arbitraj sunt nete, cuantumul acestora fiind, după cum urmează:
– dacă clubul gazdă va evolua în sezonul 2018-2019 în Liga 4 – 940 RON, dintre care pentru arbitru 340 RON, iar pentru fiecare asistent câte 300 RON
– dacă clubul gazdă va evolua în sezonul 2018-2019 în Liga 3 – 1.996 RON, dintre care pentru arbitru 764 RON, iar pentru fiecare asistent câte 601 RON Conform articolului 54, punctul 2 din ROAF, jocurile din Liga I, Liga 2 şi Liga 3, campionatul de fotbal feminin, precum şi cele din Cupa României (faza naţională) pot începe numai dacă la teren sunt prezenţi medicul delegat şi medicul echipei gazdă.
fn conformitate articolul 30, punctul 11 din ediţia 2018 a ROAF, regulament aprobat în şedinţa Comitetului de urgenţă din 20 iulie 2018, în faza naţională a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maximum 3 (trei) înlocuiri de jucători pe durata celor 90 de minute. fn situaţia jocurilor în care se vor disputa reprize de prelungiri, conform art. 30 alin 9 din ROAF este permisă efectuarea a 4 (patru) înlocuiri de jucători, cu condiţia ca cea de a 4-a înlocuire să se efectueze numai în reprizele de prelungiri.
fn privinţa numărului maxim de jucători extracomunitari folosiţi în jocurile din Cupa României, se aplică următoarele reguli:
a) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din aceeaşi categorie, se aplică regulile stabilite pentru categoria respectivă;
b) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din categorii diferite, se aplică regulile stabilite pentru categoria superioară.
fn conformitate cu articolul 30, punctul 15 din ROAF, echipele programate în Cupa României nu pot renunţa la jocuri şi nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancţiunea excluderii şi retrogradării lor în eşalonul imediat inferior din campionatul în care participă.
fn caz de litigiu, competenţa soluţionării aparţine Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF.
Programul partidelor din această fază a competiţiei:
o ASMS ACS Sănătatea Darabani – CSM Bucovina Rădăuţi
o ACS Industria Galda – ACS Performanţa Ighiu
o AFC Sportul 2015 Petreşti – AFC Metalurgistul Cugir 1939
o ACS FC Avrig – AFC Unirea 1924
o CS Victoria Zăbrani – CS Şoimii Lipova
o CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – CS Naţional Sebiş
o AS Croaţia Clocotici – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii
o CNS Cetate Deva – CSM Lugoj
o FC Petrolul Ţicleni – ACSO Filiaşi
o CSM Slatina – U Craiova 1948 SA
o ACS Unirea Bascov – CS Sporting Roşiori 2008
o AS Gloria 2015 Corneşti – CSM Flacăra Moreni
o CS Tunari – SC Popeşti-Leordeni
o ACS Sticla Arieşul Turda – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca
o CS Minaur Baia Mare – AFC Unirea Tăşnad
o CSO Viitorul Liteni – CSM Roman
o AS Unirea Mirceşti – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ
o ACS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi – CS Sporting Lieşti
o ACS Pescăruşul Sarichioi Jr. – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi
o ACS fnainte Modelu – CSA Axiopolis Sport Cernavodă
o AS FC Agricola Borcea – ACSM Olteniţa
o ACS Victoria Traian – AFC Unirea 04 Slobozia
o CSM Râmnicu Sărat – AFC Metalul Buzău
o CSM Focşani 2007 – ACS KSE Târgu Secuiesc
o AS FC Precizia Săcele – ACS Olimpic Cetate Râşnov
o AS Unirea Cristuru Secuiesc – AFC Hărman
o ACS Unu Fotbal Club Gloria – CSM Avântul Reghin
o SC Fotbal Club R Bucureşti – CSO Bragadiru

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>