Published On: vin, aug. 3rd, 2018

Deputatul Corneliu Ştefan susţine demersurile CJ Dâmboviţa în sprijinirea fraţilor de peste Prut

Deputatul Corneliu Ştefan, fost vicepreşedinte al CJ Dâmboviţa, este unul din oamenii care cunoaşte cel mai bine şi susţine cu tărie acordurile de înfrăţire dintre CJ Dâmboviţa şi cele trei Raioane Ialoveni, Ştefan Vodă şi Căuşeni. Parlamentarul a ţinut să felicite public autorităţile judeţului Dâmboviţa, în special Consiliul Judeţean Dâmboviţa pentru faptul că a aprobat, în şedinţă, să vină, din nou, la modul concret, în sprijinul fraţilor de peste Prut, finanţând o parte a lucrărilor de reparaţie de care are nevoie Gimnaziul Săiţi, din Raionul Căuşeni, instituţie de învăţământ unde nu s-a mai investit de 34 de ani:
„Suma ce va fi alocată, aproximativ şase miliarde de lei vechi, nu este una colosală, însă înseamnă enorm pentru cei 240 de copii care învaţă în condiţii aspre în Gimnaziul Săiţi. Cu sprijinul nostru, al dâmboviţenilor, aceşti elevi primesc şansa unui viitor mai bun. Este cea de-a treia investiţie pe care Consiliul Judeţean Dâmboviţa o finanţează în Republica Moldova, după Liceul Teoretic din Ştefan Vodă şi Grădiniţa din Ruseştii Noi, amândouă inaugurate anul trecut. Prin aceste obiective, am realizat nu doar o unire de suflet cu românii de peste Prut, ci şi una practică, necesară comunităţilor de acolo. In anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, era nevoie să le arătăm fraţilor noştri din Republica Moldova că suntem lângă ei, că îi ajutăm, că răspundem chemării lor”, a declarat deputatul Corneliu Ştefan.
În anul 2016, pe vremea când era vicepreşedinte la CJ Dâmboviţa, deputatul Corneliu Ştefan a mers personal în Raionul Ialoveni, în comuna din Ruseştii Noi, pentru a vizita şantierul grădiniţei finanţată de CJ Dâmboviţa.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>