Published On: mar, iun. 19th, 2018

Deputatul Claudia Gilia îl pune la zid pe Klaus lohannis pentru că nu respectă legea fundamentală a statului român

nichiduta.ro

Deputatul Claudia Gilia a prezentat un punct de vedere cu privire la modul în care preşedintele României, înţelege să nu respecte legea fundamentală a statului român, făcând strict referire la decizia Curţii Constituţionale, prin care Preşedintele României a fost obligat să emită decretul de revocare a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi. Deputatul PSD, Claudia Gilia a spus foarte clar şi răspicat că legile nu se aplică după bunul plac, al unora sau al altora, în funcţie de interes, aşa cum face preşedintele Klaus lohannis care nu respectă deciziile Curţii Constituţionale sau le respectă doar atunci când îi convine. Social-democrata a mai subliniat fatul că dacă lohannis se lăuda că va fi preşedintele care tace şi face se pare că în ultima vreme lohannis vorbeşte şi nu face:
„Tentativa preşedintelui lohannis de a pune în discuţie decizia CCR, reprezintă în opinia noastră o subminarea directă a acestei instituţii fundamentale a statului român. În logica sa, orice decizie a instanţei poate fi pusă în dicuţie fără a fi executată. În plus, nimeni altcineva, în afară de CCR, nici măcar preşedintele lohannis, nu poate stabili care este interpretarea corectă a Constituţiei, deoarece CCR este garantul supremaţiei Constituţiei.
Preşedintele lohannis a refuzat să asigure opinia publică asupra faptului că va respecta decizia CCR. La întrebările care i-au fost puse de către massmedia şi nu numai, pe această temă, preşedintele României s-a comportat precum un computer stricat care este pus în dificultate de către o ecuaţie prea complexă şi care nu face decât să repete un răspuns irelevant.
Mai mult, preşedintele lohannis a stabilitit de la sine putere, punerea în aplicare a deciziei CCR, înainte de luna decembrie. Acest lucru este în opinia noastră, o încălcare gravă a dispoziţiilor constituţionale, căci aşa cum prevede Art. 147, alin. (4)din Constituţie: «Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor».
Deci, nu există termene în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acestei decizii. Trebuie să evidenţiem faptul că având în vedere funcţiile pe care le îndeplineşte preşedintele României, funcţii care sunt prevăzute în mod expres în Constituţia României şi mă refer aici la Art. 80 alin. (2)din Constituţie: «Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei dar şi la buna funcţionare a autorităţilor statului». Îi recomand domnului preşedinte lohannis să citească cu mare atenţie, mai multe articole din Constituţia României. Şi fac referire aici, la Art. 1 alin. (5)din Constituţie care dispune: <<În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Acest lucru înseamnă că orice dispoziţie legală este obligatorie>>.
O dispoziţie a Constituţiei este obligatorie pentru orice cetăţean al acestui stat, indiferent de calitatea, demnitatea pe care o are sau o exercită la un moment dat. Şi să nu mai uităm şi un alt articol din Constituţie, pentru că tot se discută atât de mult în aceste zile de constituţionalism. Este vorba de Art. 16 alin. (2)din Constituţie care spune mai explicit: «Nimeni nu este mai presus de lege.>>”, a declarat deputatul Claudia Gilia.
Deputatul Claudia Gilia a mai supus că opoziţia invocă adesea textele din anumite documente ale Comisiei de la Veneţia, însă de cele mai multe ori, uită să citeze exact ceea ce spune Comisia de la Veneţia. Drept pentru care, deputatul Claudia Gilia a dat citire Avizului nr. 685/2012 al COMISIEI EUROPEANE PENTRU DEMOCRAŢIE
PRlN DREPT (COMlSlA DE LA
VENEŢIA):
„Delegaţia Comisiei de la Veneţia a aflat despre declaraţiile făcute de către oficialităţi prin care acestea au arătat lipsă de respect faţă de Curtea Constituţională. Prin astfel de declaraţii s-a solicitat chiar demiterea judecătorilor Curţii Constituţionale.
Declaraţiile, fie că au provenit de la Preşedinte, membrii Guvernului sau Parlament, subminând credibilitatea judecătorilor, constituie motiv de reală îngrijorare, chiar dacă nu împiedică în mod efectiv judecătorii de la îndeplinirea atribuţiilor lor constituţionale. Chiar dacă astfel de declaraţii sunt retrase ulterior, prejudiciul adus instituţiilor statului şi, astfel, întregului stat, este deja produs.
O autoritate publică, în calitatea sa oficială, nu se bucură de aceeaşi libertate de exprimare ca şi o persoană care nu deţine funcţii publice. Organele statului pot, bineînţeles, să îşi exprime public dezacordul cu privire la o decizie a Curţii Constituţionale, dar, în acelaşi timp trebuie să afirme clar că vor pune în aplicare decizia respectivă şi trebuie să îşi limiteze criticile la decizie în sine. Atacurile personale asupra tuturor judecătorilor sau a unora dintre judecători sunt în mod clar inadmisibile şi pun în pericol poziţia sistemului judiciar şi încrederea şi respectul public pe care acesta trebuie să îl inspire.
Independenţa şi neutralitatea Curţii Constituţionale sunt în pericol atunci când alte instituţii ale statului sau membrii acestora o atacă public. Astfel de atacuri sunt în contradicţie cu poziţia Curţii în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei (art. 142.1 din Constituţie), şi sunt, de asemenea, problematice din punctul de vedere al independenţei garantate constituţional şi al inamovibilităţii judecătorilor Curţii (art. 145 din Constituţie). Un alt aspect al respectului care trebuie acordat Curţii Constituţionale este executarea deciziilor sale. Nu numai statul de drept, ci, de asemenea, patrimoniului european constituţional impun respectarea şi punerea eficientă în aplicare a deciziilor instanţelor constituţionale.”
PSD consideră că tentativa preşedintelui Iohannis de a pune în discuţie decizia CCR, reprezintă o subminarea directă a acestei instituţii fundamentale a statului român.

eJobs

About the Author

Displaying 1 Comments
Have Your Say
  1. Wilhelm Tell spune:

    Madam Gilia, eu v-as pune pe toti la zid, dar la cel langa care a cazut Ceausescu pt cat ati mutilat voi Romania in ultimul an! Ciocul mic, voi grup infractionar!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro