Delir şi nebunie în peroada interbelică(XCVII) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator
Cei doi Nehru erau cu totul altă fire spre deosebire de Gandhi. Nici gândirea lor, nici gesturile publice nu aveau nimic mistic în ele. Tatăl, Motilal, ce în curând împlinea vârsta de şaptezeci de ani, cu fruntea sa mare, cu buzele sale subţiri, cu bărbia sa voluntară, te ducea cu gândul la împăraţii romani. Avocat celebru, deţinătorul unui important cabinet de avocatură, la Allahabad, vreme îndelungată a preferat să nu se amestece în politică. Capabil să muncească mult, dar să se şi distreze, violent, iubitor de fast, se acomodase cu uşurinţă cu stăpânirea britanică, dând dovadă de supleţea caracteristică celor din clasa sa socială. Doar după terminarea Primului Război Mondial a început să ia parte la şedinţele partidului Congresul naţional. Foarte repede a început să joace un rol de prim plan, în interiorul partidului, de multe ori opunându-se lui Gandhi, mai ales când acesta din urmă le recomanda indienilor să nu se implice în gestiunea municipalităţilor sau să-şi depună candidatura la alegerile locale.
în ceea ce-l priveşte pe fiul său, Jawaharlal, aceste reprezenta foarte bine India modernă. Avusese parte de cea mai bună educaţie de tip britanic, fiind elev al celebrului colegiu Harrow şi student al Universităţii Cambridge, petrecuse foarte multe zile în închisoare pentru a se obişnui cu folosirea principalei limbi vorbite în India, hindustani. Chiar dacă a fost fermecat de prestigiul lui Gandhi, aceasta nu l-a împiedicat să-i reproşeze lui Mahatma că habar nu are care sunt adevăratele realităţi economice ale vremurilor sale, că propune un ideal de milostenie mistică, când de fapt doar un socialism de Stat putea fi singura soluţie pentru a eradica inegalităţile sociale îngrozitoare, generate de existenţa averilor şi a condiţiilor sociale discrepante din India. Pentru tânărul Nehru non-violenţa era, desigur, o excelentă tactică în actualele circumstanţe indiene, sub aspect politic şi social, dar nu putea fi considerată ca un scop în sine, aşa cum dorea Gandhi.
Deocamdată, între cei doi Nehru şi Gandhi nu exista nicio divergenţă de opi-ni. Gandhi, cu simbolicul său marş al sării, încarna spiritul unanim al revoltei sociale şi chiar politice. Unul dintre adversarii înverşunaţi ai lui Gandhi, precum Subbhas Chandra Bose, a comparat acest marş cu „cel al lui Napoleon ce revene din insula Elba”. Peste tot pe unde a trecut Gandhi, ţăranii au stropit cu apă drumul şi au pus ramuri proaspete pe jos. Satele pe care le-a stăbătut Gandhi au fost împodobite cu ghirlande şi decorate cu culorile naţionale, iar populaţia s-a pus în genunchi pe marginea drumurilor pe mergea Gandhi şi cei care-l urmau. De mai multe ori pe zi, Gandhi se oprea pentru a vorbi mulţimii. Când era obosit, discursul său se limita doar la câteva fraze. Ridica mâna stângă, ţinând cele cinci degete depărtate. „Primul deget, spunea el atingându-l cu mâna dreaptă, însemnă drepturi egale cu ceilalţi pentru paria… Al doilea, dreptul pentru fiecare de a ţese… Al treilea înseamnă sobrietatea: nici alcool, nici opium… Al patrulea, prietenie între hinduşi şi musulmani… Al cincelea, egalitate în drepturi cu bărbaţii, pentru femei… în ceea ce priveşte pumnul, acesta înseamnă non-violenţa.”
Un cal l-a însoţit mereu pe Gandhi, dar acesta a refuzat să se urce pe el, preferând mersul pe jos către mare, oricât de obositor era. în dat de 5 aprilie, urmat de o mulţime imensă, Mahatma a intrast în localitatea Dandi, oprindu-se pe malul oceanului. în data de 6 aprilie, zi de doliu naţional cu trimitere la anul 1919, după ce s-a spălat în ocean, Gandhi a fiert apa pentru a obţine sare. Şi pe toate plaje Indiei, sute de mii de hinduşi l-au imitat pe cel numit de ei „Liberatorul”, fierbând apa pentru a obţine sarea. Procedeele folosite pentru obţinerea sării nu prea au fost ortodoxe, chiar dacă cu zile înainte de terminarea marşului au fost citite cărţi şi dicţionare, fiind distribuiţi şi fluturaşi prin care se indicau diferite modalităţi pentru obţinerea sării. Dar această sare, chiar dacă era sub formă de bulgări grosolani, strânsă în cele mai ciudate recipiente ca formă, pusă în saci, era sare eliberării de blestematele taxe britanice. Trimfători şi bucuroşi, indienii îşi arătau unii altora această sare obţinută fără să le mai fie frică de autorităţi. în oraşle din interiorul Indiei, primele cantităţi de sare, aduse de pe malul oceanului, au fost scoase le licitaţie, vândute uneori la preţuri fabuloase.
Poliţia nu mai ştia ce să facă. Tot mai mulţi indieni au fost arestaţi. Aşa de mulţi că nu mai aveau unde să-i bage. Tânărul Nehru a fost arestat pe 14 aprilie, Gandhi, pe 5 mai. Se ajunsese în situaţia în care, noaptea mai ales, poliţiei îi era teamă ca nu cumva mulţimea să se revolte. Când sa aflat că a fost arestat Gandhi, întreaga ţară a stabilit o zi de doliu general ce a paralizat viaţa economică a Indiei. Apoi, mişcarea de protest a crescut în intensitate. Imense procesiuni de oameni, fiecare având crătiţi, s-au dus pe malul mării, în primele rânduri fiind femeile şi copiii. Alţii au asediat depozitele de sare ale Statului. Guvernul a încercat să înfrângă populaţia recurgând la duritate. Folosind lathis-uri, măciuci grele acoperite cu benzi de fier, poliţia a lovit fără milă pe indienii impasibili, spărgând capete, rupând braţe şi mâini. în Peschavar, s-a tras cu mitralere în primele rânduri ale coloanelor de manifestanţi, dar locul celor omorâţi a fost luat de cei ce veneau din urmă, continuând să înainteze şi, lucru nemaipomenit în India, un batalion din Ghurkas a refuzat să tragă în mulţime. în consecinţă, tot batalionul a fost aresta şi trimis la închisoare. în Patna, manifestanţii s-au culcat pe drum şi a trebuit să se interzică cavaleriei să treacă peste ei. Exasperată de această rezistenţă pasivă, în unele locuri din India, poliţia a folosit metode extreme ce au fost descrise cu detalii sângeroase de reporterii aflaţi la faţa locului.
„Nu se mai poate, faceţi concesii ! a telegrafiat Lordul Irwin cabinetului MacDonald. închisorile sunt pline. Nu mai am unde să-i bag. Au fost date peste 60.000 de condamnări, dar mişcarea de protest nu a slăbit deloc în intensitate.

  • Mai ales, nu cedaţi în faţa lor !” telegrafiează şi englezii rezidenţi în India. Pentru ei, orice pas înapoi în faţa manifestanţilor însemna pierderea Imperiului.
    La începutul lui august, Lordul Irwin le propune celor doi Nehru să se întâlnească cu Gandhi în închisoarea sa din Yeravda pentru a încerca să găsească o rezolvare a conflictului. Discuţiile între conducătorii aflaţi în închisoare a durat trei zile. Până la urmă, au trebuit să accepte prezenţa a doi lideri moderaţi, doctorii Sapru şi Jayakar, favorabili propunerilor venite din partea britanicilor. Astfel, s-au stabilit o serie de condiţii pentru suspendarea campaniei de nesupunere pe care guvernul englez nu le-a putut accepta. Drept urmare, represiunea a devenit şi mai dură. Astfel, a fost reintrodusă pedeapsa cu biciuirea oamenilor politici indieni în închisorile Provinciilor Unite.
    Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Cât de pregătite sunt autorităţile, la 44 de ani de la marele cutremur din 1977

44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, ora 21, 22 de minute şi 22 de secunde, 56 de secunde în care pământul s-a mişcat, uncutremur cu magnitudine 7,2 pe scara Richter.Seismul produs la 110 kilometri adâncime în Vrancea a pus la pământ 35.000 de locuinţe şi a […]