Delir şi nebunie în peroada interbelică(XCV) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

Date:

de Gilbert Guilleminault, coordonator
Mai rău chiar, Anglia a profitat de poziţia de forţă pe care o căpătase în urma câştigării Primului Război Mondial pentru a instaura un control dur asupra Indiei pe care o considera o ţară ce nu prezenta nicio garanţiei că va fi în totalitate supusă, mai ales că tânăra generaţie de indieni începuse să prindă gustul de a face o politică ce scăpa de sub controlul Londrei, iar partidul Congresul Naţional nu mai avea în rândurile sale doar marea burghezie locală ce imita obiceiurile şi comportamentul englez, dresată să voteze moţiuni insignifiante pe placul metropolei. în această nouă situaţie, nevroind să scape din mână India ce dădea semne că doreşte să fie liberă şi independentă, Anglia a început să se folosească din plin de magistaţii indieni foarte supuşi pentru a suspenda libertăţile publice, instaurând un regim draconic extins pe toată suprafaţa teritoriului indian.
Ducându-se cu sufletul împăcat în puşcărie
Profund şocat de faptul că Anglia nu şi-a respectat promisiunea făcută, în timpul războiului, de a nu permite dezmembrarea Califatului Turciei, Gandhi a refuzat de a accepta acest regim politic al exceptării de la înţelegerea la care se ajunsese şi a propus ca ziua de 6 aprilie 1919 să fie una de doliu generalizat – o zi de hertal. întrega naţiune indiană l-a ascultat. Astfel, încă din data de 30 martie, au avut loc tulburări sociale ce au izbucnit mai întâi la Delhi, unde poliţia a tras în manifestanţii paşnici. Dar, cel mai grav incident a avut loc în Pendjab, în localitatea Amritsar – oraşul sacru al populaţiei de confesiune siks -, unde o adunare de oameni ce protestau, bărbaţ, femei şi copii, strânşi în locul numit Jallianwala Bagh, a fost mitraliată fără milă din ordinul generalului Dyer. Bilanţul: sute de morţi şi peste o mie de răniţi.
Acest masacru din oraşul Amritsar, ce ia luat luni de zile Londre pentru a convinge opinia publică că n-ar avea niciun ames-tect, deşi nu acesta era realitatea, a produs o ruptură profundă între Gandhi, pe moment arestat, şi englezi. Anii ’20 – ’21 au fost plini de proteste sociale, de revolte ale ţăranilor indieni, de boicotări ale universităţilor, ale tribunalelor, ale mărfurilor fabricate în Anglia. Gandhi a reuşit să impună una dintre ideile sale de bază: pentru a lupta împotriva şomajului endemic, trebuie să se renunţe definitiv la stofele de provenienţă engleză, trebuie să se revină la stofele produse manual în gospodăriile indiene, trebuie să se poarte numai khad-dar-ul indian din bumbac alb, trebuie să se renunţe la orice alt tip de îmbrăcăminte de provenienţă occidentală. De asememe-nea, prin purtarea khaddar-ului, dispărea definitiv orice semn ce făcea diferenţa socială între bogaţi şi săraci. Astfel, impunând idealul de simplitate ţărănească la nivel de îmbrăcăminte, Gandhi a reuşit să unească întrega Indie.
Din clipa în care a reuşit să impună un singur tip de vestimentaţie, Gandhi a cunoscut, la nivelul ţării, un prestigiu aşa de mare, încât englezii au început să-l considere foarte periculos. în ciuda reticenţelor unor membri ai partidului Congresul Naţional – reprezentaţi de gruparea strânsă în jurul lui Nehru, ce nu erau deloc adepta întoarcerii la perioada preindustrială -, toţi ceilalţi, majoritari, au urmat indicaţiile lui Mahatma. Peste tot în India au fost aprinse ruguri ale bucuriei naţionale pe care au fost arse stofele englezeşti, dar şi cele produse de alte ţări occidentale. Mai mult chiar, femeile au organizat pichete în faţa magazinelor pentru a convinge cumpărătorii să renunţe la stofele provenind din Liverpool şi Manchester.
Pentru remedierea acestei situaţii păguboase pentru industria englezească a ţesăturilor, a fost numit un alt vicerege: în clipa în care a sosit la Delhi, toate străzile au fost pustii, nefiind îmtâmpinat de nimeni din rândul populaţiei. Când tânărul prinţ de Walles a venit să viziteze India, peste tot pe unde a trecut, a fost instituită zi de doliu naţional. Exasperate, autorităţile au multiplicat arestările. Acţiunea s-a soldat cu 30.000 de prizonieri politici. Dar, ceea ce ia lăsat pe englezi cu gura căscată a fost faptul că indienii se înghesuiau să fie arestaţi. Această atitudine a fost o dovadă de profund patriotism indian. Lordul Reading, noul vicerege al Indiei, a spus mai târziu: „Nu ştiam ce să mai cred. Eram pur şi simplu perplex.” Dar compatrioţii săi erau şi mai uimiţi decât el. Din momenul în care indienii au demonstrat că mai degrabă preferă să fie arestaţi, decât să nu asculte de ordinele lui Gandhi, englezii n-au mai avut încredere în niciun indian. Ajunseseră să nu mai aibă încredere în armata ce avea soldaţi indieni, în poliţia ce angajase indieni, nu mai puteau să aibă încredere nici în proprii lor servitori recrutaţi din rândul localnicilor. Se ajunsese până acolo încât englezii din India dormeau în pat cu armele la căpătâi.
Dar, brusc, în momentul în care întreaga campanie de nesupunere civilă atinsese punctul său culminant, Gandhi a ordonat ca aceasta să înceteze. De ce? Deoarece într-un orăşel obscur de provincie, din India, Chaurichaura, mulţimea nu a mai respectat ordinul său de a nu fi violentă. Mulţimea atacase poliţiştii, omorând mai mulţi din rândurile acestora.
Decizia lui Gandhi a provocat un mare val de uimire în rândul membrilor partidului Congresului Naţional. Cum este posibil ca, din cauza unui incident violent dintr-un oraş de provincie, să se pună imediat capăt elenului patriotic a 300 de milioane de oameni !
„- Nu vom reuşi, a răspuns Gandhi, dacă poporul nostru nu va acţiona la fel, dacă toţi nu vor gândi în acelaşi fel pentru a respinge violenţa, pentru a renunţa la violenţă. Dacă nu vom ajunge să fim uniţi în acţiunile noastre, nu vom ajunge să meritâm dreptul de a fi liberi.

  • Se prea poate, a presupus Jawaharlal Nehru, viitorul prim-ministru al Indiei, ca Gandhi să fi ajuns la concluzia că toată campania de nesupunere paşnică faţă de englezi să fi fost prematură, că poporul nu era suficient de mult pregătit pentru a lupta, că majoritatea conducătorilor indieni erau deja arestaţi, namaiavând cine să diri-jeje masele.”
    Guvernul lui Lloyd Geroge, şi frecat mâinele de bucurie când a auzit de încetarea campaniei de nesupunere, crezând că prestigiul lui Gandhi este definitiv compromis. în această situaţie, în ziua de 18 martie 1922, s-a ordonat arestarea şi judecarea publică a lui Gandhi. Dar, în realitate, englazii nu ştiau că Gandhi se simţea foarte bine tocmai în momentele în care era persecutat.
    ” – Trebuie să intri în închisoare, spunea el, aşa cum intră soţia în camera nupţială unde o aşteaptă viitorul soţ.”
    Când a intrat în sala de judecată arhiplină, tot numai un zâmbet, toată lumea, impresionată, s-a ridicat în picioare, inclusiv judecătorul britanic.
    Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...