Delir şi nebunie în peroada interbelică(LXXXVIII) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Pentru a atrage şi a mări permanent numărul clienţilor săi, Insull a plătit dividende importante. Insull făcea rost de banii pentru plata dividendelor recurgând la emiterea de noi emisiuni valorice. Dar, din momentul în care s-a produs cea mai mică reducere a cererii de valori, a avut loc o reacţie în lanţ ce a dus la prăbuşirea imperiului financiar al lui Insull.
Răspunsul lui Charles Mitchell l-a făcut pe Insull să înţeleagă că totul s-a terminat. La New York, reacţia unor oameni a fost teribilă: milionarii ruinaţi peste noapte s-au sinucis, aruncându-se pe ferestrele zgârie-norilor. în schimb, la Chicago, Insull a început să se gândească dacă mai era ceva de făcut pentru a salva ce mai putea fi salvat.
Cât a fost noaptea de lungă, lumina a stat aprinsă la primul etaj al reşedinţei sale luxoase din Libertyville. Bătrânul Insull a cerut să i se aducă două cafetiere pline ochii. Cu toate acestea, nu s-a atins de ele. Până în zori, servitorii l-au auzit cum mergea de colo-colo, prin cameră.
Când a răsărit soarele, era deja hotărât. Va da piept cu situaţia dezastruoasă ce se ivise, fiind decis să meargă până la capăt.
Cu mâinile în buzunarele jiletcii sale pe care o purta la costumul din tweed, Insull stătea în picioare, în spatele biroului său din Chicago. în faţa lui se aflau agenţii săi de schimb. Lor, Insull le va cere să reia lupta pentru salvarea situaţiei ce se degradase. în dimineaţa zilei de 30 octombrie, ei veniseră la conferinţa organizată de Insull mai mult mânaţi de curiozitatea de a vedea cum va fi efectuată executarea capitală a afacerii. Toţi credeau că vor avea în faţa ochilor un bătrânel doborât de necazuri. S-au înşelat cu toţii. în biroul ale cărui ferestre dădeau spre lacul Michigan domnea atmosfera obişnuită de lucru, iar ordinele plouau cu nemiluita:
” – Stimulaţi piaţa valorilor, recurgând la orice metodă posibilă… Trebuie ca eforturile voastre să se îndrepte mai ales spre micii investitori. Spre deosebire de marii investitori, ei vor avea mai puţin tendinţa de a specula şi de a scoate pe piaţă valorile pe care le-au cumpărat.”
Acestea au fost ultimele sfaturi date de bătrânul Insull înainte de a-i pune la lucru pe agenţii săi. I-a însoţit pe toţi până la ascensor, apoi s-a întors în birou. Apoi, a încuiat uşa biroului, a scos din priză toate telefoanele ce-i asigurau legătura cu secretarele sale. Rămas singur, a dat doar patru telefoane, necesare pentru a ieşi din situaţia critică în care se afla. întâi a luat legătura cu New Yorkul, cu Charles Mitchell.
” – Voi retrage cele cinci milioane de dolari din contul meu personal de la National City Bank”, i-a spus el lui Mitchell.
în felul acesta, Insull va umple parţial seifurile goale ale societăţilor sale.
Cu al doilea telefon, a contactat General Electric. A cerut un împrumut de un milion de dolari pentru a reduce retragerile de bani din contul său din New
York.
” – Anulaţi poliţa mea pe viaţă !”
Prin acest ordin dat agentului său de asigurări, a pus în circulaţie cele cinci sute de mii de dolari proveniţi din cotizare.
” – Vă însărcinez cu vânzarea Libertyville-ului, a mobilierului şi a celor patru mii de acri de teren, dar şi cu lichidarea tuturor bunurilor mele personale şi ale soţiei.”
După această ultimă convorbire cu avocatul său, după ce a închis telefonul, Insull nu mai deţinea nimic din averea sa. Nu regreta deloc decizia luată. Astfel, în felul acesta, putea să restituie unei mici părţi dintre creditorii săi, banii datoraţi.
Şase luni mai târziu, maşina lui Insull traversa oraşul Chicago. Şoferul bătrânului financiar reduce viteza de deplasare în clipa în care ajunge la colţul cu Bulevardul Waker. în acel moment, Insull a auzit primele focuri de armă. Două găuri apar în parbrizul Cadillacului.
Imediat, se aud alte focuri de armă. Bătrânul a simţit cum este pur şi simplu este ridicat de pe banchetă şi aruncat peste umărul şoferului. Maşina se izbise de parapetul lacului, în timp ce se auzeau apropiindu-se poliţiştii ce suflau în fluierele lor şi sirenele maşinilor de poliţie. Insull se pipăie. Răsuflă uşurat. Nu a păţit nimic. Atinge ceafa şoferului: este plină de sânge. Financiarul iese din maşină. Trei motociclete ale poliţiei sunt oprite lângă trotuar. Insull îşi dă numele, opreşte un taxi, îi dă adresa: o stadă din vechiul cartier.
Insull nu se mai poate opri din tremurat. în şase luni de zile a slăbit groaznic, mustaţa albă i s-a îngălbenit de cât de mult fumează, faţa sa este palidă, ochii i s-au dus în fundul capului. La cei şaptezeci de ani ai săi, arată ca de optzeci. îi spune şoferului de taxi să oprească în dreptului unui imobil cu aspect burghez. Ajuns la etajul cinci, deschide uşa unui apartament cu aspect lugubru: în sufragerie doar o masă din lemn şi două scaune, nimic altceva. în dormitor, o saltea pe podea. De a doua zi după prăbuşirea definitivă a Bursei de pe Wall Street, Bursă creată de el, a decis să locuiască în acest apartament, împreună cu soţia sa. Din perioada de opulenţă de la Libertyville nu a păstrat decât Cadillacul şi telefonul placat cu aur. Din acest apartament a încercat să refacă imperiul său, pornind din nou, într-o nouă aventură financiară, cu doar cele câteva sute de mii de dolari de care mai dispunea încă, în ciuda datoriei de miliarde de dolari pe care o avea.
După căderea nopţii, cu frica în suflet, Insull se decide să iasă afară. Un vânzător de ziare îndemna cu voce tare lumea să cumpere ediţia de seară a ziarului Chicago Tribune. Uitându-se pe prima pagină, Insull află că autorul atentatului a fost arestat în după-amiaza zilei respective. De asemenea, era publicată şi justificarea atentatului: părinţii tânărului deţineau acţiuni Insull, ei fiind ruinaţi de prăbuşirea firmelor fantomă.
Atentatul de la Bulevardul Waker a fost semnalul ce a declanşat o avalanşă de scrisori venite din toate colţurile Statelor Unite.
Ruinat, la şaptezeci şi unu de ani, Insull a aflat brusc ce înseamnă să-ţi fie frică pentru propria viaţă. Rămăşiţele ce i-au mai rămas din fosta sa imensă avere, le cheltuieşte doar pentru a se proteja pe el şi pe soţia sa: imediat a cumpărat un Cadillac blindat de trei tone şi 16 cilindri, a angajat treizeci şi şase de gardieni, aleşi din brigăzile lui Al Capone. Respectivii, repartizaţi în trei echipe de câte douăsprezece oameni fiecare, sunt plătiţi cu un dolar pe oră.
La doi ani după atentat, Insull tot mai refuză să recunoască că este învins. El continuă să-şi ducă viaţa înconjurat de bodyguarzii săi. în aprilie 1932, guvernatorul Statului Illinois deschide o anchetă vizând activităţile financiare ale lui Insull, stabilindu-se că a provocat clienţilor săi o pierdere totală de şapte sute cincizeci de milioane de dolari. Imediat, ziariştii s-au repezit acasă la Insull pentru a afla amănute. Zeci de minute i-au bătut în zadar, la uşă. Acesta dispăruse cu două zile înainte de publicarea deciziei guvernatorului de începere a anchetării lui Insull…
Insull ştia foarte bine că o analiză aprofundată a actelor sale contabile va duce la descoperirea unui anumit număr de nereguli.
în realitate, de când sosise în Chicago, mai ales din octombrie 1929, Insull a sustras milioane de dolari din conturile regulate pentru a… plăti o mie şase sute treizeci şi cinci de personalităţi publice capabile să utilizeze puterea lor de influenţă politică în folosul său. De asemenea, a folosit milioanele de dolari şi pentru a… sensibiliza poliţişti cu funcţii importante, determinându-i să închidă ochii la operaţiunile sale financiare.
Deci, în acea zi, Insull a îndesat zece valize în Cadillacul său blindat şi, fără a mai plăti bodyguarzilor săi banii pentru ultima săptămână de lucru, a fugit spre frontieră.
Doi ani de hăituială
Pe 14 iunie, la Quebec, lua vaporul pentru a fugii în Anglia. Apoi, după ce s-a mai gândit, profitând de escala făcută la Cherbourg, a preferat să dispară definitiv, fără urmă. Câteva zile mai târziu, folosind un nume fals, ajunge la Paris, cazându-se la un hotel de pe strada Seine.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Anunţ public privind decizia etapei de încadrare MIMEK AGRO SRL

Anunţ public privind decizia etapei de încadrare MIMEK AGRO SRLSOCIETATEA MIMEK AGRO SRL, COD FISCAL 41467209, cu sediul în: Sat Răscăeţi, Com. Răscăeţi, Str. Fermei, Nr. 20, C1 (camera 2) şi C9 (depozit), Jud. Dâmboviţa, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM DÂMBOVIŢA, în cadrul […]