Delir şi nebunie în peroada interbelică(LXXXVII) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Foarte mulţi dintre dint americanii ce deveniseă miliardari datorită jocului la Bursă n-au mai avut posibilitatea să-l asculte pe Julius Klein. Unii, pentur a mai avea bani pentru masa de seară îşi vânduseră aparatul radio valetului personal, alţii au preferat să se sinucidă.
Surprinşi de vestea prăbuşirii Bursei, în timp ce se aflau la volanul puternicelor maşini de lux sau în patul stil Ludovic al XV-lea din castelele Renaissance pe care le demontaseră piatră cu piatră şi le aduseseră din Europa pentru a le monta apoi pe malurile Hudsonului, toţi acei self made men, din clipa când au înţeles brusc că au revenit la starea de mizeri în care trăiseră înainte de a deveni miliardari prin jocul la Bursă, au încetat să se mai lupte cu greutăţile vieţii. Cei mai mulţi nu au ezitat nicio clipă, preferând varianta sinuciderii. Fie s-au aruncat pe fereastra zgârie-norului, fie au dat drumul la gaze, aşteptând liniştiţi, în pat, moartea ce nu a întârziat să vină, fie s-au aruncat în apă de pe cheiurile lui East River ce se aflau la capătul Wall Street-ului


Oare cine mai putea să redea încrederea oamenilor în viaţă, într-o ţară cuprinsă de o îngrozitoare panică? Cine altul decât cel ce reprezenta încarnarea celei mai strălucitoare reuşite în viaţă, devenit simbolul visului american de a fi puternic, cel ce a ajuns miliardarul numărul unu al Statelor Unite: John D. Rockefeller, preşedintele lui Standard Oil.
La nouăzeci de ani, Rockefeller îşi petrecea ziua jucând golf pe terenul amenajat pe proprietatea sa din Pocantico Hills.
Acum, din cauza gravităţii evenimentelor, Rockefeller să iasă din izolarea sa şi să acţioneze.
Deci, suntem în ziua de miercuri. Pentru a opri scăderea valorii acţiunilor, Stock-Exchange a anunţat oficial că va fi închis până luni, săptămâna următoare. De când s-a declanşat prăbuşirea Bursei, acţiunile celor douăzeci şi cinci principale societăţi din Statele Unite au coborât la 239 de puncte. în această situaţie, Rockefeller i-a convocat la New York pe ziarişti.
Ajunşi la întrunire, aceştia au avut impresia că au în faţa ochilor o mumie ce tocmai ieşise din sarcofag. Cu obrajii supţi, cu faţa brăzdată de riduri, cu părul de un alb translucid, bătrânul le vorbeşte cu o voce sacadată.
” – Nimic nu justifică prăbuşirea valorii acţiunilor la Bursă ce tocmai a avut loc săptămâna trecută, le spune el reporterilor. De altfel, vreau să vă spun, că de joi, eu şi fiul meu continuăm să cumpărăm la Bursă valori sigure, garantate.”
Ziariştii nu spun nimic, nu comentează declaraţia lui Rockefeller. Totuşi, bătrânul nu minte. Le spune adevărul, dar mai există şi un alt adevăr: Rockefeller posedă o avere imensă care-i permite să cumpere acţiuni chiar după prăbuşirea Bursei, fiind singurul din Statele Unite care-şi permite să facă aşa ceva.
Un alt mare miliardar american, Insull, a cărui ascensiune socială ameţitoare îl plasase pe aceiaşi treaptă cu Rockefeller, nu-şi putea permite gestul acestuia de a cumpăra acţiuni la Bursa ce era în cădere liberă. Acest aspect se datora faptului că averea lui Rockefeller avea la bază petrolul de care avea nevoie toată lumea, în timp ce averea lui Insull fusese ridicată pe un eşafodaj nesigur, cel al unor ducăţi de hârtie ce oricând putea fi fără valoare: acţiunile la Bursă. Când pe 29 octombrie, la ora şapte seara, Samuel Insull a reuşit până la urmă să obţină legătura telefonică cu directorul lui National Chase Bank, Charles Mitchell, acesta i-a spus în două cuvinte care era situaţia:
” – S-a teminat, Sam.”
Insull a înţeles. A pus telefonul în furcă, fără să mai zică nimic. Minute în şir, a rămas, gânditor, în picioare, în mijlocul biroului. Sub tavanul decorat cu panouri din lemn, înconjurat de lambriurile pereţilor, în mijlocul acestui cadru clasic al reuşitei financiare, silueta sa devenise anacronică. La cei şaptezeci de ani ai săi, Insull reuşise să păstreze la Chicago manierele, accentul şi ticurile unui aristocratic britanic. Mustaţa albă îi dădea un aer distins.
Insull s-a apropiat de fereastră. Deja se întunecase. în depărtare, dincolo de cele patru mii de metri pătraţi ai peluzei proprietăţii sale din Liber-tyville, se zărea zgârie-norii de pe malurile lacului Michigan. Acolo, începuse să facă avere, iar aici a pierdut totul. De la Capitoliul său până la stânca Tarpeiană, călătoria ce l-a dus la reuşita în viaţă nu a durat decât treizeci şi şapte de ani.
Domnule Insull, aţi ruinat două milioane de americani !
Totul a început în 1877, când un tânăr englez de nouăsprezece ani, fiul unui pastor din Whitechapel, a debarcat în Manha, având o scrisoare de recomandare pentru Edison, semnată de unul dintre reprezentanţii acestuia, în Anglia. în aceiaşi seară, Edison îl angaja ca secretar. După o lună de zile, a reuşit să devină unul dintre omenii de încredere a lui Edison, ca până la urmă să rămână singurul de încredere. La douăzeci şi cinci de ani, Insull a ajuns să coordoneze toate afacerile inventatorului. Le organiza, le mărea profitul, îl multiplica. Deja ajunsese să câştige treizeci şi şase de mii de dolari pe lună…
în 1892, Insull descoperă Chicago. în prima seară a sosirii sale, contemplă oraşul de la fereastra hotelului în care stătea, uitându-se la bezna de afară, punctată de lumina palidă a becurilor cu gaz. Toată noaptea a stat la fereastră, gândindu-se să înfiinţeze „Chicago Edison”, cea mai mică dintre filialele lui Edison, Insull fiind preşedintele acesteia. Motivul pentru care a dorit să înfiinţeze această societate a fost producţia de curent electric, Insull dorind să înlocuiască iluminatul cu gaz. Pentru început iluminează câmpul pe care se ţinea târgul şi, într-un an de zile, reuşeşte să facă din Chicago primul „Oraş Lumină” din Statele Unite.
în 1912, Insull înfiinţează Middle West Utilities doar cu scopul de a procura dolarii de care avea nevoie pentru a creşte volumul afacerilor sale. Este prima societate de tip „holding”. Capitalul acestei societăţi este alcătuit din diferitele participaţii ale altor afaceri, el putând să crească sau să scadă, conform trendului de creştere sau scădere al acţiunilor ce alcătuiesc acest capital. Visul lui Samuel Insull de a face avere va deveni aşa de mare, încât v scăpa de sub orice fel de control de bun simţ, manifestându-se la scara speculaţiilor scăpate de sub control. în optsprezece ani,, acţionarii săi, risipiţi în treizeci şi nouă de state, au ajuns foarte numeroşi, fiind în număr de un milion opt sute de mii de indivizi.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Scad dobânzile!

Radu GEORGESCU_Decizia de vineri a BNR de reducere a dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 1,25%, cu scopul de a stimula atât consumul populaţiei cât şi economia, prin impulsionarea creditării, a produs o scădere cu circa jumătate de punct comercial faţă de finalul anului trecute. Tendinţa de reducere […]