Delir şi nebunie în perioada interbelică (XXXVI) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Totuşi, şansele nu par egale în ceea ce-i priveşte pe cei trei ce aşteptau liniştiţi moartea lui Lenin pentru a tăia şi spânzura după cum doreau: Zinoviev, ambiţios, viclean, foarte bun orator (în partid toţi l-au poreclit „vodoliey” – alunecos ca apa), este considerat „copilul de suflet” al lui Lenin, aproape la egalitate cu Trotsky.
Kamenev, capabil să muncească până cădea jos de oboseală, dă dovadă de mai puţină ambiţie. Evreu ca şi Trotsky, s-a căsătorit cu sora acestuia Olga.
Toată lumea s-a întrebat de ce aceştia doi s-au aliat cu Stalin, cel mai puţin inteligent şi cel mai puţin cunoscut, în comparaţiei cu ei, acelaşi Stalin care mai târziu va ordona să fie împuşcaţi din clipa în care vor deveni o piedică în calea realizării planurilor sale?
Răspunsul este foarte simplu, iar cel ce analiza cu atenţie mersul evenimentelor, înţelegea că celor doi le era totuşi teamă de Trotsky, cel ce era deja supranumit „Carnot al Revoluţiei ruse”. în schimb, Stalin, prin bonomia sa vulgară, prin glumele sale nesărate, prin lipsa sa de cultură politică, prin comportamentul său încă prudent şi oarecum supus, le crease impresia că se poate discuta cu el, că poate fi manevrat. Pe nesimţite, reuşise să-i convingă pe cei doi colegi ai săi din cadrul Politbiroului că Trotsky, cu marea sa putere de muncă, cu plăcerea sa nemăsurată de a fi autoritar,are toate şansele de a deveni un fel de Napoleon sau de Cromwel.
Buharin personal, câţiva ani mai târziu, când Trotsky se va plânge de dictatura exercitată de biroul de partid, îi va spune, fără să clipească, pe tonul unuia prost dispus:
„Nu poate fi vorba de democraţie atâta vreme cât la toţi ne este teamă de dumneavoastră, Lev Davidovici !”
Nu numai că le era temă de Omul de Stat Trotsky, dar pur şi simplu le era teamă de felul de a fi al lui Trotsky, ce nu era dispus să facă compromisuri, ce era foarte puţin sociabil, care nu se dădea în lături să le facă morală, care nu se ferea să-şi arate pe faţă dispreţul faţă de „noii parveniţi” ai partid.
Acum, când lucrurile se mai aşezaseră, înalţii funcţionari de Stat începuseră să viseze să aibă parte de tote plăcerile burgheziei. începuseră să se invite între ei, se duceau la spectacolele de balet, nu atât pentru spectacolul în sine, cât pentru balerinele pe care visau să le aibă în pat, începuseră să frecventeze cântăreţii, să bea până noaptea târziu în timp ce se lăudau cu aventurile lor amoroase. Din câte se ştie, Trotsky nu a participat decât o singură dată la astfel de petreceri. După zece minute, plecase bombănind:
„Mi-e silă ! Nu ai parte decât de toalete de seară şi de bârfă. Ai impresia că te afli într-un salon !”
Acest individ care le strica petrecerile, acest revoluţionar pentru care lupta de clasă nu se terminase, acest caracter căruia mereu îi tuna şi îi fulgera avea toate şansele să le strice comisarilor poporului, de acum deja înstăriţi, bine înşurubaţi în funcţii, toate bucuriile vieţii pe care începuseră să le simtă după ce victoria devenise sigură.
„Mi-aţi jignit soţia.”
Lenin se instalase în apartamentul său friguros din Kremlin pentru a scrie discursul răzbunător pe care intenţiona să-l rostească la cel de-al XII-a Congres al partidului. Suntem la începutul lunii martie a anului 1923.
Presimţind că s-ar putea producere o a doua crize pe care o bănuia fatală, Lenin a preferat să stea, aproape toată ziua, întins în pat. La cealaltă extremitate a palatului ţarilor, în clădirea „Cavalerilor”, Trotsky îşi trata febra intermitentă căruia medicii nu reuşiseră să-i descopere tratamentul adecvat pentru a scăpa de ea, odată pentru totdeauna. Dar, în imensul Kremlin, ce zumzăia de bârfe ca şi Versaille-ul lui Ludovic al XlV-lea, toţi începură să şoptească pe la colţuri: „Lenin pregăteşte o lovitură pentru Stalin ce i-o va administra, fără milă, la viitorul Congres !”
într-adevăr, Lenin descoperise cine era în realitate Stalin.

Profitând de convalescenţa lui Lenin, ce-l împiedica să fie la curent cu ce se petrecea prin ţară, fără să-l anunţe, secretarul general făcuse o deplasare rapidă în ţara sa natală, Georgia, unde, la conducerea organizaţiei locale a partidului erau bolşevici ce activaseră încă dinainte de declanşarea Revoluţiei din Octombrie, mai ales unul din vechii prieteni lui Lenin, Budu Mdivani. Dacă există un loc din Rusia unde Stalin dorea să-şi impună puterea, acesta nu putea fi decât Georgia. Stalin vroia neapărat să se uite că este fiul unui amărât de cizmar ce alerga pe străduţele din Gori îmbrăcat în zdrenţe, urma de o gaşcă asemenea lui, pe care o domina prin forţa caracterului său de bădăran. De asemenea, dorea foarte mult să se uite că a fost dat afară de la seminar.
Dar, pentru îndeplinirea acestor dorinţe, Stalin trebuia să-i elimine pe toţi cei care au fost martori direcţi la începuturile drumului său în viaţă. în Georgia, el avea un om care-i era devotat trup şi suflet, Ordjonikidze, pe care, mai târziu, îl va copleşi cu onoruri. Devenit peste noapte agent provocator, acesta a pus la cale o „falsă lovitură de Stat” pe care Comitetul Central o va reprima exemplar de dur, eliminând din partid pe toţi vechii revoluţionari.
Lenin habar n-avea de ceea ce se petrecuse în Georgia. Aflându-se că s-a întors la Kremlin, după ce-şi revenise, într-o oarecare măsură de pe urma bolii, o delegaţie, condusă de Mdivani, s-a prezentat la el, relatându-i ce se întâmplase cât a lipsit de la conducerea partidului.
Fără să stea pe gânduri, chiar în aceiaşi seară, Lenin a trimis-o pe Krupskaia să-i ceară explicaţii lui Stalin:
„Tovarăşul Leni vrea să ştie ce s-a-ntâmplat cu adevărat la Tiflis. Ceea ce i s-a spus diferă în totalitate de ceea ce i-aţi spus.”
Stalin, cu gulerul cămăşii desfăcut, stătea la masa sa de lucru. Luat din scurt, nu poate oferi nicio explicaţie. Doar o fixează din priviri pe Krup-skaia, scoate pipa din gură şi trage o înjurătură.
„V-aţi permis s-o jigniţi pe soţia mea, îi scrie în aceiaşi seară Lenin. Mi se pare inutil să vă atrag atenţia că jignirea adresată soţiei mele, o consider ca fiind adresată mie personal. De aceea vă rog să cântăriţi cu mare atenţie ceea ce urmează să faceţi: ori vă cereţi scuze, ori rupem orice fel de relaţie care există între noi doi.”
De existenţa acestei scrisori adresată lui Stalin, lumea nu va afla decât în 1956, când Kruşciov o va citi, pentru prima dată în public, la cel de-al XX-lea Congres al partidului. Dar Krupskaia, simţindu-se puternic umilită, i-o va arăta în aceiaşi seară lui Kamenev, în care avea mare încredere:
„îl ştiţi pe Ilici, a spus ea. Niciodată nu ar fi mers până acolo încât să ameninţe cu ruptura relaţiilor dacă politica lui Stalin nu i-ar fi părut nefastă.”
A doua zi, Kamenev, răvăşit, îi dă telefon lui Trotsky. A fost desemnat să se ducă la Conferinţa de la Tiflis şi aşteaptă să i se spună ce trebuie să facă.
„- Nu vreau deloc să trec peste ordinele date de Lenin, va spune el.

  • Ei bine ! va zice Trotsky, trebuie să impuneţi o schimbare totală a situaţiei ce s-a creat acolo. Trebuie ca represiunea la care sunt supuşi adversarii secretarului general să înceteze imediat, aceştia urmând să fie reprimiţi în partid, iar Ordjonikidze să fie înlăturat de la putere. în plus, este neapărat nevoie ca Stalin să-i scrie Krupskaiei pentru a-şi cere scuze pentru comportamentul său grosolan.”
    Kamenev răsuflând uşurat că a ieşit cu bine din situaţia în care se află, bucuros că nu el decide ce trebuie făcut, promite că totul va fi executat cu cea mai mare stricteţe. Cu toate acestea are o mică ezitare: „Nu ştiu dacă voi putea să-l conving pe Stalin să-şi ceară scuze. Este aşa de brutal şi de schimbător că nu ştii ce-i în stare să facă , în secunda următoare !”
    Tradus din franceză de Mircea COTARŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefes-tivist înseamnă înţelegerea viitorului, prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Prezentarea volumului "TUDOR VLADIMIRESCU - PERSONALITATE COMPLEXĂ A NEAMULUI ROMÂNESC - 240 DE ANI DE LA NAŞTEREA SA"

Acest volum, tipărit de Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, apare la 240 de ani de la naşterea lui Tudor Vladimirescu, importantă, complexă şi profund interesată de mai binele neamului şi al ţării noastre, personalitate a istoriei noastre naţionale. El evidenţiază cele mai importante trăsături […]