Delir şi nebunie în perioada interbelică (XXX) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Mulţimii ce stă cu sufletul la gură, Hitler anunţă formarea noului guvern şi pedepsele ce-i aşteaptă pe „criminalii din Noiembrie”. Promite că vor fi executaţi la trei ore după ce tribunalul va da verdictul.
„- Acum, sarcina noastră este să mergem spre Berlin… Mâine, sau întreaga Germanie va avea un guvern naţional, sau noi vom fi morţi cu toţii… „
Şi pentru a da mai multă greutate acestei declaraţii, Furerul, cu un gest melodramatic, scoate revolverul, punând ţeava la tâmplă:
„- Mâine, voi fi sau învingător sau mort.”
Sala se umple de aclamaţii zgomotoase. De fapt, cei mai mulţi nu doresc decât un singur lucru: să-i cânte în strună pentru a putea părăsi cât mai repede acest loc devenit periculos pentru toată lumea.
Este ora unsprezece seara. Von Lossow şi cei doi prieteni ai săi cer permisiunea să se retragă.
„- Totuşi nu este bine să-i lăsăm să plece, murmură Scheubner Richter, unul dintre adjuncţii lui
Hitler.

  • Vă interzic să puneţi sub semnul îndoielii cuvântul unui ofiţer german”, îi spune Ludendorff pe un ton ce nu admite nicio replică.
    Dar ceea ce a urmat va dovedi că nu avea dreptate.
    Imediat după ce au ieşit din braserie, abia ţinându-se pe picioare, albi la faţă, von Kahr şi cei doi acoliţi ai săi s-au grăbit să ajungă la cazarma regimentului 19 de infanterie, rămas credincios regimului, şi, cât de repede au putut, au luat legătura cu Berlinul. în tot acest timp, un emisar al prinţului Ruprecht a făcut tot ce a putut pentru a vorbi cu von Kahr.
    „- în niciun caz, spune aghiotentul prinţului, pretendentul nu vrea să audă de o restauraţie pe care ar datora-o lui Ludendorff sau lui Hitler, nişte nelegiuiţi.”
    în plus, a sunat şi telefonul. Cineva răspunde şi iediat îi dă receptorul lui von Lossow. La celălalt capăt al firului este generalul von Seeckt, şeful suprem al Reichswehr. Deja ştie ca s-a-ntâmplat în timpul serii.
    „- Generale, vorbeşte apăsat von Seeckt, vom zdrobii putsch-ul din Munchen aşa cum am făcut zob revolta marxistă din Dresda… Din nou, generale von Lossow, aveţi ocazia să demonstraţi că sunteţi fidel guvernului, arestându-i pe conjuraţi… Acţionaţi fără să mai staţi pe gânduri… „
    Imediat ce pune telefonul în furcă, von Lossow se alătură lui von Kahr şi colonelului Seisser pentru a studia situaţia. Ei bine, situaţia se prezintă prost, foarte prost pentru Hitler. Dacă insurgenţii sunt stăpâni pe ministerul de Război, unde au înălţat drapelul negru, alb, roşu cu zvastică, în celelalte părţi ale oraşului au eşuat în totalitate. în cazarme, ofiţerii şi soldaţii au refuzat să se alăture rebelilor. Toate clădirile oficiale continuă să fie controlate de puterea legală. Deci, nu mai are rost să ezite, după cum se prezintă situaţia.
    La primele ore ale dimineţii, în data de 9 noiembrie 1923, pe străzile acoperite cu zăpadă ale Munchenului, lipitorii de afişe pun pe ziduri proclamţia semnată de von Kahr.
    ” Impostura şi perfidia câtorva indivizi ambiţioşi au făcut să degenereze în scene de o violenţă odioasă o manifestare a renaşterii naţionale. Declaraţiile ce au fost smulse în urma ameninţării cu revolverul, generalului Lossow, colonelului S&sser şi mie, nu au nicio valoare. Partidul naţion-al-socialist şi asociaţiile Oberland şi Reichsflagge sunt dizolvate.”
    în acelaşi moment al dimineţii ceţoase când se lipea peste tot proclamaţia, în cartierele Munchenului, Goering, purtând pe cap casca de oţel, cu haina neagră impermeabilă strânsă cu o centură, cu crucea ordinului „Pentru merite deosebite” strălugindu-i sub gât, supraveghea adunarea trupelor sale şi a celorlalte asociaţii patriotice. în curând, i se vor alătura Hitler şi Ludendorff. Erau deja la curent cu schimbarea de atitudine a lui von Kahr, cu eşecul tentativei de a determina armate şi poliţia să treacă de partea lor. Oare mai trăiau cu ilizia că până la urmă putsch-ul va fi o reuşită? Noua situaţie l-a obligat pe Hitler să fie

cu picioarele pe pământ. Pentru a mai avea pe viitor o şansă cât de mică de reuşită, a înţeles că trebuie de bună voie să bată în retragere. Dar Ludendorff, plin de amărăciune când se referă la „paşivul” de Lossow, refuză să se recunoască înfrânt:
„- Politicianii ăştia bavarezi ce nu fac doi bani ! tună şi fulgeră fostul şef de cartier general. Nu este decât gura de ei. Nu ştiu altceva decât să bea bere şi să se plimbe pe la ţară ! Oameni de nimic! O să dăm cu ei de pământ.”
îngâmfatul Ludendorff crede că este de ajuns să apară în faţ=a soldaţilor, aşa cum a apărut Napoleon când s-a întors de pe insula Elba, pentru ca aceştia să treacă de partea lui.
în consecinţă, nu s-a renunţat la planul de a mărşălui spre Berlin pentru arestarea guvernului.
Focuri de armă în Odeonplatz
La ora unsprezece dimineaţa. lunga coloană a rebelilor se opreşte. în faţă, în spatele a doi purtători de drapele, Ludendorff, cu mâinile vârâte în buzunarele vechii sale haine de vânătoare, priveşte mai dispeţuitor ca nicio dată în jurul său. La dreapta sa, se află Hitler şi garda acestuia de corp, fostul geambaş Ulrich Graff. Alături de ei, Goering, Streicher, Rosenberg, Hess şi restul adepţilor. După ei, urmau membrii diferitelor asociaţii patriotice şi cadeţii Şcolii de infanterie. Majoritatea dintre ei nu aveau arme. S.A.-ul, care menţine ordinea publică, este înarmat cu puşti, dar a primit ordinul să nu aibă gloanţe. Pe un camion a fost instalată o mitralieră.
Primul baraj de poliţie este pe Ludwigsbruck, potul ce trece peste Isar. Goering, cu revolverul în mână, se duce la ofiţerul de poliţie ce comandă detaşamentului aflat în subordinea sa.
„- Dacă un singur om dintre ai noştri este ucis sau rănit, spune el încruntându-se, va avea loc un schimb de focuri de-o să-l ţii minte toată viaţa.”
Poliţstul ezită, apoi le face semn celorlaţi să se dea la o parte pentru a lăsa să treacă coloana rebelilor.
Un alt baraj, la vechea poartă Isartor, cedează în faţa rebelilor fără să opună nici cea mai mică rezistenţă. Coloana înaintează acum spre centrul oraşului, intonând cântece războinice. Mulţimea, de pe trotoare, îi aclamă pe rebeli, începe să cânte împreună cu aceştia Deutschland uber alles şi scandează:
„Heil Hitler! Ludendorff! Ludendorff! Auf nach Berlin!”
Fără să fie împiedicată, coloana ajunge în piaţa Primăriei. Apoi, coloana o ia la dreapta pentru a ajunge la cartierul general ocupat de Rohm, cartier general din care nu mai poate ieşi deoarece, pe vasta esplanadă de la Odeonplatz, aflată în apropierea clădirii controlate de Rohm, von Kahr a concentrat toate forţele armate de care dispune. în plus, a pus puternice baraje pe toate străzile înguste ce dau spre esplanadă. Pe Residenzstrasse, pe unde coloana rebelilor s-a hotărât să treacă, nu se poate defila decât în rânduri formate din patru oameni. Un pluton al poliţiei în uniformă verde al lui von Seisser, comandat de baronul von Godin, supraveghează ieşirea.
Ludendorff vede cordonul format din poliţişti, îl aude pe von Godin dând oamenilor ordinul să se pregătească să tragă. Indiferent, continuă să meargă spre poliţişti. Din coloana rebelilor sare un bărbat, strigând:
„- Pentru numele lui Dumnezeu, nu trageţi ! Este Excelenţa SA Ludendorff !”
Tradus din franceză de Mircea COTARŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefes-tivist înseamnă înţelegerea viitorului, prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ANUNŢURI

ANUNŢURI