Delir şi nebunie în perioada interbelică (XXIX) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
La începutul lunii noiembrie, von Kahr, comisarul de Stat al Bavariei, este la fel de îngrijorat ca şi von Lossow. Cu o bucurie răutăcioasă pe care ştie să o mascheze, „preşedintele” poliţiei din Munchen, von Poehn-er, bun prieten cu Hitler, tocmai i-a reprodus intenţionat cuvintele incendiare pe care Fuhre-rul la spusese cu o zi înainte la circul Krone. Nu de alta dar era curios să vadă ce reacţie va avea von Kahr.
” – În ceea ce mă priveşte, a spus agitatorul aclamat frenetic de mulţime, sunt de părere că problema germană va fi rezolvată doar din clipa în care drapelul negru, alb şi roşu cu zvastică va flutura deasupra Palatului Regal… Şi presimt că a venit vremea să acţionăm…

  • Nu sunt cuvinte spuse aiurea ca să ia faţa mulţimii strânse, spune von Poehner. Este clar că Hitler are în totalitate sprijinul lui von Ludendorff.
  • Ah ! iar individul ăsta, exclamă von Kahr, ce tot se amestecă în treburile noastre ! Prusacul ăsta visează să-i aducă pe Hohenzollerni la putere! Niciodată n-am să-l sprijin în realizarea planurilor sale ! De altfel, clerul este cu totul împotriva lui. La ultima recepţie dată de nunţiul Monsenior Pacelli, cardinalul von Faulhaber chiar mi s-a plâns de prozelitismul pe care-l face Ludendorff în favoarea absurdelor teorii neopâgâne !
  • Da, dar prestigiul de care se bucură Ludendorff în rândul armatei şi al foştilor combatanţi este enorm de mare. Sinistra aniversare din 11 noiembrie are toate şansele să devină pentru nazişti pretextul de care au nevoie pentru declanşarea unei grandioase manifestaţii care să însemne începutul acţiunii pe care o pun la cale. Pentru a face faţă ameninţării Berlinului, cel mai bine este să facem front comun cu ei.”
    Comisarul de Stat von Kahr nu este de aceiaşi părere, dar se simte între ciocan şi nicovală: pe de o parte, intervenţia Berlinului, de cealaltă parte, declanşarea unei lovituri de Stat pusă la cale de naţional-socialişti. Nu-i mai rămânea decât o singură soluţie de aplicat: să fie cu un pas înainte conjuraţilor, proclamând aducerea la putere a dinastiei Wittelsbach.
    În consecinţă, convoacă pentru data de 8 noiembrie, adică cu trei zile înainte de „ziua decisivă” pregătită de Hitler, o mare reuniune, la Burgerbrău, la care invită pe toate personalităţile naţionaliste şi monarhiste din Munchen.

În seara zilei de 8 noiembrie, Burgerbrău, eleganta braserie aflată pe celălalt mal al Isaru-lui, este arhiplină. Mai mult de trei mii de persoane stau la mesele din marea sală, decorată cu culorile regale, din tavan atârnă drapelele cu dungi albe şi albastre. Chiar şi pe culoarele braseriei lumea stă înghesuită. Sunt aşa de mulţi oameni că nu se mai poate intra. Chiar şi strada pe care este braseria se află mii de oameni. În sala plină de fum de ţigară, orchestra interpretează marşuri militare şi vechi cântece patriotice. Restaurarea monarhiei a început, aşa cum se cuvine, cu o sănătoasă atmosferă de veselie bavareză…
Pe estradă se află un aeropag de personalităţi marcante. Printre ele, şi preşedintele Consiliului, von Knilling, împreună cu majoritatea miniştrilor săi. La loc de onoare, pătruns de imporatanţa pe care o are, contele von Sodem Frauenhofen, reprezentantul kronprinţului Ruprecht (ce a refuzat să participe la această aventură). Chiar în spatele lui se află von Lossow cu silueta sa subţire, purtând o lungă manta cenuşie. În sfârşit, apare von Kahr, aclamat de toată sala, începând să explice mativele ce au stat la baza acestei extraordinare reuniuni. Era ora opt şi jumătate. Deodată, se iscă o mare agitaţie în fundul sălii. Sub presiunea exercitată de o trupâ înarmată, uşile se deschid cu brutalitate. Fără menajamente, pătrund membri batalioanelor S.A., cu căşti de oţel pe cap, cu revolvere în mână şi mitraliere pe umăr. Pe estradă, paralizată de uimire, von Kahr stă

nemişcat, inacapabil să mai scoată un singur cuvânt.
Mâine, voi fi sau învingător sau mort
Câteva femei leşină, bărbaţii strigă, se sparg halbe de bere. Prin această agitaţie, îşi croieşte drum spre estradă, Hitler, urmat de Goering şi Hess. Pentru acest eveniment, Fuhrerul poartă o redingotă de împrumut pe reverul căreia a prins Crucea de fier clasa I, câştigată în timpul războiului. Se urcă pe o masă şi trage două focuri de revolver în aer pentru a face linişte:
„- Nu mişcă nimeni ! strigă cu voce stridentă, gâtuită de emoţie. Braseria este încercuită de şase sute dintre membri batalioanelor mele S.A…. A început revoluţia naţională… Cazarmele Reichswehrului şi sediile poliţiei sunt ocupate… Poliţia şi armata a fraternizat cu noi, arborând deja drapelele cu zvastică… Nu aveţi de ales. Tot ce mai puteţi face este să treceţi de partea noastră.”
În realitate, Hitler joacă la cacialma… Nici poliţia, nici Reichswehrul nu sunt încă de parte sa. Chiar în clipa în care vorbea, batalionele S.A. încercau să ocupe Gara centală şi Direcţia de poştă. În acelaşi timp, Rohm şi oamenii săi parlamentează, în Munchen, cu unităţile militare din cazarme pentru a le convinge să sprijine mişcarea hitleristă, iar locotenentul Pernet le vorbeşte cadeţilor de la Şcoala de infanterie pentru a-i determina să ocupe cartierul general.
Hitler se întoarce spre estradă şi, pe un ton al vocii care nu admite niciun fel de relică, îi invită pe von Kahr, pe generalul von Lossow şi pe colonelul Seisser să vină cu el într-o încăpere alăturată… În ceea ce-l priveşte pe doctorul von Knilling, timoratul preşedinte al Consiliului, acesta trebuie să se considere arestat.
Învinşi, cei trei pe care i-a indicat Hitler, se supun fără să comenteze. Publicul din braserie nu ştie cum să reacţioneze: trebuie să aclame sau să huiduie? Cei mai curajoşi devin ironici:
„- Pancho Villa… Mexic… Circul de pe lume… Locul lui este la circ… „
Cât timp lipseşte Furerul, Goering asigură supravegherea sălii.
„- N-aveţi de ce să fiţi neliniştiţi, spune el mulţimii agitate. Alături, ei sunt pe punctul de a forma un nou guvrn, asta-i tot şi nimic altceva… De altfel, adaugă el râzând, nu există niciun motiv să vă fie teamă. N-aveţi destulă bere să beţi pe săturate?”
În camera de alături, Hitler foloseşte toată puterea sa de seducţie şi toată capacitatea sa de a băga frica în om pentru a-i convinge pe cei trei ostateci, destul de stigeriţi, de a participa la constituirea noului guvern al Reichului: Ludendorff va fi şeful suprem al Armatei. El, Hitler, va fi şeful departamentului polic al Imperiului. Von Lossow va deveni ministru de Război, iar von Seisser, ministrul Poliţiei. În ceea ce priveşte Bavaria propriu-zisă, von Kahr va fii regent, von Poehner, preşedintele Consiliului.
Cei trei bavarezi de seamă sunt prea emoţionaţi din cauza momentului istoric, la care participă direct, pentru a se mai opune. Cu atât mai mult cu cât Hitler n-are nicio jenă să le promită că se va duce personal să-l vadă pe pretendentul la coroană, Ruprecht pentru „a aduce reparaţie la nedreptatea pe care a suportat-o Maiestatea Sa Ludovic al III-lea”. Sosirea lui Ludendorff, ce a fost adus cu maşina de pe proprietatea sa din Ludwigshohe, este un motiv suficient pentru a-i face pe cei trei să nu mai ezite deloc… De fapt, sunt gata de a promite orice numai să scape din capcana ce le-a fost întinsă.
Cu faţa luminată de o bucurie aproape copilărească, Hitler se întoarce în sala plină de oameni, urmat de Ludendorff şi de noii săi miniştri.
Tradus din franceză de Mircea COTARŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegerea viitorului, prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

bookbox Paşii spre partea vizibilă ALTARUL CULORILOR (Tabăra de pictură), Târgovişte, 19 - 26 iulie 2020, Ediţia a IV-a

Arta presupune imaginaţie, joacă, talent, voinţă şi bunăvoinţă. Arta are, de asemenea, capacitatea de a mobiliza la maxim toate simţurile celui care este ancorat în apele ei, ale celui care o practică fără să abandoneze, fără să se dea bătut şi care îşi asumă curajul de a duce până la […]