Delir şi nebunie în perioada interbelică (XLV) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Încetul cu încetul, agitaţia provocată de proces se mai potolise, mai ales că prelungirea acestuia începuse să-i plictisească. Ziarele începuseră să publice articole în pagina a treia, toate scrise pe un ton plin de indiferenţă. Nimeni nu mai înţelegea nimic. Acuzarea chemase la bară ciincizeci şi nouă de martori. Apărarea, nouăzeci şi nouă. Toţi martorii spuneau acelaşi lucru: Sacco şi Vanzetti au fost văzuţi în ziua comiterii crimei chiar la ora în care victimele au fost ucise. Inconvenientul era că unii îi văzuse la South-Baintree, chiar în maşina asasinilor, alţii, la Plymouth.
Pe de altă parte, martorii acuzării erau toţi americanii sută-n sută, xenofobi şi antiroşii, în timp ce martorii apărării erau toţi italieni şi anarhişti. Despre primii se afirma că puteau, în mod sigur, să spună adevărul, despre ceilalţi că, în mod sigur, s-ar putea să mintă. Până la urmă, judecătorul Thayer şi acuzarea au încurcat aşa de bine cele două poveşti, cea cu Bridgewater şi cea cu South-Baintree, că până la urmă nimeni nu a mai înţeles nimic. Drept urmare, a urmat o serie de confuzii şi de quiproquo-uri că-ţi venea să dai cu toată lumea de pământ. Vanzetti ajunsese să ridice mâinile la cer. Cei doi avocaţi ai apărării, maestrul Vahey şi maestrul Doviglio Govoni, se agitau ca nişte papagali pe stinghie. Ziariştii prezenţi râdeau în hohote. Doar Sacco avea o faţă pe care nu se putea citi nicio stare de sentiment. Stătea drept, cu mâinile pe genunchi.
” – Luaţi loc, miss Splaine.”
Privind la dreapta şi la stânga ca un iepure speriat, miss Mary E. Splaine urcă cele două trepte pentru a lua loc pe fotoliul destinat martorilor. Obrajii ei pufoşi aveau o paloare pe care nici pudra nu o putea masca. Purta o pălărie stil cloş ce strivea pe frunte o şuviţă de păr blond.
” – Miss Splaine, vă rog să ne spuţi ce ştiţi despre crima ce a avut loc”, i s-a adresat avocatul Statului după ce a depus jurământul.
Juraţii devin rigizi, pătrunşi de importanţa momentului. Avem un băcan, doi funcţionari comerciali, un cultivator, un fotograf şi şapte muncitori.
Miss Splaine tuşeşte uşor, atinge cu degetele brăţara ce o are la încheietura mâinii stângi, îşi mişcă fundul pentru a sta cât mai comod.
” – Aş prefera să-mi puneţi întrebări, spune ea, după un moment de ezitare.

  • Dacă preferaţi, aşa vom proceda. Unde eraţi când a avut loc atentatul?
  • Chiar în faţa maşinii bandiţilor, domnule. Pe celălaltă parte a Străzii Mari din South-Baintree.
  • Pe trotuar?
  • Nu, domnule, la etajul doi. Lucram.
  • Lângă fereastră?
  • Nu, domnule. În fundul camerei. Dar, când am auzit focurile de armă, am alergat la fereastră pentru a vedea ce se petrece.
  • Şi ce aţi văzut?
  • Pe cei doi gangsteri ce se urcau în maşină.
  • Câţi erau în total?
  • Patru.
  • i-aţi văzut pe toţi patru?
  • Nu. Dar mi-a sărit în ochi unul din ei.
  • Puteţi să-l descrieţi pentru domnii juraţi?
  • Da, domnule… Era un bărbat, aş putea spune, puţin mai înalt decât mine. Cred că avea între şaptezeci şi optzeci de kilograme. Era musculos… Părea un bărbat ce dădea ordine. Am remarcat mai ales mâna stângă. O mână mare.
  • Şi cum aţi văzut mâna?
  • Mâna stângă? Era pe spătarul banchetei din spate.
  • Cum era îmbrăcat acel omul?
  • Avea, cred… în sfârşit, mi s-a părut că avea o cămaşă gri… în sfârşit, gri-albastru. Trăsăturile feţei erau, cum se zice, regulate. Da, regulate. Părul era dat pe spate şi cred, da cred, că era mai lung cu cinci centimetri decât se poarta de obicei. Avea sprâncenele negre, dar tenul era alb. De un alb ce nu prea vezi, mai degrabă un alb verzui.
  • Mulţumesc, miss Splaine… Acum, puteţi să ne spuneţi dacă bărbatul pe care l-aţi văzut este unul dintre cei doi acuzaţi?
  • Da”, spuse ea cu o voce joasă.
    Miss Splaine se ridică pe jumătate, de pe fotoliu şi-l arătă cu degetul pe Sacco. Doviglio Govoni sare ca ars. I se spusese să-l apere, în mod special, pe Sacco, chiar dacă judecătorul Vahey se aştepta ca Govoni să vorbească în numele celor doi inculpaţi. Din cauza a două sau trei ieşiri necontrolate şi a unui efect asupra auditoriului ce a schimbat surprinzător de repede desfăşurarea unui proces, încât lucrurile au decurs altfel de cum se aştepta judecătorul Thayar, Govoni îi devenise total antipatic iar juriului nu-i plăcea câtuşi de puţin părul creţ, tenul măsliniu, ochii negri şi umezi de mediteranean ai

avocatului italian.
„- Permiteţi !” spuse el pe un ton ridicat al vocii.
Avocatul Statului se întoarse către judecător, întrebându-l din priviri.
„- Lăsaţi-l să spună ce are de zis, spuse acesta cu o voce plictisită: oamenii sunt înnebuniţi după cei ce se dau în spectacol.”
Doviglio Govoni profită de permisiunea de a interveni şi trece imediat la atac:
„- Miss, puteţi să ne spuneţi dacă, pe parcursul anchetei, n-aţi fost vizitată de detectivi ai agenţiei de poliţie particulară Pinkerton?

  • Da, domnule, am fost vizitată.
  • Aceşti detectivi v-au arătat nişte fotografii?”
    Miss Splaine ezită. Doviglio Govoni ridică tonul vocii. „- Repet: aceşti detectivi v-au arătat nişte fotografii?
  • Da, domnule.
  • De ce?
  • Pentru a vedea, dacă recunosc printre atâtea fotografii arătate, pe ucigaşii domnului Parmenter.
  • Ce ucigaşi? Cei cărora ne-aţi făcut o descriere aşa de precisă la paisprezece luni după ce i-aţi văzut zece secunde de la fereastra etajului doi?
  • Da, domnule.
    -Şi aţi reuşit să-l identificaţi pe ucigaş?… ” Miss Splaine tace. Lasă capul în jos, se ghemuieşte în fotoliu.
    „- Nu răspundeţi? Vreţi să răspund eu în locul dumneavoastră? Vreţi să le spun onorabililor juraţi că printre fotografiile la care v-aţi uitat, aţi indicat, într-adevăr, una ca fiind cea a ucigaşului… Iar această fotografie nu era cea a lui Nicola Sacco, ci a unui oarecare Palmisano. E adevărat ce spun, miss Splaine?
  • Da, domnule.”
    A devenit palidă. Cuvintele abia ies din gura ei.
    „- Da, domnule. Mi s-au arătat atâtea forografii că m-a luat cu ameţeala. Dar acum… „
    Miss Splaine trage aer în piept.
    „- Acum sunt sigură. Acum ştiu că bărbatul ce avea mâna pe bancheta din spate a maşinii este cu adevărat cel pe care l-am iarătat.”
    Un murmur înfundat se aude din sală. Majoritatea se apleacă în faţă pentru a-l vedea mai bine pe Sacco. Acesta nu se mişcă. Grăbită, miss Mary Splaine trece pe lângă el. Sacco nu se uită la ea. Priveşte fix copacii din parc.
    Acum, este rândul căpitanului Proctor să stea pe fotoliul din lemn lustruit. Căpitanul Proctor este un celebru expert în balistică. Sacco avea asupra sa un revolver când a fost arestat. Căpitanul Proctor este întrebat dacă poate spune, conform părerii care şi-a făcut-o, dacă unul sau mai multe gloanţe, găsite în corpul victimei, provin din revolverul găsit asupra lui Sacco.
    Cu picioarele încrucişate, bâţâind din genunchi cu regularitate, căpitanul Proctor vorbeşte apăsând pe silabele fiecărui cuvânt rostit. Analizează, prin mărirea fotografiilor, striaţiile pe care le au gloanţele după ce au trecut prin ţeava revolverului. Una din afirmaţii îi place aşa de mult încât o repetă:
    „- Gloanţele sunt ca oamenii. Au propriile lor amprente
    digitale.”
    După ce i se face pe plac şi este lăsat să-şi expună părerea despre gloanţe, este adus la ceea ce interesează cel mai mult:
    „- După dumneavoastră, ce ziceţi, glonţul numărul trei a fost tras din colt automat expus în faţa celor prezenţi?”
    Căpitanul Proctor, evitând privirea avocatului Statului, dă un răspuns ambigu:
    „- După mie, cred că este logic ca glontele să fii fost tras din acest revolver.”
    Apărarea nu mai are ce întrebări să pună, iar căpitanul se retrage.
    Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢă, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Indisciplina bicicliştilor, una dintre principalele cauze generatoare de accidente

Pe raza judeţului Dâmboviţa s-au produs în ultimele zile patru accidente de circulaţie în care au fost implicaţi conducătorii unor biciclete. Accidentele au fost soldate cu rănirea uşoară a trei persoane şi rănirea gravă a uneia.Un bărbat din Decindeni, în timp ce conducea o bicicletă, pe fondul consumului de băuturi […]