Delir şi nebunie în perioada interbelică (LXX) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator
Câteva secunde emoţia i-a cuprins pe toţi. Capone scoate din buzunar un toc pentru ochelari şi un carnet de cecuri. Calm, pune pe nas ochelarii cu rame rotunde, aurite. La cei treizeci şi doi de ani ai săi era miop. Apoi, îi cheamă pe cei prezenţi, în ordine alfabetică. Fiecăruia, îi dă un cec şi-i strânge mâna. Fiecăruia i-a strâns mâna la fel. Nu a avut loc niciun fel de efuziune sentimentală. Suma de pe cecuri a fost între patru mii cinci sute şi trei sute douăzeci şi şapte de mii de dolari.
Opt zile mai târziu, la miezul nopţii, Capone soseşte la el acasă, pe bulevardul Preria, numărul 7244. în clipa când o închide, uşa blindată produce un sunet puternic în liniştea profundă a nopţii de vară. Imediat, pe furiş, în tăcere, o mică armată iese din umbra unde stătea pitită. în timpul zilei, în mare secret, şase sute de detectivi aparţinând serviciilor fiscale şi G Men-ului veniseră din Washington. Fără să facă cel mai mic zgomot, au instalat mitraliere în punctele cheie astfel încât nimeni să nu scape. Camioane dotate cu proiectoare mobile patrulează pe străzi. Centrala telefonică a cartierului este supravegheată. în zori, patru sute de poliţişti se alătură celor deja existenţi, unii dintre ei având aruncătoare de grenade. O parte din poliţişti stau la pândă pe acoperiş, alţii au izolat pivniţele. Nimeni nu mai poate scăpa. La ora şapte dimineaţa, doi bărbaţi coboară dintr-un automobil negru, marca Mercury, pe portiera căruia este gravat ecusonul G Men. Unul din ei are în mână o portavoce dotată cu megafon. Calm, traversează bulevardul. Se opreşte şi vorbeşte puternic prin portavoce:
” – Al Capone ! Predaţi-vă, dacă nu, sunteţi un om mort.”
îmbrăcat într-o pijama de culoare cerului, Capone priveşte din spatele perdelelor. Ceea ce vede seamănă cu un câmp de luptă. Cu mitraliera în mână, poliţiştii stau întinşi pe stradă. Alţii stau ghemuiţi în spatele mortierelor. Maşini blindate, din care ies ţevile mitralierelor, blochează bulevardul. Capone deschide fereastra.
” – Nu vă temeţi, strigă el. Mă predau.”
Se îmbracă în grabă şi coboară în grădiniţa din faţa casei. O grămadă de detectivi aleargă spre el. Este apucat din toate părţile, imobilizat, împiedicat să facă cel mai mic gest. I se pun cătuşile. Inspectorul principal Howins îi spune:
” – Nu vi se va face niciun rău, Capone. Vă garantez eu.”
Este urcat într-o dubă, înconjurat de treizeci de bărbaţi înarmaţi. O celulă este gata pregătită pentru el, în închisoarea din Chicago. Ca măsură suplimentară de siguranţă, în ajun a fost schimbat directorul închisorii. în celulă, Capone găseşte gata pregătită, o farfurie cu ciorbă de legume, o gamelă cu ceai în care s-a pus zaharină şi ediţiile ziarelor de seară, cu titluri mari pe prima pagină:
„Arestare senzaţională a lui Al Capone. Sfârşitul regelui din Chicago. Şaptezeci şi patru dintre colaboratorii săi, în spatele gratiilor. Averea lui Scarface se ridică la 40 de milioane de dolari. Acuzat de cinci mii de încălcări ale legii. Cel mai mare proces din istoria Statelor Unite.”
Curierul de seară publică un editorial cu caractere foarte mari, având ca subiect arestarea lui Capone, semnat de directorul publicaţiei:
„Toată populaţia oraşului Chicago respiră uşurată. Cuvântul «în sfârşit»

este rostit de toată lumea.”
” – Căţeii !” zice Capone după ce termină de citit.
Mototoleşte ziarul şi-l aruncă pe jos.
” – Cu nici două luni în urmă, aveau numai cuvinte de laudă despre mine. Acum, nu ştiu ce să mai scrie ca să demonstreze că sunt porniţi împotriva mea.”
Cu pumnii strânşi de furie, se lungeşte pe pat. La Washington, preşedintele Hoover se umflă în pene, dând toate detaliile despre felul cum a decurs arestarea lui Al Capone. Toţi cei prezenţi la conferinţa de presă au impresia că Hoover se bucură ca un copil ce a primit, până la urmă, cadoul mult aşteptat. Pentru prima dată din 5 septembrie 1929, în toate cele patruzeci şi opt de State ale Uniunii, criza economică nu mai figurează pe prima pagină a ziarelor. A trebuit să se facă tot ce era necesar pentru ca Scarface să ocupe în ziare locul ce era rezervat, până atunci, doar dramelor provocate de şomaj. Mai mult chiar, trebuia scris în aşa fel încât să fie îndreptată împotriva lui toată ura pe care o strânseseră oamenii în suflet, din cauza faptului că fuseseră ruinaţi de criza economică. Mai mult: totul trebuia transformat într-un spectacol care să abată preocupările oamenilor de la principală problemă, a supravieţuirii, provocată de prăbuşirea Bursei de pe Wall Street. Totul trebuia regizat în aşa fel încât oamenii să aibă parte de spectacolul unui proces gigantic prin care să fie denunţat gangsterismul ca principala cauză a necazurilor ce a lovit naţiunea americană. în felul acesta se putea câştiga câteva luni de răgaz. Exact lunile de care avea nevoie Herbert Hoover până la noile alegeri.
Dar speranţele lui Hoover au început să se risipească. Giganticul proces, cel mai mare şi formidabil din istoria Statelor Unite, cum intenţionat, la comandă, era prezentat de ziare, începuse să bată pasul pe loc. încetul cu încetul, articolele despre Al Capone devin tot mai rare, tot mai puţin virulente. Săptămânile trec şi mass-media începe să fie din ce în ce mai mult tăcută. Subiectul Al Capone începe să nu mai intereseze. La începutul lunii august, abia dacă se mai ştie că Al Capone se află, în continuare, în închisoare. Aflat în celulă, Capone, ştiind cum evoluează procesul, începe să zâmbească din nou. Poartă un halat din mătase de culoarea albastru închis. Are o borsalină pe cap, circulă nestingherit pe culoarul unde se află celula sa şi joacă pocher cu cei cinci G Men cel păzesc. Se zvoneşte că deja a câştigat echivalentul unui an al salariului paznicilor săi.
Lângă celula sa, a pus să-i fie instalată o sală de baie. Acolo, în fiecare dimineaţă, îi primeşte pe avocaţii săi carora le dictează ce tactică trebuie să folosească, o tactică pe cât de simplă, pe atât de cinică.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

SUCURSALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE Târgovişte execută lucrări

În perioada 03.12-11.12.2020, SUCURSALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE Târgovişte execută lucrări pentru prevenirea unor avarii în instalaţiile de medie şi joasă tensiune. în acest sens, va fi întreruptă energia electrică la micii consumatori şi la consumatorii casnici, în localităţile menţionate mai jos:JOI, 03.12.2020 (completare lucrări anunţate anterior pentru această […]