Delir şi nebunie în perioada interbelică (LXVII) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator
Soţia sa, Mae locuieşte, împreună cu Al, fiul lor, cu Theresa şi Mafalda, mama şi sora lui Capone, cu John şi Mattes, fraţii ei, la numărul 7244 pe bulevardul Preriei, într-o casă din cărămidă, identică cu toate casele din cărămidă de pe acest bulevard. Bulevardul Preriei este un cartier liniştit. La ora nouă seara toată lumea este acasă, se închide uşa de la intrare şi nimeni nu face gălăgie, nici nu-şi fac vizite. în acest cartier, toată lumea este de origine americană 100%, locuitorii fiind toţi urmaşii emigranţilor scoţieni, irlandezi sau germani, veniţi din Europa în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Familia Capone este singura „străină” în acest conglomerat uman. Dar nici ei nu fac gălăgie, nu deranjează pe nimeni, nu ies cu nimic în evidenţă.
” – Sunt oameni cumsecade ce-şi văd de treburile lor, care nu trag cu ochiul unde nu trebuie, care nu bârfesc”, spune pastorul presbi-terian, ce locuieşte peste drum de casa familiei Capone.
In casă, Capone seamănă perfect cu un negustor napolitan ce a reuşit să se-mbogăţească. Are douăzeci şi opt de ani, s-a îngrăşat, a făcut burtă. Din clipa în care intră în casă, se schimbă, se-mbracă în pijama, pune pe el un capot, ascultă programele difuzate la radio, se joacă cu fiul său, găteşte spaghetti -sub privirile bucătarului său, domnul Dus-seigneur, un francez plătit cu cinci mii de dolari pe an.
Generozitatea lui Al Capone a devenit proverbială. Când ajunge în dreptul intrării sălilor de box, puştii din zonă se reped să-l salute, ţopâind veseli în jurul său.
” – Bună ziua, Al !
-Salut, copii !”
Şi le distribuie bilete în valoare totală de o sută de dolari.
De Crăciun, una dintre cele şapte maşini blindate pe care le are se opreşte în faţa intrării şcolii cartierului. Din ea coboară doi dintre bodyguarzii săi, cărând cadouri. Niciun elev, niciun cadru didactic nu a fost uitat. Apoi, Sacarface se strecoară printre copiii corului şi cântă împreubă cu ei:
Frumosul meu brad Rege al pădurilor…
Era plăcerea lui de Crăciun să cânte împreună cu copiii.
In ianuarie, toată familia Capone pleacă la Palm-Island, în Florida. Pe o insulă, aflată în larg, chiar în dreptul oraşului Miami, Capone a pus să-i fie construită o vilă extraordinară cu piscină din marmură verde şi stan de tir. Bucătăria are cincisprezece metri lungime. In birou, Scarface are şase telefoane alflate în legătură directă cu Chicago.
Vila cu toate anexele sale a costat două milioane de dolari.
Dar nici în acest loc pe care l-a construit şi amenajat special doar pentru el, Scarface nu are parte de liniştea pe care a ajuns să şi-o dorească atât de mult. Oamenii săi de pază patrulează în fiecare noapte prin parc. Câinii sunt lăsaţi să umble liberi. De pe acoperiş, reflectoarele baleiază împrejurimile. Capone a căpătat obiceiul să doarmă iepureşte. La cel mai mic foşnet făcut de frunze când bate vântul, la cel mai mic scârţâit produs de pietrişul pe care a călcat unul din paznicii săi, Scarface se trezeşte şi până-n zori nu-l mai ia somnul. Atunci, de cum răsare soarele, pleacă. Cadil-lacul blindat traversează Statele Unite pentru a se opri în dreptul celei mai recente achiziţii a lui Capone: clădirea cu numărul 4283 de pe West-Twenty-Second Street din oraşul Cicero.
Se pătrunde printr-un pasaj lung de aproape nouă metri ce porneşte direct din stradă pentru a se opri în holul central, în formă pătrată. Toate scaunele, fotoliile, băncile, divanurile, mobilele, inclusiv biroul secretarei, masa pe care se află telefonul şi barul cu ţigări, toate sunt aşezate cu faâa către intrarea pasajului: astfel, oaspetele ce pătrunde în hol are impresia că se află în mijlocul unei scene mai ciudate. încăperea este în aşa fel concepută încât vizitatorul poate fi văzut din toate unghiurile posibile, în acelaşi timp. Din clipa în care a intrat, oaspetele este anunţat printr-o lovitură de gong. Din camera

blindată în care stă, Al Capone se poate uita la el fără să fie văzut, făcându-şi auzită doar vocea când dă ordine.
” – Aici, sunt invulnerabil ! spune Capone. Este fortăreaţa mea personală !”
în această cameră special construită doar pentru el, Capone pune la punct declanşarea expediţiilor de pedepsire. Din pacea stabilită în 1926 între organizaţiile gangsterilor s-a ales praful şi pulberea. Capone este ameninţat din toate părţile. A devenit prea puternic şi toţi vor să-l elimine pentru a împărţi teritoriul cel controlează. Bucătarului de la „Mica Italie”, un restaurant unde Capone se duce să ia masa, i se oferă zece mii de dolari ca să-i pună acid prusic în ciorbă. Joe Aiello se aliază cu banda Moran-Drucci. Se zvoneşte că sunt în legătură cu o altă organizaţie din New York. Pe 25 mai 1927, într-un cartier situat în partea de vest a Loop-ului, unde nu dai decât de fabrici şi de magherniţe, este găsit cadavrul unui bărbat bine îmbrăcat. Are pe deget un inel cu diamant, iar în buzunar bancnote înfăşurate în formă de rulou. Mâna dreaptă este strânsă. Când este desfăcută palma, în ea se găseşte o monedă de douăzeci şi cinci de cenţă sau un nikel, cum spun americanii. Pe 16 august, sunt descoperite alte două cadavre cu un nikel în palmă. Se dovedeşte că sunt ale unor thriller-i, asasini plătiţi, din Brooklyn. Şi aceste cadavre au un nikel în palmă. Faptul că cei doi morţi nu au foat jefuiţi de banii şi bijuteriile găste asupra lor, dovedeşte că a fost vorba doar de o acţiune de pedepsire. în felul aceste, Scarface le dă la toţi de înţeles că nu va fi uşor să fie omorât, că nu se va lăsa cu una cu două.
Deşi are mereu câştig de cauză, deşi reuşeşte mereu să dejoace atentatele puse la cale împotriva sa, Al Capone este din ce în ce mai nervos, sărindu-i ţandăra din nimica toată. Când Jacob Gusik îi prezintă bilanţul, răspunde cu un ton amar al vocii:
” – Ştiu. Dar stai liniştit. Am atâţia bani că mi se poate plăti un serviciu funerar de lux !”
Dar până atunci, dacă va fi să se-ntâmple să-l scoată din circulaţie, are de gând să le ofere duşmanilor să-i o petrecere pe cinste, mai ales că se apropie sărbătoarea de Sfântul Valentin.
Masacrul de Sfântul Valentin
” – Mâine dimineaţă să fie prezentă toată lumea. Avem de lucru. Va trebui să descărcăm un camion plin cu alcool.”
Situat la numărul 2122 pe strada North Clark, garajul Heyer, construit din cărămizi, serveşte de „acoperire” pentru descărcatul alcoolului fabricat ilegal, dar şi de loc de întâlnire pentru banda ce controlează zona de nord a oraşului Chicago. în seara zilei de 13 februarie 1929, George Bug Moran le-a dat întâlnire oamenilor săi, în acest garaj.
” – Camionul era pentru Scarface, le spune el. Nişte hi-jackett au pus mâna pe el, în apropiere de Detroit. Preţul cerut este de bun simţ. Am fost de acord ! Camionul va ajunge mâine, la ora zece.”
A doua zi, pe 14 februarie, ninge abundent. Chicago sărbătoreşte pe Sfântul Valentin, sfântul protector al îndrăgostiţilor. în centrul oraşului, pe strada Clark se înşiră doar săli de cinema, sedii de bănci, hoteluri şi restaurante. Deşi era zece dimineaţa, din cauza căderii abundente şi dese de zăpadă aproape că nu se mai vede lumina zilei. Cei de la garajul Heyer au fost nevoiţi să aprindă firma luminoasă de deasupra intrării: S.M.C. Cartage Company. La capătul coridorului ce duce la boxe, şapte bărbaţi aşteaptă camionul. Printre ei şi medicul bandei, doctorul Schwimmer. Nu lipsesc decât Moran şi cei doi locotenenţi ai săi.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

bookbox Viaţa ca punct de oprire Petruţa Şerban. Viaţa între paranteze drepte, poeme, Editura Grinta, Cluj-Napoca

Poezia pe care o scrie Petruţa Şerban este o poezie a stării de contemplare, este un rezultat al rămânerii şi al aşezării în acelaşi timp a poetei, a aşezării ei în locul, în locurile de unde poate să vadă şi să îşi ducă drumul mai departe. Poezia din volumul Viaţa […]