Delir şi nebunie în perioada interbelică (LXV) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Până în acea faimoasă zi, când i-a chemat pe toţi şefii Sindicatului crimei, Capone se limitase a cucerii oraşul pornind de jos în sus doar prin coruperea serviciilor publice. Se ajunsese până acolo încât toţi şefii de poliţie erau la ordinele lui şi se simţeau obligaâi să predea Sindicatului toate revolverele găsite cu ocazia percheziţiilor. Organele din Justiţie erau şi mai bine corupte. Se cunoştea numele judecătorilor care nu-l mai putea refuza pe Al Capone; cel mai celebru era judecătorul William Lindsay. In 1926, Chicago Daily Newajunsese să-şi permită să publice următoarea ştire:
Un judecător de treabă: pune beţe în roate poliţie şi eliberează vinovaţii
Punând beţe în roate poliţiştilor pentru că au pierdut degeaba timpul arestându-lpe Louis Atterie, zis Cow-booy-ul, inculpându-l de port de arme prohibite şi găăăgie nocturnă, judecătorul William Lindsay a dispus ca gagsterul, prieten cu răposatul O’Bannion, să fie pus în libertate pentru o cauţiune de o mie de dolari.
„N-aţi avut nimic altceva de făcut? i-a întrebat judecătorul pe poliţişti, după ce a dat verdictul. Eu, dacă am un revolver asupra mea, este din cauza faptului că nu sunteţi în stare să păziţi cum trebuie oamenii din cartierul unde locuiesc! Locuinţa mea a fost spartă recent… Ca şi locuinţeb altora din zona unde stau. Niciodată nu aţi găsit vinovaţii!”


În 1921, Cicero era un oraş liniştit situat la treizeci de minute distanţă de centrul oraşului Chicago. Şaptezeci de mii de oameni duceau o viaţă burgheză deoarece 68% dintre locuitori erau proprietarii caselor în care locuiau. Oraşul ava câteva sectoare de activitate industrială, magazine luxoase, o cameră de comerţ înfloritoare şi numeroase bănci. Oraşul mai avea un fabricant de limon-adă foarte popular, numit Konvalinka. A reuşit să intre în atenţia partidului republican care l-a numit membru al comitetului electoral. În această situaţie, a ajuns să controleze în totalitate viitoarele alegeri. De asemenea, face unele servicii lui Al Capone, prezentând alegătorilor o listă unde, de la primar la attorney, toţi sunt oamenii lui Scar-face.
În data de 1 aprilie au loc alegerile. Gangsteri cu maşini sunt atenţi la tot ce mişcă, se luptă cu revolverul în mână cu agenţii. Frank, unul dintre fraţii lui Al Capone, este ucis. Secţiile de votare sunt controlate de Konvalinka şi prietenii săi. Pe data de 2 aprilie, a doua zi după alegeri, liniştitul oraş Cicero ajunge în întregime în mâinile Sindicatului crimei. În săptămâna ce urmează, apar douăzeci de stabilimente. „Ship” este un cazinou în stil american, cu baruri, săli de atracţie, fete, săli cu jocuri de noroc. Fost vânzător de ziare, Franckie Pope inaugurează „Hawthorne Smoke Shop” unde Capone vine să ia masa. În plină prohibiţie, „Lauterback” afişează lista cu băuturi: whisky – 75 de cenţi, berea – 35 de cenţi halba, vinul – 30 de cenţi. Într-o lună, apar o sută şaizeci şi unu de baruri, deschise non stop zi şi noapte. Încă Înainte de începerea verii, în Cicero apar cinci sute de „jezabelle” – cum se spunea bordelurilor – unele dintre ele având la intrare următorul anunţ: Aici, 60 de femei. Capone încasează între 25 şi 39% din încasările brute ceea ce înseamnă peste o sută de mii de dolari pe săptămână.
Doi directori de ziare, doi fraţi, Robert şi Arthur Saint-John, încearcă să deschidă ochii locuitorilor oraşului Cicero. Primul conduce Cicero Tribune, celălalt Berwyn Tribune (un cartier din partea de vest a oraşului Cicero). Robert este împuşcat, lăsat mort pe un teren de la marginea oraşului. Arthur scapă de o rafală de împuşcături, ca prin urechile acului. Este răpit. Este sechestrat timp de patruzeci şi opt de ore şi bătut de nu mai ştie nici cum îl cheamă.
După Cicero, Al Capone vrea să pună mâna pe întreg oraşul Chicago. În Chicago, omul său de încredere se numeşte William Hale Thompson, zis Big Bill constructorul. Are doi metri înălţme, o burtă enormă de băutor de bere, o voce puternică de face să zdrăngăne geamurile când vorbeşte şi, sub un sombrero cu boruri mari, nişte privri cărora nu le scapă nimic. Primarul în funcţie, Devers, visa să fie reales când Thompson a intrat în lupta electorală, susţinut de puternicul Sindicat al crimei şi de gura lui slobodă ce capta în totalitate atenţia celor ce-l asculta.
Tot ce spune Thompson, când vorbea în public, se reducea la o singură frază: Amerca înainte de toate, iar felul său popular de a vorbi oamenilor, indiferent unde se ducea, dezlănţuia un mare val de râsete şi de bucurie. Nu avea decât un singur duşman personal, pe regele

George al Angliei.
” – Dacă pun mâna pe el, dacă va călca pe aici, îi trag una-n bog cu cureaua, zicea el. Şi bunul nostru Washington va chicoti de bucurie în mormânt. Copii, America înainte de toate… Nu vom face niciun fel de alianţă cu regele englez. Dar, înainte de orice, trebuie să punem laba pe spionii şi agenţii propagandei engleze… Se zice că generalul Joffre îşi va arăta fizicul prin locurile noastre: ei bine, îi interzic să calce pe aici. Eu nu pot uita ca Chicago este al şaselea oraş german din lume.

  • Şi cu prohibiţia ce vei face? strigă unul dintre cei cel asculta.
  • În primul rând, vom suprima crima, striga Thompson. În primul rând, crima, asta zic eu. Întâi crima şi după aceea jos cu Anglia !”
    Lumea era în delir. În ziua de 5 aprilie 1927 este ales primar al oraşului Chicago cu 515.716 voturi faţă de 432.678 cât a luat Dever. În marele salon stil Ludovic al XV-lea de la hotelul Sherman, Thomson face o intrare triumfală. Îşi aruncă pălăria şi strigă:
    ” – I-am făcut, cow-boy.”
    Un mic domn, în costul negru face un semn şi o mie cinci sute de prietene încep să cânte:
    America înainte de toate ! Împotriva tuturor ! Loiale ni-s sufletele iar credinţa de nezdruncinat! America înainte de toate ! Împotriva tuturor ! Că are sau nu dreptate, este sanctuarul nostru. Cu toţii uniţi pentru Dumnezeu şi ţară! Nimeni nu ne va porunci. indiferent cine-i. America înainte de toate ! Împotriva tuturor ! Scump pământ al libertăţii şi independenţei.
    Niciun fel de asigurare pe viaţă pentru Scarface
    ” – Al, anul ăsta, eşti omul ce a-ncasat mai mulţi bani decât toate Statele Unite la un loc !”
    Ridicându-şi pe frunte ochelarii cu rame de argint, doctorul Brown îşi freacă ochii cu mâna sa lungă şi uscată. În faţa lui, lăfăindu-se pe un fotoliu din trestie de bambus, Capone îşi arată şosetele din mătase verde, presărată cu desene albe de părăluţe.
    Împodobit cu diamante, ceasul ce-l are la încheietura mâinii a costat trei mii de dolari. Fumează o havană al cărui inel de hârtie are imprimat cifra sa norocoasă. Cu toate acestea, faţa sa este posomorâtă, colţurile gurii lăsate în jos, ochii au cearcăne.
    ” – Nu ştiu dacă sunt omul ce a câştigat cei mai mulţi bani, spune el. Dar, omul ce a cheltuit cel mai mult, asta în mod sigur, Jacob !”
    Respectabilul domn Brown, a cărui plăcuţă străluceşte la numărul 2146 de pe bulevardul South Michigan este de fapt Jacob Gusik, casierul Sindicatului. Sala de aşteptare a firmei sale nu sare în ochi cu nimic: câteva scaune din poiele roşcată, o banchetă obosită, o masă cu reviste de anul trecut. Dar dincolo de acest decor banal lucrează treisprezece ore pe zi douăzeci de contabili, şase experţi, paisprezece oameni ai legii pentru a face, sub coordonarea lui Gusik, bilanţul unei colosale cifre de afaceri: 3.754 milioane de dolari, în şase ani.
    Suma înseamnă o imensă muncă de contabilitate, fişe, arhive, dosare. Totul există, pus la punct, într-o sală blindată. Pe vremea când era primar, Devers declanşase o vastă operaţiune poliţienească vizând clădirea cu numărul 2146. Toate actele contabile ale Sindicatului crimei au fost confiscate. Au fost îngrămădite, în două camione, păzite de poliţişti înarmţi, tone de hârţoage. Printre ele erau şi listele cu traseele folosite pentru a aduce la Chicago alcoolul provenind din New York, Canada, Florida, New Orleans. De asemenea, erau şi listele cu furnizorii clandestini de alcool, cu personalităţile publice mituite (politicieni, artişti), cu funcţionarii mituiţi (judecători, poliţişti, agenţi ai prohibiţiei), unde erau menţionate toate datele referitoare la mita oferită. Se mai găseau listele cu restaurantele unde se vindea alcoolul, listele cu bordelurile. Pe scurt, nu lipsea nimic.
    Puse la loc sigur, aceste documente trebuiau trimise la Washington, dar a intervenit judecătorul municipal Howard Hayes. Argumentând că are dreptul de a le vedea, a cerut permisiune de a le răsfoi. După ce a examinat actele confiscate, le-a înapoiat Sindicatului.
    ” – Sunt hârtii ce nu prezintă interes”, a declarat Hayes.
    Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Debirocratizarea activităţii din învăţământul preuniversitar continuă!

Procedurile Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar au fost substanţial simplificate.O nouă măsură din procesul pentru debirocratizarea activităţii din unităţile de învăţământ preuniversitar, prioritate a mandatului ministrului Monica Cristina Anisie, a fost îndeplinită: procedurile operaţionale ale Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) au […]