Delir şi nebunie în perioada interbelică (LXIX) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
în anul 1928, un mic aspect deja începuse să scoată la lumina zilei declinul cel ameninţa pe Al Capone. La alegerile primare, în ciuda enormei presiuni exercitată de Big Bill Thompson, lista prezentată de acesta nu a mai fost votată. Imperiul ridicat de Scarface, bazat în totalitate pe corupere, începea să se fărâmiţeze. Alegerea lui Herbert Hoover la prezidenţiale, ca succesor al lui Coolidge ve fi fatală pentru Al Capone.
Fiu de ţărani protestanţi din lowa, Hoover nu agrea deloc America oraşelor, catolică, proletară, de cele mai multe ori destrăbălată. în perioada când a fost ministru al Comerţului sub preşedintele Coolidge, Hoover a făcut tot posibilul să pună capat traficului ilegal pus la punct de sindicatul lui Al Capone. De asemenea, s-a străduit să stopeze frauda fiscală, răpirile de persoane, pătrunderea banditismului în structurile economice capitaliste. Cu toate acestea, era exasperat de eşecurile pe care trebuia să le suporte în tot ceea ce punea la cale, devenind tot mai conştient că va fi mereu înfrânt de extinderea corupţiei. Până la urmă, reuşind să fie ales preşedinte de sectele puritane şi de reprezentanţii marelui capital, Hoover a fost unul dintre principalii artizani ai prohibiţiei. Deşi a fost considerată o victorie personală, Hoover a ajuns totuşi să-l urască pe cel care a reuşit să organizeze foarte bine lupta subterană împotriva prohibiţiei, dovedind că putea să fie mai puternic decât legea.
Ales cu majoritatea de voturi în decembrie 1928, Hoover a preluat oficial funcţia de preşedinte în martie 1929. Deocamdată, nimeni nu putea să prevadă criza economică ce va zgudui din temeli Wall Street-ul, în 24 octombrie. Până când se va produce evenimentul mortal pentru economia americană, se consemna deja o scădere a preţului produselor agricole. Acest prim semnal nu la îngrijorat pe preşedintele Hoover. Unui ziarist care l-a întrebat: ” – La ce vă gândiţi prima dată când vă treziţi?”, Herbert Hoover a răspuns: ” – La Al Capone.”
Fiind destul de inteligent, Al Capone şi-a dat seama că se apropie furtuna. Drept urmare, a părăsit Chicago pentru a se stabili în Miami.
într-o seară, lui Al Capone i s-a telefonat din South-Port, un orăşel situat pe coasta Atlanticului, la patruzeci de kilometri distanţă de New York. Capone pusese, în această localitate, bazele unui important centru de contrabandă: alcoolul venea cu vaporul şi era expediat cu avionul. Sindicatul lui Capone avea vapoare, avione, un aerodrom şi chiar un post particular de emisie-recepţie. Deşi la prima vedere totul părea bine pus la punct, în realitate organizarea acestui important post de contrabandă lăsa mult de dorit. Capone îl desemnase pe Jacob Gusik, zis Crăsanul, să se ocupe de totul, considerându-l om de încredere. Dar, în seara în care a primit telefonul, o voce îndepărtată ce abia se auzea, sufocată de emoţie, temurândă, îi dădea de veste tocmai despre Gusik.
” – Al, tocmai l-au arestat pe Gusik !”
Când a înţeles ce i se spune, Capone a rămas fără grai.
” – Arestat? De cine?

  • De o brigadă specială venită de la Washington.
  • Federalii?
  • Nu. Inspectri specializaţi în fraudă fiscală.
  • Dar ce i se poate reproşa lui Jacob?
  • Declaraţii false de impozit.” Capone a înţeles. Brusc a devenit

palid. Herbert Hoover şi omonimul său, Edgard J. Hoover, şeful G. Men-ilor i-au găsit punctul slab şi tocmai acolo l-au lovit fără milă : „Pentru că nu au reuşit să mă înhaţe de niciun fel, au încercat să mă bage la răcoare scormonind până au găsit declaraţiile false referitoare la veniturile pe care le-am obţinut, dovedind astfel că practicam frauda fiscală”, va scrie Al Capone în Memoriile sale. Nemaiavând loc de întors, revine le Chicago pentru a afla că Grasanul fusese condamnat la cinci ani de muncă forţată şi la plata unei amenzi de şaptesprezece mii cinci sute de dolari. Din acea seară, Al Capone a înţeles ce îl aştepta.
Al Capone, predă-te !
” – Băieţi, gata, totul e pe terminate. Sindicatul nostru şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul. Dintr-un moment în altul, voi fi arestata. Tot ce vă mai rămâne de făcut este să spălaţi putina.”
în ziiua de 26 iunie 1931, Scarface a convocat, în clădirea 42, „brain trust”-ul său şi pe cei o sută douăzeci şi şapte de oameni pe care s-a bazat mereu. în această clădire a intrat în urmă cu unsprezece ani, purtând un costul uzat, având doar douăzeci şi cinci de cenţi în buzunar.
Acum, a venit în faţa oamenilor săi îmbrăcat într-un costum albastru indogo cu diţugi galbene, pe cap cu canotieră, coborând din Cadillacul său albastru deschis.
Foarte sigur pe sine, a trecut prin cordonul triplu de poliţişti ce păzeau zi şi noapte „castelul crimei”. Sindicatul a tras obloanele din fier ale sălii unde avea loc întâlnirea.
” – Actul de acuzare la adresa mea are 3.680 de pagini dactilografiate; celelalte 1.800 de pagini vă vizează pe voi. Suntem acuzaţi că am organizat contrabanda cu alcool, că am atacat camione înarmaţi până-n dinţi, că suntem autorii a numeroase şi diferite crime, că am organizat răpiri de persoane, că am fugit de unii funcţionari, că am opus rezistenţă altora. Un capitol important trece în revistă crimele despre care se crede că le-am comis noi toţi. Alte 200 de pagini se referă la evaziunea fiscală şi la nede-clararea veniturilor.”
Capone zâmbeşte. Intenţionat se opreşte din vorbit şi se uită le cei din jurul său:
” – Aceste ultime 200 de pagini sunt cele mai periculoase.”
Pe primul rând de scaune stau Tony Accardo, Franck Nicci şi Paul Ricca, cei trei mareşali ai Imperiului creat de cel pe care presaa poreclit „micul caporal din Cicero”. Cei trei îl ascultă ca nişte copii cuminţi, având braţele încrucişate pe piept. Ceva mai în spate sunt Jack Mc Gunn, şeful şi coordinatorul ucigaşilor şi Ralph Capone, zis Sticluţă.
” – Vreau să vă mulţumesc, spune Scarface cu vocea scăzută şi sufocată de emoţie. Ceea ce am făcut în aceast oraş a fost posibil datorită vouă. Vă sunt dator. Iată de ce, înainte de a ne despărţi, vreau să vă arăt prietenia mea şi recunoştinţa faţă de voi toţi.”
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

MAFIA din Sănătate Sute de ventilatoare, cumpărate la preţuri insuportabil şi de netolerat de URIAŞE

Conform site-ului „Realitatea. net”, sute de ventilatoare pentru secţiile ATI sunt blocate în depozitul Unifarm şi sunt în centrul unei anchete DNA deoarece echipamentele medicale au fost achiziţionate de Unifarm la un preţ şi de opt ori mai mare decât cel de pe piaţă. Unifarm a achiziţionat, în luna martie […]