Delir şi nebunie în perioada interbelică (LX) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_

  • nu avem prea mule distilerii, iar cele pe care le avem nu produc cât ar trebui. De ce? Pentru că suntem torpilaţi de zeci de fabricanţi de alcool ce produc fără ştirea noastră, plasând fără să-i doară capul limonada lor cu îndulcitor de acid, o ambalează în doi timpi şi trei mişcări, fără să-i întrebe nimeni de sănătate, reuşind până la urmă să ne dea peste cap piaţa. A venit vremea ca toate acestea să înceteze.
    -Te ascult cu atenţie, spune Torrio.
  • Tu te vei ocupa de realţiile cu clientela şi reglementarea acestora. Eu am să mă ocup de organizarea vânzării şi de fabricarea alcoolului. Pentru început, voi scoate din circulaţie cincizeci de indivizi de pe întreg teritoriul Statului, voi pune în funcţiune un al doilea alambic, acolo unde nu avem decât unul singur şi voi dubla randamentul celui dintâi. în ceea ce priveşte plasarea băuturii, asta va fi treaba mea. Proprietarii de cârciumi şi hoteluri n-au decât să aleagă între noi şi alţii sau mai pe şleau vorbind, nu vor avea de ales decât între marfa noastră care e aşa cum e şi o mână de grenade ce vor exploda în restaurantele lor.
  • Dar…
    -Niciun dar… Ce avem de pierdut? Poliţia, pe capul nostru? Judecătorii? Nu-ţi fă probleme. Avem cu ce-i unge. Vom putea să-i facem să se uite în altă parte când vom acţiona. Dintr-un dolar câştigat, şaptezeci şi cinci de cenţi îi vom folosi pentru a-i face mieluşei pe poliţişti şi pe judecători.”
    Planul pus la cale de Capone era mai mult decât perfect şi în curând se vor vedea urmările.
    Un post de poliţie bine stropit ” – Atenţie, Al !”
    în lumina cenuşie a unei dimineţi de vară, Al Capone străbate oraşul ca o adevărată tornadă. Rând pe rând ia patru curbe cu motorul ambalat la maxim. Pe bancheta din spate se află trei femei ce strigă speriate la fiecare curbă în care maşina intră extrem de periculos. în East Randolph Street, Capone pierde controlul volanului. Se aude un zgomot puternic de parbriz făcut ţăndări şi tăblăraie turtită.
    Cu 80 la oră, celebrul Ford negru al sindicatului a intrat din plin într-un taxi.
    Capone reuşeşte să iasă. Pe faţa sa măslinie, cicatricea a devenit palidă.
    ” – Plecaţi”, le spune el pasagerilor un pic ameţiţi de pe urma şocul ce stau claie peste grămadă în partea din spate a maşini.
    Are vocea uscată. O armă apare în mâna sa dreaptă: un mare revolver automat.
    Din trei paşi, este lângă taxiul lovit. Sprijinindu-se cu ceafa de geamul ce separă bancheta din spate de cea din faţă, şoferul îşi şterge sângele de pe frunte. Ameţit, fără să poată deocamdată să priceapă ce i s-a-ntâmplat, vede cum vine spre el un om înarmat.
    ” – Vei depune plângere?
  • Ce să zic… Trebuie să vedem care sunt stricăciunile, domnule. Lemnul este rupt ! Eu sunt rănit.”
    Muncitori ce se duc la lucru încep să se strângă curioşi la locul accidentului. Un vatman opreşte tramwaiul. Coboară să vadă mai bine ce s-a-ntâmplat. Este înalt, poartă o haină de piele, are părul roşcat.
    ” – Băiete, las-o mai moale cu artileria pe care ai scos-o la iveală, războiul s-a terminat de patru ani, zice vatmanul. Mai ales că sticleţii îşi vor face repede apariţia.
  • Poliţiştii, puţin îmi pasă de ei ! Sunt unul de-al lor”, spune Capone.
    îi arată vatmanului o plăcuţă pe care este gravat „Special Deputy Sherif”, comitatul Cook.
    ” – Ai priceput? Hopa sus în tănculeţul tău cu băncuţe şi valea dacă nu vrei să bag câteva boabe în tine”.
    Se aude o sirenă ce miorlăie strident. Apoi, o alta. Mulţimea a devenit compactă. Tramwaiul a blocat Fordul, nemaidându-i posibilitatea s-o întindă de la locul faptei. Al Capone priveşte roată mulţimea. Agită uşor revolverul. Apoi, încet, bagă revolverul în tocul său. Din micul buzunar al vestei, scoate o ţigară, muşcă de unul din capetele ei şi începe să zâmbească.
    Suntem în ziua de 12 august 1922. Este ora cinci şi douăzeci de minute dimineaţa. La ora zece,

dimineaţa, Agenţia de Şiria Oraşului Chicago publică următoarea ştire: „Arestat la primele ore ale dimineţi, domnul Alfred Caponi, anticar, va fi dus astăzi în faţa instanţei. In stare de ebrietate, a intrat din plin în taxiul condus de domnul Fred Krauss. Apoi, a ameninţat cu un revolver pe şoferul taxiului şi pe un vatman. Caponi se face vinovat de a fi condus în stare de ebrietate, deplasare cu mare viteză şi port de arme interzise.”
Or, Agenţia de Şiri se înşeală. Penumele lui Caponi nu este Alfred. Nu este anticar. Nu va apărea în faţa completului de judecată. Intâmplarea prin care a trecut, nici nu va fi luată în discuţie, dar-mite în cercetare. La doi ani după moartea lui Big Jim Colosimo, Al Capone a avut destul timp pentru a pune la punct „metoda” sa.
Metoda pe care avea de gând s-o aplice, Capone i-a explicat-o lui Johnny Torrio din prima seară când au hotărât să devină asociaţi. I-a spus:
” – Dintr-un dolar câştigat de noi, şaptezeci şi cinci de cenţi îi distribuim.”
După care a adăugat:
” – In felul acesta vom putea corupe un număr cât mai mare posibil de persoane publice. După ce-i obişnuim să primească bani, îi facem să cânte cum vrem noi.”
In vara anului 1922, Sindicatul face mai mult de un milion pe lună. Deci, într-un fel sau altul, şapte sute cincizeci de mii de dolari sunt împărţiţi la toţi care au cât de cât o putere de decizie în Chicago. In primul rând, banii ajung la tartorul şef al oraşului, apoi la funcţionarii din justiţie şi la cei din poliţie.
Dar, înainte de a face acest pas decisiv, al ungerii funcţionarilor, timp de o săptămână Al Capone, poreclit Scarface, s-a încăpăţânat să înţeleagă cum funcţionează mecanismul sistemului juridic american. Să citească cărţi de specialitate, era peste puterile lui, dar, noţi întregi, având o vizieră verde deasupra ochilor, asemenea unui contabil, le cerea avocaţilor, profesorilor şi oamenilor legii să-i explice sistemul pentru a înţelege care erau punctele sale slabe. Celebrul Louis-Philipp Piquett, consilierul juridic al celor certaţi cu legea, el care este ros de toate viciile de pe lume, pe care le maschează cu abilitate în spatele unei agreabile feţe de om cinstit aureolat de părul alb, el, LouisPhilipp Piquett, a venit personal acasă la Capone pentru a-i da lecţii de drept.
” – Să discutăm despre judecătorii de pace. Cum sunt numiţi? întreabă Capone.

  • Nu sunt numiţi, sunt aleşi.
  • Este un post după care aleargă toată lumea?
  • De loc.
  • De ce?
  • Este prost plătit. Până la urmă ajungi să fii antipatizat de toată lumea, mai ales de vecini, fără să te alegi cu niciun profit. Pe de altă parte, concurenţa este destul de slabă.
  • Am înţeles. Din acest moment, trebuie să facem în aşa fel încât un om de-al nostru să fie ales de fiecare dată. Ce mai urmează?
  • După, avem toate «Municipal Court», conduse de un «Chief Justice».
  • Numit?
  • Ales. Desigur, dacă are diplomele necesare pentru a putea fi ales.
  • Vom fi cu ochii pe aceste alegeri… Sunt plătiţi ca lumea aceşti Chief Justice?
  • Foarte prost.
  • Acest lucru îmi convine. Voi trimite comis voiajori să le viziteze soţiilor cu propuneri de afaceri foarte rentabile… Pe bază de credit. Iar tu, Louis, să-mi întocmeşti fişa tutoror acestor Chief Justice. Vreau să le ştiu vârsta, situaţia materială, defectele de caracter, ce datorii au, etc. Pe scurt, vreau să ştiu totul, inclusiv ce preferă să mănânce şi să bea.”
    Dar Municipal Court cu ai săi judecători de pace nu poate judeca decât delictele minore. Delictele considerate grave ţin de „Superior Courts” unde taie şi spânzură un personaj extrem de important: attorney-ul, cel ce are deplina putere de a clasa un dosar sau de a declanşa începerea urmăririi în justiţie.
    Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Activităţi pentru informarea elevilor din Niculeşti şi Ciocănari

Poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară, împreună cu cei de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi de la Secţia nr. 3 Poliţie Rurală Butimanu, au desfăşurat activităţi informativ-preventive la şcolile de pe raza localităţilor Niculeşti şi Ciocănari.Astfel, poliţiştii au discutat cu elevii, informându-i atât despre comportamentul pe care trebuie […]