Delir şi nebunie în perioada interbelică (LVIII) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Big Jim nici nu-şi dădea seama că, în realitate, Al Capone era în stare de mai mult decât bănuia el. Cu acest al doilea asasinat, Capone se gândea că a oferit destule garanţii că poate fi considerat un om nu numai de bază, dar şi de încredere. în acest caz, îşi dorea foarte mult să fie avansat în ierarhia grupului mafiot. Avea gânduri mari, intenţionând să ia locul lui Big Jim. Observându-l tot mai atent, Al Capone constată că Big Jim îmbătrâneşte, că acordă prea mult timp femeilor. Big Jim a devenit delăsător: în şase luni, banda a pus în funcţiune doar douăsprezece distilerii. Dacă ar fi avut mână liberă, Al Capone ar fi pus în funcţiune cincizecei !
Lui Big Jim îi place prea mult bel canto
” – Alo ! Al? Frank Nitti la aparat. Sunt la Burn-ham. Poţi veni. A sosit marfa. – O.K. Vin.”
Al Capone îşi ia pălăria şi coboară în grabă scara.
Este urmat de doi bodyguarzi. Albert Anselmi şi John Sealise, faimoasa sa „patrulă omucideri”.
Cei trei se urcă în Fordul care-i aşteaptă, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, în faţa intrării lui „42”.
începe să sufle vântul. Aduce cu el mirosul acru şi greu al abatoarelor. Capone se strâmbă dezgustat. Strâmbă din nas şi ia o havană cu inel din aur. în acea lună ianuarie din 1920, afacerile îi merg din ce în ce mai bine. Au devenit tot mai extinse, într-un ritm ameţitor. în fiecare noapte, camioanele vin din Canada, încărcate cu alcool. De asemenea, pe coastele Floridei acostează vapoare şi ele pline tot cu alcool. Pe străzile întunecoase, la uşile întredeschise cu grijă ale restaurantelor ilegale sunt depuse lăzile cu alcool. Cincisprezece ore pe zi, în hangare abandonate, în uzine părăsite, uneori chiar şi în apartamente cu două camere plus bucătărie funcţionează din plin distileriile. în aceste distilerii improvizate se produce whisky fără autorizaţie, fără viza de control al calităţii, un whiski care, după ce-l bei, îţi face limba verde iar în faţa ochilor începi să vezi roiuri de muşte. Dar nimeni nu se plânge celor ce livrează marfa deoarece buzunarul interior al hainei este dubios de umflat, iar tipii au o faţă ce nu prevesteşte nimic bun.
în interiorul sindicatului Colosimo-Torrio, Capone nu este încă marea vedetă. Cu toate aceste, a reuşit să fie peste tot prezent şi să-i facă pe ceilalţi, treptat, să-l asculte, mai ales că a-nceput să fie cu gura din ce în ce mai mare. Acum, Chicago nu-i mai este de ajuns. Sindicatul începe să-şi extindă zonele de afaceri. Este tot mai prezent la periferii, dă un nou aspect activităţilor desfăşurate în oraşele unde oamenii vin să se destindă, acele localităţi unde oamenii vin în fiecare duminică pentru a se destinde, pentru a-şi omorâ timpul, mai ales duminica. Burnham este un caz tipic de astfel de oraş. Este pe frontiera ce desparte Illinois de Indiana, la o jumătate de oră distanţă de Chicago. Aici, sindicatul a pus în funcţiune o mulţime de baruri clandestine, a umplut oraşul cu prostituate, a deschis super săli de dans unde dansatoarele, după ce coborau de pe scenă, începeau să-i consoleze pe bărbaţii beţi cu sufletul plin de tristeţea ce-i turtea mai mult decât băutura. Printre ele cea mai celebră era sala de dans-restaurant Arrowhead-Inn.
Orchestra interprează un jazz în ritm îndrăcit, până la ora patru dimineaţa. La pian este o fată bătrână, cunoscutul Ray Fisel bate la tobe de scoală şi morţii, iar la un banjo cu cinci coarde cântă un puşti solid ce bâţâie din mâini şi din piciore, având ochelari cu lentile fumuri, reuşind să-i facă pe dansatori să se mişte cu o aşa de mare furie că zici, privindu-i, ca a intrat dracu’ în ei. Plimbându-se printre mese, clarinetistul interpreteză Ace in the Hole, Kiss me again, My gal Sal şi Melancholy Baby.
” – Mai cântă, Mezz ! Vreau să mai aud the Curse, Profesore !”
Mezz Mezzrow, poreclit Profesorul, închide ochii în spatele ochelarilor, ridică clarinetul spre tavan şi interpretează the Curse of an aching heart (Blestemul unui suflet terminat ).
în camerele din spatele restaurantului se interpretează o altă muzică. Sindicatul din Chicago a cumpărat la un preţ de nimic Blackhawk, cea mai mare braserie ruinată de prohibiţie. înainte de dezastru, Blackhawk producea una dintre cele mai

bune beri din Vest. Acum, ceea ce se serveşte clienţilor, în folosul şi pentru prosperitatea lui Colosimo, Torrio şi Capone nu este decât aşa-zisul alcoole permis de lege, cu alcolemia de 0,5%.
Zilnic, butoaiele cu pretinsa bere legală sunt încărcate în camioane şi livrate, prin rotaţie, fiecăruia din marile localuri de noapte, propietatea sindicatului. în această seară a venit rândul lui Arrowhead să primească marfa. Frank Nitti şi Sam Hunt, zis sac de golf, deoarece îşi cară mitralierele într-un sac de golf, purtat cu mare grijă de un om de încredere, indiferent unde se duce – supraveghează distribuirea şi descărcarea mărfii. La Burn-ham, butoaielor li se scoater dopul, sunt golite de o parte din conţinut şi sunt din nou umplute cu un lichid cu efect exploziv în capul clientului, făcut din-tr-un amestec de alcool şi bere. Al Capone este de faţă, supraveghiind operaţiunea. Pentru el, să diri-jeje piaţa neagră a whiskyului sau a ginului a devenit o joacă de copil: o livrare pe lună a ajuns suficientă pentru a duce o viaţă lipsită de griji. Dar, spre deosebire de whisky şi gin, organizarea distribuirii berii cere mai multă grijă şi o metodă bine pusă la punct. Aceasta din cauza faptului că numai la Chicago, zilnic, trebuie să aprovizionezi aproape zeci mii de restaurante, zece mii de restaurante pe care trebuie să le fereşti de concurenţă dar şi de controalele poliţiei. Pentru a reuşi fără să greşeşti ai nevoie de o organizaţie bine pusă la punct, ce se poate adapta rapid la orice situaţie se iveşte pe neaşteptate, o organizaţie din cincizeci de oameni rapizi şi decişi să calce pe oricine în picioare.
în mijlocul acestui grup de bărbaţi capabili de orice, Al Capone joacă rolul de caporal. Faptul că este pus să supravegheze funcţionarea aceste maşinării deja puternice, de distribuire ilegală a alcoolului, îi va permite să cunoască în amănunt structura organizaţiei, dar după ce a văzut şi a înte-les totul, a-nceput să se gândească să pună în funcţiune o organizaţie mult mai mare şi mai profitabilă. Până răsare soarele, Al Capone circulă, supraveghează, se implică, verifică marfa şi nu părăseşte restaurantele unde livrează marfa decât după ce totul este în regulă pentru a mai trece o dată în revistă reţeaua de Lupanars-Monoprix, infinţată de Big Jim Colosimo la iniţiativa lui Al Capone.
Cel mai celebru din lanţul acestui tip de restaurante este The Roamer-Inn. Se află pe strada 119, în apropiere de Bulevardul Western. Cum deschizi uşa, te trezeşti într-o sală mare. La dreapta, un lung bar din lemn lustruit, la stânga, primele păcănele din Chicago. în fund, o uşă cu două batante, ca în filmele cu cow-boy, dă spre o a doua încăpere unde stau prostituatele, aşezate pe bănci înşurubate de podea. Intri, te uiţi, alegi. Fetele nu fac nazuri. Dacă strâmbă din nas la vreun client, sunt date cu capul de toţi pereţii. Spectacolul este non stop.
Favorita lui Al Capone este Marcella. Este solidă, înaltă, roşcată, bine făcută. Pretinde că este franţuzoaică, ceea ce excită clienţii, deoarece tot ce era de origine sau fabricaţie franceză era foarte la modă. în plus, franţuzoaicele aveau reputaţia că erau meseriaşe, aşa de versate că făceau să prindă viaţa şi organul unui boşorog. Cu toate că este preferata lui Al Capone, acesta nu este leşinat după ea. în afară de munca pe care o face şi ceea ce el numeşte „combinazzione” nu-i place altceva decât spaghettele. Preferă să-l lase pe Big Jim Colosimo să stea băgat până-n gât între picioarele fetelor.
Ultima pe care a băgat-o-n seamă Al Capone a fost Dale Winter. Venise la Chicago cu o trupă de cântăreţi australieni. Impresarul a fugit cu banii. Dale Winter s-a trezit singură într-un oraş unde nu cunoştea pe nimeni,cu doar doi dolari în buzunar. Era blondă, înaltă, puternică, cu o privire blândă. Ca să nu moară de foame, dă o probă de voce la biserica metodistă de pe Bulevardul South Park, cea mai selectă biserică din Chicago. Preotul este încântat. Niciodată un asemenea talent nu a fost oferit auditoriului cu atâta decenţă. Este angajată imediat, urmând să fie plătită cu ora.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Furturile prin efracţie din societăţi comerciale au scăzut cu 19%, în primele 9 luni ale anului,faţă de aceeaşi perioadă din 2019

În primele 9 luni ale anului, în urma activităţilor de control, constatare şi sancţionare a faptelor ilegale în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor, infracţiunile cu violenţă comise în societăţi împotriva persoanelor care operează cu numerar şi faptele de furt prin efracţie din societăţi au scăzut.Poliţiştii desfăşoară permanent […]