Delir şi nebunie în perioada interbelică (LVII). De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Alibiul „42”
Atunci când s-a hotărât să ia legătura cu Big Jim Colosimo, Al Capone era la curent cu războiul dintre cele două publicaţii ce-şi revendicau cele mai bune locuri de vânzare. Cu toate că a acceptat să fie bodyguard-ul noului său patron, nu avea de gând sâ rămână prea mult timp în acest post. Pentru un asasin profesionist – în general indiferent la tot ceea ce se petrece în jurul său atâta vreme cât nu i se cerea să ucidă, indiferent chiar şi faţă de femeile pe care le plătea cu banii obţinuţi de pe urma asasinatelor – Capone a făcut un gest uimitor, nemaiîntâlnit la cei ce se ocupau cu executarea comenzilor de eliminare a indivizilor prea incomozi: a căutat să aibă neapărat o „acoperire”. La nr. 2222 de pe buleverdul South-Wabash, a închiriat la parter o cameră ce avea o fereastră de tip vitrină ce-i permitea, în caz de ceva, să vadă perfect de bine strada şi să riposteze.
A mobilat camera cu un pian vechi, trei mese, un balansoar, câteva covoare, un acvariu, un ghiveci lat cu flori, un trombon şi o bibliotecă unde a pus la vedere o Biblie. Pe uşă, cu litere gotice ca şi cum ar fi dorit să fie pe placul unei eventuale clientele de origine germană, de altfel foarte numeroasă la Chicago, scrisese:
Alphonse Capone Negustor de curiozităţi Mobib de ocazie
Celebrul „42”, cum se spunea la Chicago, era un imobil cu adevărat celebru. Douăsprezece crime avuseseră loc în interioarul său, iat făptaşii nu fuseseră niciodată descoperiţi. „42”-ul avea trei etaje, iar la parter un restaurant unde putea veni oricine şi un bar unde erau admişi doar cei de-ai casei. La primul etaj erau amenajate săli de joc, poolroom-uri (săli de biliard), birouri închiriate la bookmaker-i, pariori de profesie, ce primeau şi notau pariurile. La etajul doi şi trei erau camere unde puteai să cumperi şi, dacă aveai chef, chiar să consumi droguri plus prostituate.
Colosimo era proprietarul lui „42”. în această clădire îi primea pe oamenii săi, discuta cu Torrio despre afacerile ce le puneau la cale şi trasau linia generală a viitoarelor activităţi. în această clădire, banda a pus la punct toate amănuntele pentru a trăi din plin una dintre cele mai extraordinare perioade pe care a cunoscut-o: prohibiţia.
în data de 18 decembrie 1917, Senatul şi Camera reprezentanţilor a scos alcoolul în afara legii. Cu o majoritate de două treimi, parlamentarii au modificat Constituţia şi, printr-un text devenit celebru sub denumirea de alXVIII-lea Amendament, au decretat că „la un an după ratificarea acestui articol, se va interzice fabricarea, vinderea, transportul băuturilor ce ameţesc consumatorii, între graniţele Statelor Unite”.
Desigur, mai rămânea de stabilit care erau „băuturile ce ameţesc consumatorii”. A trecut un an şi tot nu s-a stabilit care erau băuturile ce ameţeau consumatorii.La Chicago unde se pregătea deja piaţa neagră a alcoolului, toată lumea se întreba: O fi vorba despre whisky? O fi vorba despre vin?
Pe 28 octombrie 1919, Volstead Act oferă un răspuns brutal ce nu permitea niciun comentariu: se consideră ameţitoare orice băutură ce conţine mai mult de o jumătate de grad de alcool. în această situaţie, vinul, berea, cidrul sunt interzise ca şi whiskyul şi ginul. Drept urmare, vor fi închise imediat distileriile, braseriile, restaurantele. Big Jim Colosimo sare în sus de bucurie: în noile condiţii, nimeni nu va duce lipsă de lucru. De asemenea, geniul malefic al lui Al Capone va avea parte de un teren de acţiune pe măsura sa.
Un oarecare Vincent Cosmano îl „arde o amendă” pe Colosimo. Din cauza unei poveşti încurcate cu nişte fete puse la lucru în nişte „bombe” ce nu trebuiau să funcţioneze, Cosmano i-a cerut lui Colosimo o despăgubire de cinci mii de dolari. îi transmite lui Colosimo să i se aducă banii la ora 11 seara, la intersecţia dintre bulevardele Division şi Western, în faţa Academiei de biliard a lui Emil Glick.
” – Ce să fac? zice Big Jim. Plătesc sau nu?”
Torrio se uită la Al Capone.
” – Pe mine nu mă cunoaşte nimeni, zice Scarface. Pot să mă duc să arunc o privire.”
Al Capone, fără să mai adauge nimic, cu pălăria trasă peste ochi, cu o scobitoare între dinţi, iese din cameră.
Este miezul nopţii. Nick Grecul intră în clădirea „42” de parcă îl fugăresc toţi dracii din Chicago.
” – Aţi aflat? Cosmano ! Are optsprezece găuri în el ! Poţi vedea bulevardul Michigan prin el.
” – Nu mai spune ! exclamă Torrio, ridicând o sprânceană. Cosmano? Se lăuda că este tare ca betonul, că ricoşează gloanţele de pe el. Se ştie cine l-a asasinat?”

  • Nu. Un necunoscut. A venit cu un Ford pe Western. Cosmano era chiar sub semafor. Tipul a aşteptat să treacă pe roşu. A pornit. Uşurel. S-a oprit şi a băgat optspreze boabe în Cosmano. Când semaforul a trecut pe verde, tipul a demarat, dar nu s-a grăbit de parcă venise să cumpere grapefruit.
    ” – Să-mi aduci aminte să-i trimit trandafiri lui Cos-mano”, spune Big Jim.
    Uşa se deschide. Liniştit şi zâmbitot intră Al Capone.
    ” – Nu ştiu ce se întâmplă cu mine în seara asta, dar mă cam dor dinţii. Poate m-a tras curentu’, spune el.
    ” – Lasă că face bine o durere de dinţi, spune Torrio. Asta dovedeşte că eşti în viaţă. Pe Vincent Cosmano n-o să-l mai doară niciodată dinţii.
  • A fosr omorât? întreabă Capone.
  • Acum o oră. în faţă, la Glick.
  • Nu-l cunosc. Era un prieten de-al nostru? Am să pun şi eu bani pentru coroană.
  • Eşti un tip de treabă”, zice Big Jim.

A doua victimă se numeşte Joe Howard. Era o bătrână lichea foarte originală prin comportament, ce aparţinea generaţiei marilor bandiţi ce făcuseră viaţă grea oamenilor cinstiţi din Far West. Era un vagabond de care se temea toată lumea, ce parcursese, între 1880 şi 1910, toată America, în vagoanele ce transportau marfă. Deşi era amestecat cu tot felul de haimanale, Howard opera mereu de unul singur, jefuind o fermă, atacând un călător singuratic sau spărgând seiful unei bănci dintr-un sat.
Acest trecut eroic îi conferise lui Joe prestigiu, dar şi un aspect pitoresc. Nu venea niciodată pe la „42”, dar era nelipsit de la barul lui Heinie Jacobs, aflat pe bulevardul South-Wabash, la nr. 2300. După ce turna în el al doisprezecelea whisky sec, începea să-şi povestească viaţa şi nu rata niciodată ocazia să spună că pentru el Colosimo era un mucea, că asasiniţii plătiţi de el, nişte rahaţi, iar el Joe Howard, dacă ar fi avut chef, îi trântea pe spate doar trăgându-le o palmă, o singură palmă, nu mai mult.
Până la urmă a ţinut morţişi să demonstreze că nu doar vorbeşte ca să nu-l ia somnul la bar. întâi a încercat să dea o spargere la distileria lui Old Rose, unde Big Jim investise bani. A dat-o-n bară, dar şi-a scos pârleala furându-i lui Colosimo un camion plin cu gin.
A doua zi, fiindcă asta-i era firea, la Heinie, Joe se umflă în pene. se dă rotund, ca el nu mai este nimeni în tot oraşul Chicago. Brusc, uşa este lovită de perete. Joe Howard se răsuceşte pe călcâie, să vadă cine a intrat. Ridică braţul:
” – Salut, Al”, spune el.
Au fost ultimele cuvinte ce a mai apucat să le rostească. I se răspunde cu şase focuri de armă. Joe cade cu faţa înainte. Conform afirmaţiei căpitanului Mac Mahon, după terminarea anchetei, cele şase gloanţe au fost trase în capul lui Joe Howard.
” – însemnatul ăsta e dat dracului”, zice Big Jim.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Jandarmii dâmboviţeni au continuat verificările privind respectarea măsurilor de limitare a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2

Întrucât numărul de cazuri nou confirmate este în continuă creştere, pentru prevenirea şi combaterea infectării cu noul coronavirus, jandarmii dâmboviţeni au executat zilnic misiuni de verificare a respectării măsurilor impuse de autorităţi.Astfel, în perioada 12 – 18 octombrie a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului, alături de poliţişti au fost desfăşurate acţiuni […]