Delir şi nebunie în perioada interbelică (LIX)De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Dar, la câteva zile după angajare, intrând să bea un pahar cu lapte, într-unul din noile restaurante ale oraşului, preotul bisericii metodiste tresare: în fundul sălii, îmbrăcată într-o rochie neagră simplă, cu părul strâns cu o bentiţă, o femeie dirijează chel-neriţele, se duce la bucătărie, revine la casa de mercat, salută clienţii şi vorbeşte cu ei, zâmbeşte noilor sosiţi. Preotului nu-i vine să creadă ceea ce vede. Femeia nu era alta decât Dale Winter.
Acum câteva zile se întâlnise cu Colosimo a cărui pasiune erau femeile planturoase şi bel canto-ul.
” – Ce faceţi aici? întreabase Colosimo.

  • Duminica, cânt la South Park.”
    S-a dus s-o asculte cum cântă. S-a întors plin de entuziasm, de admiraţie. Nu mai auzise o asemenea voce splendidă. O asemenea voce l-a făcut să se simtă în al nouălea cer.
    ” – Nu trebuie să rămâi aici, draga mea. Caruso este prietenul meu. Am să aranjez să de asculte, să vadă cum cânţi. De altfel, sunt sigur că Campianini ce dirijează Opera din Chicago, când te va auzi, fără discuţii, te va angaja. îţi promit eu că aşa se va întâmpla.”
    Colosimo s-a ţinut de cuvânt. Fără să-şi dea seama, Dale Winter este luată de valul declanşat de Colosimo. Caruso, care de fiecare dată când vine le Chicago, trage la Colosimo, acum, la chemarea acestuia se deplasează apecial din New York pentru a o asculta pe Dale. Se arată mulţumit. Ia legătura cu Campanini, presându-l să-i dea o şansă lui Dale. în această situaţie, preotul metodist nu mai are timp s-o concedieze pe Dale. Pleacă ea de bună voie, ameţită de promisiunile ce i s-au făcut. Este nerăbdătoare să cânte pe scena Operei din Chicago.
    Lui Dale Winter nu-i vine să creadă ce noroc a dat peste ea. Colosimo a ajuns să-i mănânce din palmă, îi oferă rochii peste rochii, paltoane din blană, bijuterii, conducerea restaurantelor pe care le are, mai mult chiar, îi oferă lui Dale întreaga sa avere şi, până la urmă, o cere de soţie. în cincisprezece zile, divorţează de prima sa soţie, Maria Morisco, patrona a două stabilimente de prostituţie în cartierul şic al Chicagoului. Maria Morisco este o patroană nemiloasă: le cere fetelor să aibă zilnic un anumit număr de clienţi pentru a nu scade profitul. Este atentă la tot ce mişcă în casele sale de toleranţă. Dacă una din fete greşeşte, nu iartă nimic.
    Astfel, în aprilie 1920, Dale Winter devine doamna Colosimo. Dar, în seara nunţii, Big Jim, ce bea o sticlă de chianti cu cei doi prieteni ai săi, Johnny Torrio şi Al Capone, face o remarcă nefericită.
    ” – Ai dreptate, Al, spune Colosimo. în viaţă trebuie să fii ambiţios. Mereu tot mai ambiţios. Acum că am pus bazele unei noi familii, o familie adevărată, voi avea nevoie de tot mai mulţi bani. Voi sta o săptămână în Indiana. După ce mă întorc, o să vedeţi de ce este în stare bătrânul Colosimo.”
    Dar n-a mai avut timp să le dovedească celorlaţi de ce poate fi în stare.
    Pe 11 mai 1920, la ora şapte dimineaţa sună telefonul. Big Jim ridică receptorul. Pe jumătate adormită, Dale îl aude răspunzând:
    ” – Da… Desigur… De acord… Să nu faci nimic până nu apar eu… Sosesc imediat.”
    Lui Dale i se pare că Big Jim are vocea unuia neliniştit, dar Colosimo o calmează, o sărută, sare din pat.
    ” – Culcă-te, nu-i nimic grav, când mă întorc te iau să mâncăm împreună la restaurant.”
    !şi sună şoferul şi pleacă fără să mănânce. în urma lui, destul de departe, în urmăreşte un Ford negru. Deodată, în faţa unui restaurant deschis la acea oră matinală, îi spune şoferului:
    ” – Opreşte-te, voi încerca să-i dau un telefon lui Luigi.”
    Luigi este unul dintre avocaţii săi. Colosimo intră ca vijelia în restaurant. ” – Unde-i telefonul? – Cabina este în fund, la stânga, lânga bucătărie.”
    De trei ori încearcă să ia legătura cu Luigi, dar are ghinion. Luigi nu-i răspunde. Deodată, focuri de armă sfâşie tăcerea din restaurant. Un bărbat intrase folosind uşa destinată angajaţilor şi trăsese. De şase ori. Când angajaţii care, înspăimântaţi, se trântiseră la podea, ridică capul, îl văd pe Big Jim lugit pe jos în propria sa baltă de sânge. Niciodată ca până acum nu a părut că este aşa de imens. Până la urmă, vine şoferul lui Big Jim şi ridică. Este ajutat de ceilalţi, cadavrul fiind întins pe o masă. Nu

mai aveau ce face pentru el. Era deja ţeapăn. înh buzunare nu i s-au mai găsit cei cincizeci de mii de dolari pe care-i luase în grabă, nici carneţelui cu coperţile din piele roşie pe care avea mereu asupra sa.
Două zile mai târziu, acelaşi Ford ce-l urmărise pe Colosimo, se deplasează la ora 11 seara, la periferia nesigură a oraşului Chicago. De data aceasta, Al Capone se duce la Cicero. Torro vrea să discute cu el. Joe Batters este la volan. în dreapta şoferului, cu pălăria cu panglică aurie trasă pe ochi Scarface pare că doarme.
” – Am ajuns, Al,

  • Foarte bine. Parchează sub copaci.”
    Casa unde-l aşteaptă Torro dă spre o esplanadă cu sicomori. Capone se uită la ceas. Ora 11 seara şi două minute.
    ” – Să vă însoţesc? întreabă Joe Batters.
  • Nu. Aşteaptă-mă. Nu voi sta mai mult de o jumătate de oră.”
    Fără să-şi dea seama de ce, Capone nu este totuşi în apele lui. Trece o dată prin faţa casei fără să se oprească: este clasica casă din cartierele rău famate aericane cu bar la parter, jocurile de noroc la primul etaj şi cu prostituatele ce aşteaptă clienţii, la ultimul etaj. Capne observă că nu este nici un pic de lumină pe culoarul de la intrare. „Cu lumina pe care o aruncă luna, voi fi o ţintă uşoară”, îşi zice el. Totuşi se reîntoarce, împinge uşa şi dintr-un reflex instinctual se lipeşte repede de perete. în acelaşi moment, o rafală de mitralieră ciuruie noaptea. Gloanâele trec la 25 de centimetri de Al Capone, făcând clădirea să zdrăngăne, smulgând din zid bucăţi de tencuială. Toată lumea dă fuga să vadă ce s-a întâmplat. Desigur, cel ce a tras a dispărut fără urmă. Foarte calm, Al Capone îşi şterge pălăria cu manşeta hainei.
    ” – Mă duc să discut cu Johnny, spune el.
  • Este sus, te aşteaptă, Capone, îi spune unul dintre cei veniţi să vadă ce s-a-ntâmplat.
    în spatele biroului său pe care se află patru telefoane şi repertoare, Johnny Torrio, palid, îl aşteaptă.
    ” – Se pare că nu prea sunt iubit prin cartier tău, spune Capone.
  • îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, Al. înţelege că nu puteam să ghicesc că se va întâmpla aşa ceva. în clădirea asta este un permanent du-te vino.”
  • Desigur, ai dreptate, dar dacă din întâmplare afli cine a tras, spune-i să ochească mai bine, fiindcă dacă mai ratează şi a doua oară, s-ar putea să se lase cu rău pentru el…
  • Ia zii, Al, doar nu crezi că sunt amestecat în traba asta? Nu este stilul meu. Nu obişnuiesc să pun să-mi fie urmăriţi prietenii pentru a se trage în ei, ca naiba.”
    „Ah, ce javră bătrână îmi eşti! scrie Al Capone, mai târziu, în Memoriile sale. Nu numai că a plătit pe unii ca să mă elimine, dar se mai şi prefăcea că-mi este prieten. Acest fel de a fi pe care-l avea, m-a făcut să-mi fie greaţă de el. Ce trebuia să fac? Să rup legăturile cu el sau să-l determin să lucreze cu mine pentru ca, la momentul potrivit, să-l scot din circulaţie? Nu am de ce să mă prefac, dar atunci, în seara aceia, când l-am avut în faţa ochilor, am simţit o mare nevoie să-i descarc în burtă tot încărcătorul. Dar, după cum v-am spus mereu, am fost şi rămân un sentimental. Deci, cunoscând omul, am ales a doua soluţie.”
    ” – Nu, răspunde Al. Sunt sigur că nu ai niciun amestec. Dacă nu era aşa, nu eram aici. Şi fiindcă suntem ca între prieteni, să vorbim cu cărţile pe
    faţă.
  • De acord, Alfonso.
    Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Premieră pentru învăţământul universitar din România: locurile la Masterul didactic, ocupate integral

Opt universităţi pilotează, în anul universitar 2020-2021, pentru prima dată în România, programe de studii universitare de master didactic, la forma de învăţământ cu frecvenţă.Faţă de această iniţiativă, tinerii care doresc să îmbrăţişeze o carieră didactică au manifestat un deosebit interes, fiind ocupate toate locurile din planul de şcolarizare.Cele opt […]