Delir şi nebunie în perioada interbelică (LIII) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator Lumina becurile închisorii a oscilat
Pe 22 august, în zori, atât la Paris, cât şi la Boston, plouă. Ploaia cade peste procesiunea de oameni ce protestează în favoarea lui Sac-co şi Vanzetti.
în ajun, partidul comunist a organizat un ull-tim miting la Pre-Saint-Gervais, pe colina Chapeau-Rouge. Protestatarii s-au strâns pe bulevardul Serurie, dar poliţia, dirijată de domnul Chiappe, aflat în mijlocul evenimentelor, a împiedicat extinderea protestelor în tot Parisul. Cu toate acestea au fost altercaţii violente ce s-au terminat cu rănirea unor persoane. Asupra unor comunişti arestaţi s-au găsit, în buzunare, şişuri deschise.
Domnul Vaillant-Couturier a citit cu dificultate, în mijlocul mulţimii gălăgioase, telegramele venite din Boston. Una dintre ele se referă la măsurile de protecţie:
„Marele zid al închisorii din Charlestown este păzit de agenţi puşi pe trei rânduri, înarmaţi cu mitraliere şi grenade. Grupuri de soldaţi, dispunând de arme automate, au ocupat dispozitive de luptă pe străzile învecinate şi în apropierea podurilor ce duc la închisoarea din Charlestown.
Puternice proiectoare au fost instalate pentru prevenirea unui atac pe timp de noapte.”
A doua telegramă anulează ultimele speranţe legate de eliberarea lui Sacco şi Vanzetti:
„Judecătorul Louis D. Brandois, de la Curtea supremă a Statelor Unite, a refuzat dreptul de habeas corpus în favoarea celor doi condamnaţi la moarte şi admite o nouă respingere a amânării executării pedepsei.
Judecătorul Brandois a declarat că decizia sa a fost dictată de preocuparea de a nu lăsa impresia că cedează la ameninţările primite şi la presiunile politice făcute asupra sa.”
în toate marile oraşe ale lumii majoritatea oamenilor au avut un somn agitat. în acea zi de luni, pe măsură ce treceau orele, tensiunea creşte tot mai mult.
La ora 11, alte forţe de ordine sunt trimise spre închisoarea din cartierul Charlestown: soldaţi înarmaţi în maşini, side-caruri dotate cu mitraliere mari ce le vezi doar în dotarea avioanelor şi chiar un camion cu un reflector enorm al cărui fascicol poate, în timpul nopţii, să străpungă ceaţa pe o lungime de trei kilometri. Noul detaşament cu soldaţi a sosit cu sirenele pornite. Vanzetti, auzind tot acest zgomot, se ridică brusc în picioare. încelege că nu mai există nicio speranţă de a fi eliberat. Cei doi au înţeles că acum chiar nu mai au nicio şansă de amânare a sentinţei, de rejudecare. Vanzetti se apropie de gratiile uşii celulei, strânge barele cu mâinile şi strigă:
” – Nicola, mă auzi?”
Sacco îi răspune:
” – Da… Priveşte!”
Lumina descreşte în intensitate până aproape se stinge. Celor doi li se strânge inima. Oare e semnul unei acţiuni disperate, încercată de prietenii lor? Lumina îşi revine în intensitate, după care începe iarăşi să descrească. Vanzetti tace. Se îndepărtează de uşa celulei. Acum, îşi aduce aminte. înaintea fiecărei execuţii, se face proba pentru a se vedea dacă scaunul electric funcţionează bine, din această cauză lumina becurilor devine palidă, aproape stingându-se… Madeiros, un alt condamnat, ce va fi executat în aceiaşi zi cu Sacco şi Vanzetti, începe să urle. îi înjură pe gardienii ce se plimbă pe culoar, pe judecători, pe bogaţi, pe puternicii zilei şi chiar pe Dumnezeu. Strigă, scoate gemete ca un animal în agonie. Stând pe pat, Vanzetti îşi masează gleznele rănite de lanţurile ce le poartă. Un zâmbet ciudat îi apare pe buze. Se aud clopotele închisorii. Deja este ora douăsprezece la amiază.

Când la Boston este ora douăsprezece ziua, la Geneva este ora zece seara. Mulţimea este tot mai înfierbântată. La Plain-palais, în piaţa Neuve, pe strada Colisee, lupte bine organizate opun poliţia şi mulţimea. Pe strada Necker, este asediat un post de poliţie. Se aud focuri de armă. Poliţia trage în mulţime. Mulţimea trage în poliţie. Morţii şi cei răniţi grav sunt transportaţi la Politehnică. Manifestanţii pătrund în sala de cinematrograf a oraşului, sfâşie pânza ecranului, străpung cu cuţitele fotoliile, sparg oglinzile. Palatul S.D.N. este devastat. La mii de kilometri de Geneva, la Saint-Nazaire, un post de poliţie este asaltat de mulţimea violentă. La Limoges, o manifestaţe monstru umple străzile oraşului. Mussolini încearcă un ultim demers în favoarea „italienilor ghinionişti”. Avocatului Arthur Hill i se pune la dispoziţie un tren special şi pleacă la Washington. Cere să fie primit în audienţă de preşedintele Coolidge.
” – Mişcarea noastră de apărare nu este de inspiraţie bolşevică, spune el preşedintelui. Din cei trei sute şaizeci de mii de dolari pe care i-am primit, doar şase mii vin din mediile comuniste. Spuneţi că au profitat de noi? Cred că dumneavoastră le-aţi furnizat argumentele. Să dea Dumnezeu să nu le furnizaţi şi mai multe argumente.

  • Nu pot să fac nimic, luaţi legătura cu Fuller.”
    Guvernatorul din Massachusetts a plecat de la reşedinţa sa din Rye Beach la ora cinci dimineaţă. De şapte ore tot primeşte delegaţii ce se succed din zece în zece minute. Le ascultă, imobil, cu ochii albaştri fixând, pe deasupra vizitatorilor, portretul lui Washington. Când delegaţiile tac, spune cu voce joasă:
    ” – îmi pare rău dar atitudinea mea este dictată de lege.”
    Se ridică pentru a da de înţeles că întrevederea s-a terminat:
    ” – Se va aplica legea.”
    Din când în când, i se aduc telegrame. La New York, Chicago, Boston au loc mitinguri violente, aşa cum era de aşteptat. Peste tot, poliţia controlează situaţia.
    ” – Următorii.
  • Sunt două doamne”, spune uşierul. Rosa Sacco şi sora lui Vanzetti intră,
    timide, cu ochii plini de lacrimi. Avocatul Mas-munno, care le însoţeşte, pare şi el foarte emoţionat. Rosa Sacco se aşează pe marginea fotoliului ce-i este indicat. Mai are puţin şi va aluneca de pe fotoliu, va cade în genunchi. Guvernatorul Fuller devine rigid.
    ” – Aveţi copii ca şi mine, spune ea cu voce scăzută, aproape şoptit. Mă adresez tatălui. Fie-vă milă, domnule… Milă de nişte nevinovaţi!
  • Eu cred că sunt vinovaţi.
  • Ah!…”
    Rosa Sacco se prăbuşeşte în fotoliu. Luigia Vanzetti, în lacrimi, vorbeşte şi ea: ” – Acordaţi-le o amânare.
  • Imposibil.”
    Alvin Fuller se ridică.
    ” – îmi pare rău. Atitudinea mea este dictată de lege. Justiţia îşi va urma cursul.”
    Când rămâne singur, pune mâna pe telefon. O linie directă îl pune în legătură cu închisoarea.
    ” – Alo!… Execuţia să aibă loc la ora stabilită… „
    Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

1 octombrie, Ziua Internaţională a Medicului

Medicul este acel om care îşi dedică trei sferturi din viaţă sau chiar mai bine învăţării, iar cei mai mulţi nu se opresc niciodată din a şti mai mult. Începând cu anul 1984, pe 1 octombrie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Medicului.În România, medicina este una dintre cele mai căutate […]