Delir şi nebunie în perioada interbelică (L) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Sacco se ridică încet, câteva secunde se uită insistent la judecător şi începe să vorbească calm, cu voce potolită:
” – Niciodată n-am văzut, niciodată n-am auzit, niciodată n-am citit că în istoria omenirii a existat un tribunal aşa de nemilos, aşa de plin de cruzime ca acesta, unde mă aflu acum. îmi dau seama că sentinţa finală va fi cea a unei clase împotriva altei clase sociale, va fi sentinţa bogaţilor împotriva săracilor. Din această cauză sunt aici, pe această bancă a acuzaţilor, nu a acuzatorilor, deoarece fac parte din clasa celor oprimaţi. Dumneavoastră, dumneavoastră sunteţi opresorul… îl las pe tovarăşul meu Vanzetti să vorbească: cunoaşte mai bine decât mine limba engleză. De altfel, judecătorule, ce aş putea să mai spun în plus faţă de ceea ce cunoaşteţi deja? Ştiţi de ce sunt aici. Ştiţi de ce, timp de şapte ani, eu şi sărmana mea soţie am fost persecutaţi.Ştiţi de ce suntem condamnaţi la moarte. Şi, de asemenea, ştiţi că niciodată nu am fost vinovaţi. Niciodată, nici ieri, nici azi. Şi niciodată nu voi fi vinovat.”
O linişte apăsătoare se lăsă peste sală. Nu se aude decât scârţâitul peniţelor ziariştilor şi tusea grefierului care-l arată pe al doilea acuzat şi spune:
” – Bartolomeo Vanzetti, aveţi de spus ceva ce ar putea contrazice verdictul Curţii?”
Vanzetti este deja în picioare. Privindu-l, îţi dai seama că încearcă să se controleze, se vede puternica stare de emoţie ce-l stăpâneşte, furia din sufletul său, iar vocea, calmă, indiferentă, nu este de fapt vocea sa obişnuită.
” – Niciodată, de când trăiesc pe acest pământ, nu am comis vreo crimă, spune el, privindu-şi mâinile. Desigur, am destule păcate, dar n-am omorât pe nimeni niciodată. De altfel, toată viaţa m-am luptat împotriva comiterii de crime, nu doar împotriva crimei pe care morala şi legea oficială o condamnă, dar şi împotriva crimei pe care morala şi legile oficiale le aprobă: mă refer la exploa-toarea omului de către om. Din această cauză mă aflu acum aici. Şi acest lucru explică de ce vrezi… vreţi să mă eliminaţi.”
Trece cu limba peste buzele ce i s-au uscat, îşi şterge fruntea cu dosul palmei, continuând să vorbească cu o voce mai gravă, mai calmă:
” – Stimate judecător, ştiu că nu există pe lumea asta un judecător mai îndârjit şi mai crud cum sunteţi dumneavoastră faţă de noi. V-aţi opus la revizuirea procesului nostru. încă de la început aţi fost împotriva noastră, chiar dinainte de a ne fi văzut. în mod public, de mai multe ori, v-aţi exprimat ostilitatea şi dispreţul faţă de noi, în prezenţa prietenilor dumneavoastră, la Clubul Universităţii din Boston. Am fost judecaţi într-o vreme de excesiv de mare isterie şi ură împotriva străinilor, iar aceste vremuri pe care le trăim are judecătorii pe care doreşte să-i
aibă… „
Vanzetti tace un moment, apoi

ridică vocea, încetând să se mai adreseze judecătorului. Se întoarce către publicul din sală:
” – Nu doresc ca nici un câine, nici un şarpe, nici cea mai amărâtă creatură inferioară să îndure ceea ce am îndurat noi pentru nişte crime pe care nu le-am comis. Părerea mea este că noi suntem condamnaţi pentru cu totul alte crime de care suntem învinovăţiţi. Sunt condamnat pentru că sunt un extremist. Da, sunt. Sunt condamnat pentru că sunt italian. Da, sunt. De asemenea, sunt convins că dacă aţi putea să mă ucideţi de două ori, aţi face-o, dar vă spun că dacă ar fi s-o reiau cu viaţa de la capăt, tot acelaşi lucru aş face… Am terminat cu ceea ce aveam de spus.”
Judecătorul nu clipeşte. Vocea sa este la fel de indiferentă ca în ziua în care a început procesul. Nu şi-a lăsat în jos privirea, când Vanzetti s-a uitat la el. Loveşte de trei ori cu ciocănelul de lemn.
” – Coform legii valabile în Massachusetts, juriul este cel ce decide dacă uun acuzat este vinovat sau nu. Curtea nu se amestecă în desfăşurarea acestui proces. Obligaţia Curţii este doar să pronuţe sentinţa.
întâi, Curtea pronunţă sentinţa pentru Nicola Sacco. Este judecat şi decis de către Curte că dumneavoastră, Nicola Sacco sunteţi condamnat la pedeapsa cu moartea prin electrocutare în săptămâna ce începe cu ziua de duminică 10 iulie a anului Domnului 1927. Aceasta este sentinţa conform legii.
Este judecat şi decis de către Curte că dumneavoastră, că dumneavoastră Bartolomeo Vanzetti… „
Vanzetti se ridică brusc în picioare:
” – Permiteţi, Onorabile, un minut vă rog… Trebuie să discut cu avocatul meu…
-… Că dumneavoastră, Bar-tolomeo Vanzetti sunteţi condamnat la pedeapsa cu moartea…
Se aude un ţipăt sfâşietor: este Sacco. în picioare, cu mâinile întinse înainte, Sacco urlă:
” – Ştiţi că sunt nevinovat! Ştiţi că aţi condamnat la moarte doi oameni nevinovaţi.
-… prin electrocutare în săptămâna ce începe cu ziua de duminică 10 iulie a anului Domnului 1927, spune cu o voce indiferentă judecătorul. Aceasta este sentinţa pronunţată conform legii. Şedinţa se suspendă.”
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

bookbox Imperiul melancoliei Zăpada îngerilor, de George loniţă, Editura Grinta

Scriitorii care îşi consumă mult din timpul lor pe tărâmurile melancoliei sunt rari, sunt rari pentru că nu oricine are disponibile toate acele însuşiri necesare pentru a se descurca pe aceste vaste şi încâlcite teritorii ale firii umane, pe aceste teritorii unde se modifică, se contorsionează stările interioare, se modifică […]