Published On: mar, mart. 12th, 2013

DEJA VU! Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul al III-lea al turneului de la Indian Wells

nichiduta.ro

soranaSorana Cîrstea (locul 30 WTA) a părăsit turneul de la Indian Wells în turul al treilea pentru al doilea an la rând, tot în faţa polonezei Agnieszka Radwanska (poziţia a patra în ierarhia mondială), scor 7-6 (3), 3-6, 4-6.
Partida, una deosebit de spectaculoasă, dar în care Sorana a acuzat dese probleme cu rachetele de joc, a durat două ore şi jumătate.
Târgovişteanca de 22 de ani a fost susţinută din tribune de un grup de aproximativ 12 persoane, care au avut şi o pancartă, pe care scria „Sorana, tu eşti România noastră”.
Pentru participarea la acest turneu, jucătoarea română va primi 80 de puncte WTA şi 26.000 de dolari.
Anul trecut, Sorana Cîrstea a fost învinsă, tot în turul al treilea, de aceeaşi Radwanska, scor 2-6, 4-6.
A fost al patrulea eşec în faţa polonezei din şase partide. Unicele două victorii ale româncei datează din 2006, de la Stockholm, respectiv din 2009, de la Los Angeles.
Doi români au jucat finala turneului de la Indian Wells, de-a lungul timpului: Ilie Năstase, în a doua ediţie a turneului masculin, în 1975 (5-7, 2-6 cu australianul John Alexander), şi Irina Spîrlea, la a noua ediţie a competiţiei feminine, în 1997, (2-6, 1-6 cu americanca Lindsay Davenport).

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro