Decăderea morală şi economică a Occidentului

baniProstituţia şi consumul de droguri a devenit un subiect tot mai mult discutat din punct de vedere economic, mai ales după integrarea în UE a Cehiei, Slovaciei, Poloniei, României şi Bulgariei. Recent, mai exact în data de 4 iunie, anul acesta, guvernul belgian s-a decis să analizeze, atât cât este posibil, ciferele care indică veniturile neimpozabile încă, obţinute din traficul cu droguri şi prostituate. Belgia nu este, în realitate, primul stat european care aduce în discuţie această problemă economică. Primele state europene care au dezbătut problema veniturilor obţinute din vânzarea de droguri şi practicarea prostituţiei, au fost, în ordine cronologică, ltalia şi Anglia.
Luarea în consideraţie a veniturilor obţinute din vânzarea de droguri şi din traficarea prostituatelor a fost determinată de impunerea noilor norme ale Sistemului european de conturi (SEC). Noul sistem are de gând, începând cu luna septembrie, să ia în calcul pentru stabilirea PlB-ului fiecărui stat UE, activităţile subterane specifice traficului de droguri şi de prostituate. Logica ce stă la baza intenţiei de a impozita aceste două activităţi este destul de simplă. Este adevărat că traficul de droguri şi de prostituate este considerat ilegal dar, după cum s-a dovedit, este foarte costisitor pentru administraţia publică, deoarece toate statele sunt obligate să facă cheltuieli suplimentare pentru supravegherea, controlarea şi anihilarea reţelelor mafiote ce comercializează droguri şi, de ce să nu-o spunem pe drept, prostituate. După cum s-a constatat aceste două activităţi comerciale, chiar ilegale, sunt o sursă extraordinar de mare de bogăţie. Pe de altă parte, s-a constatat că un dealer care-şi permite să cumpere o maşină de lux este de fapt o persoană care prin activitatea sa economică şi financiară, contribuie într-o anumită măsură, la modul general, la creştere nivelului economic al ţării sale. Sumele care provin din activităţile menţionate nu sunt deloc neglijabile. Spre deosebire de ltalia şi Anglia care au înţeles încă de la începututl acestui secol că cele două tipuri ilegale de activităţi sunt o sursă nu numai inepuizabilă, dar şi foarte mare de obţinere de sume de bani ce pot transforma PlB-ul fiecărui stat într-unul foarte puternic, Belgia nu are încă la dispoziţie structurile necesare pentru a evalua oficial încasările obţinute din traficul de droguri şi prostituate. După cum a constatat Ministerul de Finanţe britanic, traficul de droguri şi prostituţia pot deveni, dacă sunt controlate riguros şi legal, o sursă inepuizabilă pentru bugetul de stat. în urma evaluărilor oficiale pe care Anglia le-a dat publicităţii în data de 29 mai, veniturile generale rezultate din cele două activităţi pot să aducă PlB-ului 10 miliarde de lire sterline, din care 5,5 miliarde lire sterline de pe urma prostituţiei şi 4,4 miliarde de pe urma vânzării de droguri, cu alte cuvinte 6,15 miliarde de euro şi, respectiv 4,9 miliarde de euro.
Atât guvernul englez şi cel italian consideră că prostituţia şi vânzarea de droguri ar trebui legalizate, respectiv trecute sub controlul riguros al Ministerelor de Finanţe, de lnterne şi de Sănătate. în felul acesta s-ar reduce destul de mult cazurile de infracţiuni generate de cele două activităţi ilegale, iar pe de altă parte ar scade numărul celor bolnavi de bolile specifice generate atât de consumul de droguri, cât şi vrecventarea prostituatelor necontrolate periodic de către medicii de specialitate. Sub acest aspect, logica este destul de simplă: legalizarea acestor două activităţi foarte prospere poate determina scoatere din subteran a veniturilor obţinute, ceea ce ar însemna obţinerea de sume de bani ce pot fi folosite pentru lucrări de interes public. Pe de altă parte, legalizarea celor două activităţi, considerate imorale, ar reduce cheltuielile necesare pentru întreţinerea unor structuri administrative destinate nu atât supravegherii şi menţinerii improbabile a unei ordini sociale, cât mai degrabă a unui fel de vânătoare care totuşi nu are efectul social pozitiv scontat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Pe drumurile din Dâmboviţa a plouat cu amenzi

In perioada 26-28 septembrie a.c., 328 de efective din cadrul lnspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Din numărul total al poliţiştilor, 283 au fost de ordine publică şi poliţie rutieră şi 35 specializaţi în investigaţii criminale şi investigarea fraudelor. Pe parcursul celor […]