Published On: mar, iul. 7th, 2015

DE LA SUFLET LA SUFLET

nichiduta.ro

Preot StefanescuPreot Ioan ŞTEFĂNESCU
În timpul activităţii Sale pământeşti, Mântuitorul Iisus Hristos a învăţat pe oameni metodele prin care să se înţeleagă şi să fie fericiţi. Printre acestea se numără milostenia şi postul. Astfel în multe din parabolele Lui, Mântuitorul arată datoria pe care Legea o cere de la fiecare om: să fie milostiv faţă de semenii săi, necăjiţi şi bătuţi de soartă.
El vede că mulţi dintre cei care îndeplineau Legea, făcând milostenie sau postind, nu erau pătrunşi în sufletul lor de aceste lucruri, că n-o făceau din convingere, din toată inima, ci doar din silă, fiindcă aşa cerea Legea, sau Preot Ioan ŞTEFĂNESCU
În timpul activităţii Sale pământeşti, Mântuitorul Iisus Hristos a învăţat pe oameni metodele prin care să se înţeleagă şi să fie fericiţi. Printre acestea se numără milostenia şi postul. Astfel în multe din parabolele Lui, Mântuitorul arată datoria pe care Legea o cere de la fiecare om: să fie milostiv faţă de semenii săi, necăjiţi şi bătuţi de soartă.
El vede că mulţi dintre cei care îndeplineau Legea, făcând milostenie sau postind, nu erau pătrunşi în sufletul lor de aceste lucruri, că n-o făceau din convingere, din toată inima, ci doar din silă, fiindcă aşa cerea Legea, sau „de ochii lumii”, pentru a fi văzuţi de alţii, ca să fie lăudaţi pentru ceea ce fac.
Nu e de ajuns doar să faci milostenie sau să posteşti. Important este şi modul cum le faci, pentru că milostenia făcută în silă, fără dragoste, şi postul îndeplinit numai de formă, fără convingere, n-au nici o valoare. Ne amintim de fariseul care venise la templu şi care se mândrea faţă de Dumnezeu şi faţă de cei din jur, spunând că „posteşte de două ori pe săptămână şi dă zeciuială din tot ce are”; el făcea într-adevăr asta, dar nu din convingere, ci doar pentru a se lăuda şi nu pentru că simţea el durerea faţă de cei căzuţi în nevoie, nu pentru că sângera inima lui alături de cei ce luptau cu lipsurile, de cei ce se chinuiau în durere şi suferinţă. Dacă ar fi fost aşa, şi ar fi făcut totul din suflet, atunci milostenia lui avea rost.
Însă fariseul acesta se prefăcea că este trist, se lăsa nespălat, nepieptănat şi cu hainele rupte, ca să arate oamenilor că posteşte, spre a se putea mândri în templu, pe uliţe şi la răspântii că împlineşte Legea! „Adevărat vă zic vouă, că îşi ia plata lui” – spune Mântuitorul. Pentru „falsitatea” lui va primi ceea ce merită!
Milostenia este o datorie sfântă. Este o dovadă de gânduri şi simţăminte alese, nobile, de iubire şi înţelegere faţă de cei nevoiaşi. E o punte de aur întinsă de la inimă la inimă, care se arcuieşte peste vremelnicia acestei vieţi şi urcă în împărăţia cerurilor, în împărăţia fericirii adevărate. În predica de pe munte, Mântuitorul spune hotărât lucrul acesta „Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi”. De aceea se spune în popor că: „Cine dă, lui îşi dă” sau şi mai frumos: „Cine pe săraci ajută, pe Dumnezeu împrumută”.
Milostenia poate fi făcută cu fapta sau chiar cu vorba. A da celor săraci o haină, spre a-i feri de frig, a hrăni un flămând şi a nu-l lăsa cu mâna întinsă, înseamnă milostenia cu fapta. Dar milostenie este şi orice vorbă spusă cu iubire şi căldură, orice sfat spus din inimă. Este ca un balsam de pus la rană, mângâiere şi alinare a suferinţelor sufleteşti. Un sfat bun, o încurajare la vreme de necaz sunt daruri nepreţuite. Important în milostenie, nu este ce dai şi cât dai, ci cum dai. Un ban, o vorbă bună, o privire caldă chiar, dăruite cu iubire, valorează mai mult decât orice daruri, oricât de mari ar fi ele, date însă din obligaţie rece, de silă sau din interes.
Milostenia nu trebuie făcută de ochii lumii, nici trâmbiţată ca să ştie lumea. Simţul omeniei ne cere să fim discreţi faţă de cei pe care îi ajutăm. Sunt uneori cazuri când cei nevoiţi să primească ajutorul nostru se simt jenaţi, ruşinaţi şi chiar umiliţi; şi de aceea trebuie să fim cu multă băgare de seamă când facem milostenie, spre a nu mări şi mai mult suferinţa celor necăjiţi. Generozitatea şi mărinimia sufletească cer, neapărat, lucrul acesta. De altfel, spune Mântuitorul: „să nu ştie stânga ce face dreapta”.
La fel şi postul este un mijloc de desăvârşire trupească şi sufletească. Înfrânarea de la îmbuibare, de la anumite porniri şi pofte ale simţurilor reprezintă postul trupesc; iar abţinerea de la fapte rele reprezintă postul sufletesc. Numai amândouă împreună pot constitui postul adevărat. E absolut nevoie să ne ridicăm mai aproape de Dumnezeu. Şi asta o putem face prin cele două mijloace: milostenie şi post. Trecutul nostru românesc ne arată lămurit acest lucru. Ospitalitatea şi bunătatea românilor sunt proverbiale; le cunoaşte toată lumea. Suferinţa, lipsurile şi greutăţile prin care a trecut neamul nostru nu sunt altceva decât un post de curăţire şi ispăşire, prin care însă ne-am ridicat pe treptele desăvârşirii.
Un om bogat, care ajută pe cei nevoiaşi, a mers la un prieten în vizită. Stând la masă, îi povesteşte prietenului că banca la care avea depuşi nişte bani dăduse faliment şi astfel pierduse nişte bani. Şi-i zice prietenului: „Vezi, tocmai banii pe care nu i-am dat i-am pierdut. Nu era mai bine să-i fi dat şi pe aceia ia săraci, căci nu-i pierdeam, ci le folosea lor?”
De atunci lumea îi spunea bogătaşul fără bani. Iar când a murit, prietenii i-au scris la mormântul lui aceste vorbe: „Ce-am dat, am câştigat. Ce nam dat, am pierdut”.
Analizează şi tu aceste
vorbe!

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro