De ce ne doare inima?

Date:

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU
Dacă ar fi să vă întreb: „Oameni buni, vă doare inima?” îmi veţi răspunde: „Ah, mă doare atât de mult încât nu-mi mai găsesc loc în lume…” Omul se alarmează din tot felul de motive şi nu are absolut deloc linişte.
De ce ne doare inima? Din ce cauze ne stresăm atât de mult şi nu avem în noi pace şi linişte?
Mai întâi de toate, inima doare din cauza gândurilor care o rod şi îi distrug liniştea. Omul gândeşte că rămâne fără servici sau fără avere şi se gândeşte cum va trăi în continuare. Alteori omul e chinuit de gândul răzbunării împotriva duşmanilor, şi din cauza acestor gânduri îşi petrece turbat zilele. Cum poţi să-ţi găseşti pacea într-o astfel de stare?
Doar dacă ne vom împotrivi gândurilor noastre rele, dacă ne vom lupta cu ajutorul rugăciunii neîncetate, vom găsi pacea. Vă amintiţi de femeia cu scurgere de sânge? Cum s-a vindecat? Precum ne spune Sf. Evanghelie, ea doar a gândit în inimă: „Mă voi atinge de haina Lui şi mă voi vindeca” – şi s-a vindecat cu adevărat. De aceea trebuie să luptăm împotriva gândurilor cu rugăciunea şi să ne rugăm totdeauna cu credinţă, şi atunci inima ni se va linişti şi va avea pace. Dumnezeu însuşi va da această pace pentru fărâmele de credinţă pe care le vei întinde spre El.
Inima ne doare şi pentru faptul că, în general, nu primim necazurile, că în mod continuu căutăm şi vrem bucurii pentru noi. Însă trebuie să ţinem minte că pe pământ nu există bucurie neîncetată, iar bucuria şi necazurile alternează mereu. Căci dacă ne-am bucura mereu, am înnebuni, am înceta să-i mulţumim lui Dumnezeu şi să ne rugăm Lui. De aceea, dacă avem necazuri, nu trebuie să ne lăsăm cuprinşi de deznădejde, ci trebuie să aşteptăm bucuria, pentru că după necaz, ea va veni negreşit. Bunul Dumnezeu a rânduit în aşa fel viaţa, că în ea se schimbă durerea şi bucuria, precum zice şi David: „Seara se va sălăşlui plângerea, iar dimineaţa bucuria” (Psalmi 29,5). Şi dacă avem necazuri, să nădăjduim că bucuria e deja aproape, pentru că Dumnezeu este milostiv şi ştie ce şi când avem nevoie. De aceea, cel care procedează astfel, aşteptând bucuria, acela va primi adevărata bucurie şi mângâiere de la El. Acela nici în necazuri nu se va întrista atât de mult şi nici nu va deznădăjdui.
Se întâmplă că inima ne doare din cauza supărărilor. În aceast caz trebuie să procedăm astfel: să nu-i judecăm pe cei din jur, ci să ne judecăm pe noi, să ne mustrăm şi să ne considerăm vinovaţi pentru aceasta, zicând: „Eu sunt cuprins de patimi, sunt rău şi pătimaş şi merit asta!”. Dacă ne vom comporta aşa şi nu-i vom socoti pe alţii vinovaţi pentru supărările noastre, atunci Dumnezeu va coborî în sufletul nostru liniştea şi pacea Lui care „covârşeşte mintea şi părunde în inima noastră” (Filipeni 4,7).
În sfârşit, inima ne doare din cauza păcatelor; greutatea lor apasă pe inimă şi aceasta nu are pace. Însă Mântuitorul Hristos ne-a dat o cale pentru vindecare şi anume: în fiecare zi, atunci când vom citi rugăciunile de seară, să ne amintim toate cele prin care L-am supărat pe Dumnezeu, imediat să mergem la duhovnic să le mărturisim cu zdrobire de inimă. Doar prin pocăinţă şi prin lacrimi, inima îşi va găsi liniştea.
Cred că este timpul să ne plângem astăzi asemenea copiilor de sufletul nostru şi să zicem: „Doamne, sufletul meu este bolnav de mândrie, invidie, ură, lene, slavă deşartă şi multe patimi trupeşti. Vindecă-ne, Doamne!”. Oare, există răspuns la acest strigăt al sufletelor bolnave? Da. Prin gura Apostolilior Săi, Mântuitorul sufletelor noastre ne mângâie şi ne arată cum păcătosul poate veni la Dumnezeu, cum poate să dobândească pace în conştiinţa sa. Sf. Pavel mărturiseşte că, cel care îşi frânge inima pentru păcate şi se întristează pentru ele săvârşeşte o pocăinţă hotărâtoare spre mântuire. Iar Sf. Ap. loan zice că, cel care se roagă şi suferă pentru alţi păcătoşi, el însuşi se va salva: „Rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi”, şi „Cel care va întoarce pe păcătos de la rătăcirea lui îi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (lacov 5, 16, 20). Ne este cunoscut exemplul vameşului din Evanghelie, care s-a întors îndreptat la casa lui după ce în biserică, stând departe de Sfântul Altar, nu voia să-şi ridice ochii spre cer ci îşi bătea pieptul zicând: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!” (Luca 18, 13).
Nu se înmoaie imediat pământul uscat de arşiţă, după ploi mari. La fel şi sufletele noastre. Pentru a se înmuia trebuie să ne ostenim mai mult. Să repetăm mai des suspinul de rugăciune al sfinţilor: „Dumnzeule, milostiv fii mie, păcătosul!”, „Dumnezeule Care m-ai creat, mântuieşte-mă!”, „Fără număr am greşit, Doamne, iartă-mă!”. Atunci harul lui Dumnezeu se va atinge de inima noastră şi ea va simţi nevoia de a arunca mai repede toată murdăria păcatului.
În timpul nostru, după proorocia Sfântului Nifon, oamenii se vor mântui în ascuns, fără semne uimitoare dese ale harului lui Dumnezeu, şi se vor mântui tocmai nimicind mândria prin smerenie.
A te smeri înaintea lui Dumnezeu înseamnă a simţi din toată inima şi a-ţi aminti că depindem în totalitate de Dumnezeu şi fără ajutorul Lui suntem nimic.
Tu mai simţi asta?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...