Published On: mie, feb. 1st, 2017

De astăzi, 1 februarie, nu se mai percepe taxă pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar

elefant.ro%20

Începând cu data de 1 februarie, pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită taxa de prestare serviciu în valoare de 10 lei.
Potrivit prevederilor Legii nr. 1 din 06 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, vă informăm că începând cu 01 februarie a.c., nu se va mai solicita taxa aferentă eliberării certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice, în cuantum de 10 lei.
Astfel, pentru a se obţine un certificat de cazier judiciar în România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, însoţită de actul de identitate aflat în termen de valabilitate.
De asemenea, persoana juridică depune prin reprezentant legal, care trebuie să-şi dovedească calitatea, cererea-tip, cu datele complete de identificare şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, însoţită de:
• dovada calităţii de persoană juridică;
• dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante (Anexa 38 din H.G. nr. 345/2010);
• copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal.
Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situaţiile în care cererea este depusă în România.
Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.
În anul 2016, la nivelul judeţului Dâmboviţa, au fost eliberate 39.511 de copii de pe cazierul judiciar, dintre care 39.251 pentru persoane fizice şi 260 pentru persoane juridice.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>