Published On: joi, dec. 21st, 2017

Daruri pentru copii de la Centrul „Sfântul Ierarh Nicolae”şi Centrul „Floare de colţ”

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a participat la acţiunea filantropică organizată la Centrul Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei (C.S.C.). În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat faptul că filantropia exprimă identitatea noastră creştină în modul cel mai bun, iar bucuria Crăciunului poate fi împărtăşită, mai ales, celor aflaţi în diferite suferinţe sau nevoi.
Au fost oferite daruri pentru copiii de la Centrul rezidenţial de tip familial „Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul C.S.C al Arhiepiscopiei Târgoviştei, precum şi mai multor copii de la Centrul „Floare de colţ”. Copiii au pregătit şi câteva colinde. La eveniment au mai participat: Cristiana Bucur, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, preoţi consilieri, precum şi alţi ostenitori ai Centrului eparhial. În parohiile din Arhiepiscopia Târgoviştei se desfăşoară în aceste zile diferite activităţi filantropice, îndreptate în special către categoriile sociale vulnerabile: bătrâni, bolnavi şi copii din familii sărace.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>