DÂMBOVIŢENII IONUŢ RADU, ANDREI VLAD ŞI ANDREI IVAN AU AJUNS ÎN ITALIA PENTRU CAMPIONATUL EUROPEAN SUB 21 DE ANI Echipa naţională a României Under 21 a ajuns săptămâna trecută în Italia, unde pe 18 iunie va debuta la Campionatul European.

Mihai ROŞOIU

După un zbor de aproximativ două ore până la Bologna şi un drum de 90 de minute cu autocarul, tricolorii lui Mirel Rădoi au ajuns în staţiunea montană Bagno di Romagna, unde vor avea un cantonament de pregătire înainte de EURO.
Au făcut deplasarea 16 dintre jucătorii convocaţi pentru turneul final. Au lipsit fotbaliştii chemaţi la prima reprezentativă, Ionuţ Radu, George Puşcaş, Ianis Hagi, Dennis Man, Ionuţ Nedelcearu şi Tudor Băluţă, dar şi Cătălin Căbuz. Portarul celor de la AFC Hermannstadt este implicat cu echipa sa la meciurile de baraj pentru menţinerea în Liga 1. Cei şapte tricolori se vor alătura lotului direct în Italia, după disputarea meciurilor primei reprezentative, respectiv a barajului.
Reprezentativa noastră s-a cazat la Hotel Miramonti din localitatea Bagno di Romagna. Stabilimentul dispune de toate condiţiile pentru o pregătire cât mai bună: teren propriu de antrenament cu gazon natural, teren cu gazon artificial, sală de fitness şi centru SPA.
După ce şi-au primit camerele, jucătorii au fost scoşi de selecţionerul Mirel Rădoi la o alergare uşoară în jurul lacului din vecinătatea hotelului. După 30 de minute, au urmat câteva exerciţii de streching, apoi fotbaliştii s-au întors la hotel.
Pe 15 iunie, tricolorii se vor muta în oraşul Forli, situat la 30 de km de Cesena, unde se vor caza la Grand Hotel Forli. Aici se va sta pe durata turneului final.
Cei 23 de jucători convocaţi de Mirel Rădoi la EURO 2019: Portari: Ionuţ Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt),
Andrei Vlad (FCSB)
Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)
Mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Denis Drăguş (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia) Atacanţi: George Puşcaş (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)
Lista adiţională îi cuprinde pe următorii: Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Denis Ciobotariu (Dinamo), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Radu (Concordia Chiajna), Răzvan Oaidă (FC Botoşani), Lorand Fulop (FC Botoşani), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra).
16 iunie, antrenament deschis publicului
Pe 16 iunie, atunci când e programat primul antrenament al tricolorilor pe perioada turneului final, publicul şi reprezentanţii mass-media vor avea acces pe toată durata acestuia. Şedinţa de pregătire se va desfăşura la Stadio Tonino Pantieri din Meldola, acolo unde vor avea loc toate antrenamentele tricolorilor pe durata Campionatului European.
GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria GRUPA C: Anglia, Franţa, România, Croaţia
Programul grupei C: 18 iunie 2019: România –
Croaţia (San Marino, 19:30*), Anglia – Franţa (Cesena, 22:00) 21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franţa – Croaţia (San Marino, 22:00) 24 iunie 2019: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00) *Ora României
Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 oraşe din Italia şi în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

GLORIA CORNEŞTI E CAMPIOANA JUDEŢULUI Etapa a 34-a - 8 iunie, ultima a sezonului

GLORIA CORNEŞTI E CAMPIOANA JUDEŢULUI Etapa a 34-a – 8 iunie, ultima a sezonului