Published On: joi, ian. 11th, 2018

DÂMBOVIŢEANUL FLOREA A PĂRĂSIT UTA

nichiduta.ro

Aşa cum era de aşteptat, jucătorii cu nume de la UTA nu acceptă reducerea salariilor şi au ales singuri să părăsească Aradul. Daniel Florea e unul dintre aceştia, plecarea lui venind după ce alţi fotbalişti s-au înţeles deja cu conducerea aradeană pentru rezilierea contractelor, informează aradon.ro.
„Mă despart cu regret de UTA, fiindcă deşi am petrecut cea mai scurtă experienţă a mea la o echipă de fotbal, a fost foarte intensă. Mi-aş fi dorit să iasă altfel această aventură, dar aş reveni într-o zi la Arad pentru a retrăi şi mai intens, poate în Liga 1, sentimentele din toamnă. Cu bune, cu rele, specifice cluburilor de tradiţie. Mi-aş dori să văd toată emulaţia suporterilor, a oraşului, mai ales când va fi gata stadionul nou. Probabil, acele vremuri nu sunt foarte îndepărtate şL.cine ştie când aş putea reveni la UTA.
Dacă se întâmplă asta, sper să-l reîntâlnesc tot pe domnul Meszar la conducerea clubului. Cu riscul de a-mi pune unii suporteri în cap, vă spun că rar am întâlnit un om ca dânsul în fruntea unui club de fotbal. Aradul şi UTA ar avea numai de pierdut dacă domnul Meszar se retrage din fotbal şi nu cred că pot fi acuzat că aş avea nu ştiu ce interese spunând asta” – a declarant dâmboviţeanul Florea pentru Aradon.ro.
Cine vine la rând?
În discuţie, pentru rezilierea contractelor, ar mai fi Scutaru şi Păcurar. Cei doi ar putea participa, la reunirea lotului, de mâine, şi – probabil – îşi vor decide viitorul după o discuţie cu conducătorii clubului.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro