Published On: joi, ian. 3rd, 2019

Dâmboviţeanca Andreea Părăluţă, interviu pentru site-ul federaţiei de fotbal: „Anul 2018 a fost unul foarte bun pentru mine”

nichiduta.ro

Într-un interviu acordat pentru www.frf.ro, portarul echipei naţionale de fotbal feminin, Andreea Părăluţă, a analizat parcusul său din acest an, evidenţiind atât lucrurile pozitive cât şi pe cele care şi-ar dori să le îmbunătăţească în anul următor.
– Andreea, se încheie un an plin pentru tine, care a adus transferul tău de la Atleti-co la Levante. Dacă ar fi să faci o analiză a anului 2018, cum ar arăta aceasta?
– Anul 2018 a fost unul foarte bun pentru mine, am trăit momente de neuitat cu Atletico de Madrid, am câştigat campionatul şi apoi am avut şansa de a face turul orasului alături de echipa băieţilor de la Atletico. Să te aplaude peste 200.000 de oameni, să te urci pe aceeaşi scenă cu jucătorii care câştigă campionate europene şi mondiale nu se întâmplă în fiecare zi. După a urmat transferul la Levante care mi-a redat şansa de a evolua meci de meci. M-a ajutat să îmi recapăt încrederea în mine şi să simt cu adevărat aprecierea muncii pe care o depun zi de zi.
– Care ar fi cea mai mare realizare a acestui an?
– Cea mai mare realizare a acestui an este clar câştigarea campionatului cu fosta mea echipă, Atletico de Madrid!
– La echipa naţională s-a încheiat o campanie dificilă, a avut loc un schimb de generaţii. Cum vezi tu situaţia şi la ce să ne aşteptăm în 2019?
– Într-adevăr, a fost o campanie dificilă. La început, când ne-am aflat adversarele, am fost entuziasmată, nu părea o grupă foarte grea şi speram măcar la un loc 2, care să ne ducă în play-off, dar pe parcursul acestei campanii au avut loc multe schimbări, s-au alăturat jucătoare tinere, cu mai puţină experienţă la acest nivel de senioare. Însă, pot spune că în ciuda acestor circumstanţe, echipa a dat totul pe teren în fiecare meci, am jucat de la egal la egal cu echipele favorite ale grupei. Am mare încredere în această nouă generaţie, o să avem mai mult de jumătate de an să ne pregătim, să creăm un grup omogen şi îmi doresc să începem cu dreptul următoarea campanie de calificare pentru Euro 2021.
– Cum ai descrie jucătoarea Andreea Părăluţă în 4 cuvinte? Care ar fi principalele calităţi/defecte ale ei?
– Muncitoare, comunicativă, serioasă şi ambiţioasă. Cred că sunt o persoană liniştită, pun mult suflet în tot ceea ce fac. Toată lumea spune ca portarii sunt nebuni, însă cred că eu sunt excepţia. Asta poate fi considerată şi o calitate, dar şi un defect.
Hope Solo, un model pentru Părăluţă
– De ce portar şi nu alt post? Ce anume te-a determinat să alegi postul dintre buturi?
– Când am început fotbalul eram fundaş central sau lateral. Apoi, portarul nostru lua goluri prea uşoare, astfel că i-am spus antrenorului ca eu sigur sunt mai bună decât ea. El a decis să încerce, să vadă dacă mă descurc şi asa am rămas definitiv între buturi.
– Cum ar trebui să fie un antrenor din perspectiva unei jucătoare de fotbal?
– După părerea mea, un antrenor trebuie să ştie să asculte, să motiveze, să ştie când să-ţi atragă atenţia, când să pună presiune pe tine, dar şi când să destindă atmosfera. Şi, cel mai important, să ofere încredere şi siguranţă. Faţă de băieţi, cred că ar trebui să fie mai răbdător cu noi, fetele, pentru că nu avem aceleaşi calităţi, aceleaşi deprinderi motrice ca băieţii. Pentru dezvoltarea noastră la nivel fizic, dar şi psihic, este foarte important ca antrenorul să aibă răbdare, să asculte, să explice şi apoi să aştepte rezultatele muncii lui.
– Ai vreo jucătoare împotriva căreia ţi-ai dori neapărat să joci?
– Mi-aş dori să o întâlnesc pe Hope Solo (n.r. fostul portar al naţionalei Statelor Unite ale Americii), ea reprezintă un model pentru mine, dar cum s-a retras din fotbal probabil o să fie foarte greu de realizat acest vis. Totodată, multe dintre colegele mele au avut şansa să joace împotriva naţionalei Statelor Unite. Mi-aş dori să am şansa de a disputa şi eu un asemenea meci, în care să înfrunt jucătoare precum Alex Morgan, Carli Lloyd, Tobin Heath.
Cea mai frumoasă amintire: standing ovation pe Vicente Calderon
– Ai vreo superstiţie anume?
– Nu prea sunt superstiţioasă, am doar câteva obiceiuri, de exemplu mereu îmi pun mănuşa stângă prima dată, păşesc pe teren cu piciorul drept şi mă închin.
– Care e cea mai frumoasă amintire a ta de până acum din fotbal, care te motivează în fiecare zi să continui acest drum?
– Sunt mai multe amintiri care mă motivează, de exemplu calificarea cu naţionala Under 19 la Campionatul European din 2012, câştigarea primului titlu cu Atletico de Madrid şi momentul în care am fost aplaudate de peste 50.000 de oameni pe stadionul Vicente Calderon. Apoi, a fost cel de-al doilea titlu cu Atletico de Madrid, turul oraşului Madrid cu autobuzul decapotabil alături de baieţii de la prima echipă. Cum am mai zis, astfel de momente nu se întamplă foarte des în cariera unei fotbaliste, aşa că asta mă motivează să muncesc mai mult, să îmi doresc să câştig mai multe trofee şi să am parte de mai multe momente asemenea celor trăite în cei doi ani petrecuţi la Atletico de Madrid.
– Te-ai gândit ce vei face după ce te vei retrage din fotbal sau e prea devreme pentru asta?
– Adevarul este că nu prea mă gândesc la asta deocamdată, acum vreau doar să joc şi să mă concentrez pe ceea ce fac.
– Ce dorinţe ţi-ai pus pentru anul 2019?
– În primul rând îmi doresc să fiu sănătoasă! Trec printr-un moment bun al carierei mele şi vreau să continui să joc meci de meci. Îmi doresc să iau un trofeu cu echipa de club şi, totodată, urmăresc câştigarea unui trofeu ce se acordă portarului care primeşte cele mai puţine goluri în acest sezon! La nivelul echipei naţionale, îmi doresc o grupă uşoară pentru următoarea campanie de calificare la EURO
2021.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro