Dâmbovita: Trei cazuri confirmate şi un deces provocat de virusul West Nile

In contextul epidemiologic actual, când la nivel naţional au fost înregistrate 117 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de virusul West Nile, în judeţul Dâmboviţa, de la debutul sezonului cald au fost confirmate trei cazuri de infecţie cu virusul West Nile, din care un caz decedat, iar pentru încă o suspiciune, analizele sunt în lucru.
Pacientul decedat era de sex masculin, învârstă de 86 de ani, domiciliat în mediul rural şi prezenta multiple co-morbidităţi.
A fost internat pe data de 12 august 2018 la Spitalul Universitar Bucureşti cu diagnosticul de Sindrom confuzional în observaţie etiologică, ia în data de 13 august, la cererea aparţinătorilor a fost externat, decesul survenind la domiciliu în data de 15 august 2018. Rezultatul probei LCR transmis DSP Dâmboviţa de către Institutul Cantacuzino Bucureşti a confirmat şi diagnosticul de infecţie cu virusul West Nile.
DSP informează populaţia că infecţia cu virusul West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepăturile ţânţarilor şi reaminteşte autorităţilor administraţiei publice locale că trebuie să intensifice măsurile de dezinsecţie pentru a preîntâmpina răspândirea acestei
boli.
În circa 80% din cazuri persoanele infectate nu prezintă simptome, dar în situaţia în care apar durerile musculare, febră, dureri de cap intense, erupţii cutanate, rigiditatea gâtului, sensibilitatea la lumină, convulsiile, frisoane, oboseală cronică, este necesară consultarea de urgenţă a unui medic.
Pentru a preveni astfel de îmbolnăviri, se recomandă populaţiei următoarele:
– Să evite înţepăturile ţânţarilor purtând haine cu mâneci lungi, pantaloni lungi şi utilizarea substanţelor adecvate pentru protecţia împotriva ţânţarilor;
– Limitarea deplasărilor în zonele cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare);
– Desecarea bălţilor aflate în proximitatea gospodăriilor ;
– Montarea de plase împotriva insectelor;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Elevii de astăzi, subofiţerii jandarmi de mâine

Optsprezece elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, a încheiat stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa. Activitatea a fost benefică, ţinând cont de faptul că toţi au obţinut calificativul ,,foarte bine” la finalul stagiului care s-a desfăşurat în perioada 6 – 31 […]