Dacă se închid școlile, va fi aplicată măsura de a susține de la buget 75% din salariul mediu brut pentru părintii care trebuie să stea acasă

Dacă se închid școli sau clase, iar elevii trebuie să stea acasă, Guvernul va repune în aplicare măsura folosită anul trecut, prin care părinții care erau nevoiți să stea acasă cu copiii primeau până la 75% din salariul mediu brut pe perioada cât școala era online. Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu marți. Declarațiile vin în contextul în care sunt 17.658 de elevi care sunt în online săptămâna aceasta, potrivit datelor Ministerului Educației, iar alți peste 7.000 au fost
online în prima săptămână de școală, iar pentru părinții acestor copii nu există acum nicio opțiune.
Măsura prin care se acordau zilele libere părinților care au copii la creșă, grădiniță sau la școală, cu vârsta de până la 12 ani, în cazul în care cursurile cu prezența fizică erau suspendate, a fost valabilă doar până la data de 30 iunie 2021, conform Ordonanței de urgență nr. 220 din 30 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial pe 31 decembrie anul trecut.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Au crescut infectările în rândul persoanelor nevaccinate, dar și al celor imunizate

Îmbolnăvirea nu este exclusă în totalitate în urma imunizării, chiar dacă eficacitatea vaccinurilor este ridicată, mai ales în acest val 4, provocat de tulpina Delta, mult mai contagioasă. Primele răspunsuri despre numărul crescut de îmbolnăviri în rândul celor deja vaccinați împotriva COVID-19 au fost deja date de cercetători. Pe măsură […]