CURSURI DE MANAGEMENT SPORTIV LA FRF

Date:

Cursurile de management sportiv, organizate în colaborare de Federaţia Română de Fotbal şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, au intrat în faza finală a înscrierilor.
Ultimii doritori îşi pot depune dosarele la centrul de înscriere de la ASE, www.postuniversitare.ase.ro, până la data de 20 februarie, iar prima sesiune de prezenţă va avea loc pe 26 februarie a.c., începând cu ora 15:00. Totodată, mai există locuri disponibile la cursul de marketing sportiv, pentru care nu s-a stabilit încă o dată de încheiere a înscrierilor. Prin parteneriatul cu ASE, Federaţia Română de Fotbal asigură cele mai bune condiţii de dezvoltare a competenţelor profesionale ale personalului implicat în managementul cluburilor de fotbal şi contribuie, pe palierul bunei guvernanţe în sport, la o consolidare instituţională necesară performanţei viitoare. Scopul este acela ca, în cel mai scurt timp, conducătorii cluburilor de fotbal din ţară să beneficieze de cele mai noi şi mai valoroase cunoştinţe de specialitate, care să le servească în crearea condiţiilor optime pentru dezvoltarea performanţei sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Sanatatea plamanilor conteaza

Sanatatea plamanilor conteaza Intr-o era continuu evolutiva a fumatului, inovatiile...

Cazare Confortabilă la Prețuri Accesibile: Blue Sky Hotel din Eforie Nord

Anul 2023 a fost un an fantastic pentru a...

Viitorii jandarmi se recrutează și la Jandarmeria Dâmbovița 

 Inspectoratul de Jandarmi Județean “Mircea cel Bătrân” Dâmbovița  recrutează...

Evită orice tip de oferte și alege să rămâi în siguranță!

Oricât de tentant ar suna o ofertă de muncă...