Cursul euro a trecut de 4,93 lei

Radu GEORGESCU
După atingerea în 14 iulie a unui record de 4,9283 lei, moneda unică a intrat pe o pantă descendentă iar cursul a scăzut în 13 august la 4,9118 lei. Tendința s-a inversat săptămâna trecută iar euro a crescut rapid, piața locală fiind influențată atât de factorii externi, unde cererea de dolari s-a majorat iar ieșirile de capital de pe considerate riscante s-au înmulțit, dar și de cei locali, în primul rând cererea tot mai mare de valută din partea importatorilor. Vineri, media a urcat la 4,9338 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,932 – 4,937 lei, cu închiderea la 4,935 lei. Evoluția a fost marcată și de Banca Centrală Europeană care a calculat o cotație a euro de 4,9344 lei. Moneda unică a început săptămâna la 1,1801 dolari și s-a depreciat la sfârșitul ei până la 1,1664 dolari, cel mai scăzut nivel începând cu noiembrie trecut, iar piețele americane s-au închis vineri la 1,1695 dolari. Această evoluție a făcut ca media monedei americane să crească de la 4,1685 la 4,2258 lei, mai sus cu peste nouă bani față de începutul lunii. Aprecierea dolarului a fost susținută de publicarea minutei ședinței de politică monetară a Rezervei Federale, desfășurată luna trecută. Majoritatea oficialilor au arătat că a venit momentul pentru încetinirea din acest an a ritmului achizițiilor de active, care ar putea fi urmată de majorarea dobânzilor începând cu 2022. Starea bună a economiei SUA a fost relevată și de scăderea numărului de solicitări de ajutoare de șomaj, care a atins cel mai redus nivel din ultimele 17 luni.
Săptămâna aceasta, investitorii așteaptă declarațiile care vor fi date la Simpozionul de politică monetară organizat de Fed, care se va desfășura la Jackson Hole, Wyoming. Cursul monedei elvețiene a crescut de la 4,5612 la 4,6057 lei, în condițiile în care ea a revenit la 1,07 franci/euro. Media lirei sterline a scăzut de la 5,7806 la 5,7544 lei. Uncia a încheiat săptămâna în culoarul 1.780 – 1.788 dolari iar prețul gramului de aur a fost stabilit la 242,0234 lei, față de 238,0356 lei, nivel calculat lunea trecută. Intrarea într-un nou ciclu al pieței monetare, așa cum a afirmat recent guvernatorul Mugur Isărescu, a condus la o creștere a indicilor ROBOR, cel la trei luni și cel la șase luni atingând maxime ale ultimelor trei luni. În opinia unor analiști, este posibil ca BNR să decidă mai multe majorări ale dobânzii sale cheie, în cursul anului viitor, în condițiile în care prețurile se majorează rapid. În prezent, rata cheie se plasează la minimul istoric de 1,25%/an. Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 1,57% față de 1,53%, la începutul săptămânii. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 1,65%, la începutul săptămânii, la 1,69% iar cel la 12 luni a sărit de la 1,77 la 1,79%. Monedele digitale au început în ultimele luni să fie văzute drept „un refugiu sigur” în condițiile creșterii inflației la nivel mondial, luând din ce în ce mai mult locul aurului. Duminică dimineață, bitcoin se apropia de pragul de 50.000 dolari iar ether de cel de 3.300 dolari. Analiza cuprinde perioada 16 – 20 august.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Polidin, sub formă de ursuleți gumați și spray nazal

Reluarea producției de Polidin, unul dintre cele mai cunoscute medicamente de concepție românească, a depășit etapa de laborator.Polidinul a apărut ca un concept românesc de înlocuire a Omnadinului (poate cel mai cunoscut imunomodulator din istorie) care era utilizat în anii dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial.În cadrul Institutului Național de […]