CURAT GHINION

Mihai ROŞOIU

soranaSite-ul doartenis.ro informează că Sorana Cârstea a fost eliminată dramatic în turul secund la Madrid de a şaptea favorită, italianca Sara Errani.
Sorana a pierdut cu scorul de 7-5, 2-6, 6-4 în faţa finalistei de la Roland Garros, la capătul unui meci care a durat două ore şi 19 minute, dar în care a jucat cu dureri incredibile la muşchii abdominali. Accidentată săptămâna trecută, la antrenamentele de dinaintea meciului cu Kaia Kanepi de la Openul Portugaliei, Sorana a fost în dubiu dacă să participe sau nu la turneul din capitala Spaniei. A ales să joace totuşi la Madrid şi, beneficiind de abandonul japonezei Ayumi Morita în turul 1, a ajuns în faţa meciului cu Sara Errani, din turul secund.
Aici, la scorul de 4-4 în primul set, durerile la muşchii abdominali au devenit insuportabile, aşa că a cerut intervenţia medicului. A decis să continue, şi a făcut-o chiar foarte bine, din moment ce, chiar dacă a pierdut primul set cu 7-5, l-a câştigat pe al doilea cu 6-2. Apoi, în decisiv, s-a mers cap la cap până la 4-4, după care Sara Errani s-a impus.
O înfrângere pentru care Sorana merită aplaudată, pentru că a luptat până la cap, după care trebuie certată că a riscat atât de mult. Eu, vă spun sincer, mă bucur că a pierdut, pentru că nu e de glumit cu accidentările la abdomen, mai ales în cazul tenismenilor, care folosesc din plin acea musculatură. Acum, Sorana are la dispoziţie câteva zile pentru a se reface pentru următoarele turnee importante, Roma şi Roland Garros.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

PRIMUL MECI PENTRU NEA SILVIU! Chindia Târgovişte - Dunărea Galaţi Astăzi, ora 18:00, stadion Eugen Popescu

Sărbătorile pascale au adus schimbări majore la Chindia Târgovişte. Prima şi cea mai importantă a fost înfrângerea suferită de roş-albaştri pe terenul unei adversare la evitarea retrogradării, Rapid CFR Suceava. Trei goluri a primit formaţia dâmboviţeană fără să înscrie vreunul, iar eşecul înregsitrat pe stadionul din Areni l-a făcut pe […]