Published On: joi, sept. 13th, 2018

CUPA STRUCTURILOR SPECIALE DE INTERVENŢIE – EDIŢIA 2018

nichiduta.ro

In ansamblul activităţilor desfăşurate şi dedicate Centenarului Marii Uniri, Poliţia Română, prin Serviciul Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, organizează, în perioada 10 – 14 septembrie 2018, o competiţie tactico-aplicativă ce se va adresa structurilor de intervenţie din întreaga ţară.
Competiţia urmăreşte dezvoltarea abilităţilor de intervenţie ale poliţiştilor în situaţii excepţionale, la acest eveniment fiind invitaţi să participe luptători din trupele speciale de intervenţie din întreaga ţară, atât din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Poliţia Română, Jandarmeria Română şi Poliţia de Frontieră, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii.
Pe parcursul competiţiei, luptătorii vor participa la probe de anduranţă fizică, de tragere cu armamentul din dotare, de îndemânare în trecerea diferitelor obstacole, în abordarea cărora sunt puse la încercare atenţia, concentrarea, rezistenţa fizică şi psihică, capacitatea de a gestiona situaţii deosebite şi a lua decizii rapide.
De asemenea, vor avea loc simulări de scenarii tactice, pentru rezolvarea cărora sunt necesare abilităţi deosebite, specifice trupelor speciale. Echipele compuse din patru membri vor avea de parcurs patru probe, ce se vor desfăşura în diferite locaţii, precum Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Poligonul Joiţa – CTS Tunari & Tactical Life, Aventura Parc Cernica şi Complexul Sportiv Naţional „Nicolae Navasart” Snagov.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro