Published On: mie, sept. 18th, 2019

CSŞ TÂRGOVIŞTE, EŞEC DUPĂ EŞEC ÎN LIGA I

nichiduta.ro

Liga 1 la fotbal rezervată fetelor a programat în acest weekend trei meciuri din etapa a IV-a. Startul a fost dat în Oltenia, pe stadionul „CFR” din Craiova, acolo unde s-au întâlnit Luceafărul Filiaşi şi Heniu Prundu Bârgăului.
Gazdele au făcut o primă repriză bună şi au intrat în avantaj la pauză. La reluare însă, trupa pregătită de tandemul Călin Svoboda – Gheorghe Ruscău junior şi-a intrat în ritm, iar în minutul 70 meciul era deja rezolvat! Daniela Mardari (min. 46), Diana Grecu (min. 58), Lenuţa Ştef (min 65) şi Alexandra Hornea (min. 70) au marcat pentru Heniu. „Am întâlnit o echipă ambiţioasă, determinată, care a profitat în prima repriză şi de indecizia la finalizare a fetelor noastre. E o victorie meritată, a treia în acest început de sezon, ceea ce ne dovedeşte că suntem pe drumul cel bun. Păcat de meciul de la Alexandria, acolo unde am pierdut, dar meritam cel puţin un rezultat de egalitate. Valoric suntem aproape de ceea ce am fost sezonul trecut, poate chiar în plus, dar cu siguranţă avem o echipă mult mai tânără”, a declarat Gheorghe Ruscău, preşedintele echipei Heniu Prundu Bârgăului.
La finalul meciului de la Craiova, Heniu a devenit, cel puţin pentru 24 de ore, liderul Ligii 1!
Fortuna Becicherecu Mic s-a impus la scor în deplasarea de la Târgovişte. Fetele antrenorului Florin Pădurean au câştigat meciul cu CSŞ, scor final 7-0. Au marcat pentru gruparea bănăţeană Cristina Codrescu, Adina Rognean, Claudia Bistrian, Nicoleta Deca, Lar-isa Grigore, Alexandra Lunca şi Bianca Ienovan! În urma acestui rezultat, Fortuna a trecut, la golaveraj, pe primul loc al clasamentului.
„A fost un meci fără istoric. CSŞ Târgovişte nu mai e echipa din trecut. E însă o trupă foarte tânără, cu jucătoare de mare perspectivă. Mi-au plăcut foarte mult câteva dintre ele. Noi ne-am prezentat bine la acest meci, deşi ne-au lipsit patru jucătoare de bază, fiind nevoiţi să improvizăm. Suntem pe primul loc, dar va fi greu să ne menţinem acolo. Olimpia Cluj rămâne în continuare principala candidată la titlul de campioană a României. Acolo, la Cluj, e o muncă de ani buni, echipa are omogenitate, amănunt esenţial în fotbalul feminin”, a declarat Florin Pădurean, tehnicianul echipei Fortuna Becicherecu Mic.
Nou-promovata Piroş Security Arad a mai bifat un succes în actualul sezon, al treilea din tot atâtea partide şi are punctaj maxim, la fel ca şi multipla campioana „U” Olimpia Cluj, care nu a jucat în aceast week-end. Piroş Security Arad, formaţie pregătită de Florin Bugar, a trecut, în deplasare, de Fair Play Bucureşti cu scorul de 21.
Rezultatele şi programul etapei a IV-a a Ligii I:
Luceafărul Filiaşi – Heniu Prundu Bârgăului 1-4 CSS Târgovişte – Fortuna Becicherecu Mic 0-7 Asociaţia Fotbal Club Fair Play -Piroş Security Arad 1-2
Meciurile Universitatea Alexandria – Selena ŞN Constanţa, Universitatea Galaţi – „U” Olimpia Cluj şi Independenţa Baia Mare – Vasas Femina Odorheiu Secuiesc au fost amânate
Clasament: 1. Fortuna 9p; 2. Piroş Security 9p; 3. Heniu 9p; 4. „U” Olimpia 6p; 5. Universitatea Galaţi 6p; 6. Vasas Femina 3p; 7. Independenţa 3p; 8. Universitatea Alexandria 3p; 9. Fair Play 3p; 10. Luceafărul 3p; 11. Selena 3p; 12. CSŞ Târgovişte 0p
Liga I la fotbal rezervată fetelor va fi întreruptă în următoarele săptămâni pentru a face loc acţiunilor echipelor naţionale U17, U19 şi de senioare.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro