CSM TÂRGOVIŞTE, TOT MAI DEPARTE DE SFERTURILE LIGII DE BASCHET

Mihai ROŞOIU

FCC ICIM Arad s-a impus şi în meciul al doilea din primul tur al play-off-ului Ligii Naţionale de Baschet Feminin. Arădencele au trecut cu scorul final de 56-37 de CSM Târgovişte. Pe sferturi: 1514, 12-16, 17-5, 12-2.
Un succes mai greu obţinut decât o arată tabela, conturat după pauza meciului. Primele două sferturi au semănat cu cele din meciul cu numărul 1 al sfertului de finală: gazdele în avans după primele minute, iar oaspetele întorcând scorul. 30-27 au condus târ-goviştencele la pauza mare, scor ce avea să fie insuficient pentru a putea câştiga la Arad. Odihna de la vestiare le-a dat aripi jucătoarelor antrenate de Bogdan Bulj. FCC ICIM a făcut poate cea mai bună repriza secundă din actualul sezon, în special în defensivă, unde a reuşit performanţa greu egalabilă la acest nivel să primească doar 7 puncte în 20 de minute.
Şi statistica meciului a fost net favorabilă FCC ICIM-ului, unde a stat mai bine ca adversarele la capitolele aruncări de 2 puncte, libere, recuperări, pase decisive şi intercepţii. Singurul capitol unde Târgovişte a fost pe plus este cel al aruncările din afara semicercului. Galben-albastrele au izbutit 10 puncte pe contraatac, în timp ce marea rivală nu a punctat la acest capitol. Cea mai mare diferenţă în meci pentru echipa noastră a fost consemnată chiar la finalul disputei (19 puncte avans).
Sârbul Bogdan Bulj speră ca echipa sa să încheie seria din primul tur al play-off-ului în 3 dispute: „A fost un joc excelent cu o atmosferă foarte frumoasă. În prima repriză, din nou am fost agitaţi, multe rătări şi am marcat puţin. După pauză am jucat mult mai bine în defensivă şi le-am blocat perfect pe Stoenescu şi Poole. Este 2-0 şi mă bucur că am scos maximul din primele meciuri jucate acasă, dar munca nu e terminată. Nu va fi uşor să încheiem seria, dar sper să o facem în 3 meciuri,” a declarat antrenorul principal de la FCC ICIM după finalul jocului.
Marcatoare: Arad: Hadzovic 19 puncte, Williams 18 puncte şi 19 recuperări, Lee 7, Ardelean, Ciotir şi Dzombeta cu câte 4 puncte fiecare.
Târgovişte: Stoenescu 11, Toma 10, Poole 7, Vaida 5, Ghiţă 2 şi Chivu tot 2 puncte.
Seria din sfertul de finală al LNBF se mută acum la Târgovişte cu meciul 3 al întâlnirii. Disputa este programată vineri, 12 aprilie. Dacă va fi nevoie de un joc patru, acesta se va juca tot pe terenul CSM-ului, pe 13 aprilie. Sursa; baschetarad.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CAMPIOANE CU REPETIŢIE

Echipa feminină CSS CSM Târgovişte a câştigat şi cel de-al 12-lea meci din cadrul Campionatului Naţional U20, baschetbalistele pregătite de antrenorul Cătălin Tănase reuşind să se impună în faţa echipei Liceului Teoretic Nagy Mozes din Tg. Secuiesc, cu scorul de 73-50. În urma acestui rezultat înregistrat în ultimul meci al […]